Monday, 30 November 2020 00:21

Naşterea lui Isus Cristos şi semnificaţia acesteia pentru om

Written by
Rate this item
(0 votes)

Isus Cristos, Mântuitorul lumii, a fost născut de către mama lui într-un staul destinat animalelor. Dumnezeu atotputernic, cel care are sub controlul Lui tot ceea ce există, Cel care este existenţa însăşi, s-a născut în cele mai vitrege condiţii care pot fi imaginate pentru o naştere. Ceea ce nici măcar nu poate fi imaginat în mod corespunzător, existenţa infinită, ne născută şi ne creată, care nu are nici început nici sfârşit, care nu are limite de nici un fel, s-a întipărit în trupul firav al unui copilaş, s-a limitat pe sine, în mod voluntar, luând postura fragilităţii şi a dependenţei totale faţă de om. Este evident că un copilaş nu poate supravieţui fără mama lui, dar Dumnezeu, a cărui existenţă nu depinde de nimic, ci toate lucrurile depind de El, s-a făcut în acel moment dependent complet de o fiinţă umană. Dumnezeu, care nu este om, în natura lui, s-a alipit de trupul unei fiinţe umane şi aceasta, numai pentru a fi alături de specia noastră şi a trăi împreună cu noi experienţa umană. Este un eveniment de proporţii cosmice, deoarece nu este vorba doar de naşterea unui om, dar de renaşterea, recrearea existenţei însăşi, în limitele umanului. Categoric, existenţa infinită  a rămas la locului ei, deci nu este vorba de o transformare sau metamorfozare, ci de o întipărire, o amprentare, o regenerare sau reconfigurare, o participare a întregului la o parte a sa. Dumnezeu este întregul, deoarece nu există nimic care să fie în afara prezenţei Lui, iar omul, odată intrat în lumea spirituală a lui Dumnezeu, este parte componentă a acestui întreg. Pentru ca omul să reflecte totalitatea lui Dumnezeu, Isus Cristos a parcurs toate fazele existenţei umane.

Nu este vorba numai de un raport între Dumnezeu şi om, dar de mai mult decât atât, de o nouă fiinţă care este şi Dumnezeu şi om, în acelaşi timp. De ce a avut nevoie Isus să fie botezat, dacă El era Fiul lui Dumnezeu? Aceasta este o întrebare pe care şi-a pus-o pentru prima oară Ioan Botezătorul. Isus Cristos nu s-a manifestat ca Fiu a lui Dumnezeu decât după acest botez, chiar dacă Biblia ne dă informaţii despre El, ca fiind un tânăr deosebit de înzestrat, încă de la vârsta de 12 ani. Isus poate fi considerat şi un copil genial, dar a fost mult mai mult decât atât. Misiunea Lui nu a început decât după ce Duhul Sfânt s-a coborât asupra lui, în forma unui porumbel (Matei 3: 16) Nu ştim ce a făcut Isus în aşa numita perioadă a anilor pierduţi, adică între 12 ani şi 30 de ani, când şi-a început activitatea publică, dar după ce a fost botezat în apă şi cu Duhul Sfânt, a început să îşi îndeplinească misiunea. Nici un om pe acest pământ nu poate intra în lumea spirituală a lui Dumnezeu, decât dacă lumea spirituală a lui Dumnezeu intră în el. Lucrul acesta se întâmplă atunci când Duhul Sfânt locuieşte în noi. Nici măcar Isus Cristos nu şi-a început misiunea Sa pe pământ, până când nu a primit Duhul Sfânt de la Tatăl.

Nici un lucrător al lui Dumnezeu nu poate face nimic, pe tărâm spiritual, până când nu primeşte puterea Duhului Sfânt, care se manifestă prin darurile şi roadele acestuia, amândouă împreună. Atunci când apar, darurile fără roade sau roadele fără daruri, se ridică o reală problemă, pentru că acestea sunt legate de prezenţa Duhului Sfânt în om, aşa cum razele soarelui şi căldura sunt legate de soare. Acolo unde luminează cu adevărat soarele, acesta eliberează lumină şi căldură în acelaşi timp şi acolo unde este prezent Duhul Sfânt în om, el manifestă darurile şi roadele Sale. Darurile fără roade sunt ca şi căldura fără lumină. Trebuie să fim atenţi la o posibilă disfuncţie umană.

Această unificare, această excepţională uniune între Duhul lui Dumnezeu şi Isus, nu s-a făcut în cadrul unei organizaţii umane, şi nici prin intermediul unei instituţii religioase tradiţionale, vom vedea chiar, că acestea din urmă au încercat să o destrame, ci chiar în interiorul unei fiinţe umane individuale şi anume a persoanei lui Isus. Primul loc perfect de întâlnire  între Dumnezeu şi om a fost Isus însuşi. Acolo, natura lui Dumnezeu şi natura umană s-au întâlnit. În această uniune, natura umană nu rămâne ne afectată. Conştiinţa umană se transformă, natura umană este renăscută şi devine una cu natura divină şi aceasta datorită prezenţei lui Dumnezeu în om. Această extraordinară participare, simbioză a omului cu Dumnezeu, conferă valoarea indiscutabilă a Creştinismului. Acesta din urmă nu este doar o învăţătură despre o anumită conduită morală prescrisă, este o iniţiere despre naşterea lui Dumnezeu în om şi despre naşterea omului din Dumnezeu şi existenţa comună, în interiorul individului uman, a celor două entităţii, atât de profund îngemănate între ele, încât se construieşte o armonie asemănătoare cu simetria corpului uman. Dumnezeu este, în acelaşi timp, în afara individului uman dar şi în interiorul lui şi aceasta reprezintă nu doar deschiderea către eternitate, ci participarea omului la divinitate. Omul este ceea ce este, pentru că privirile lui sunt aţintite către cer, către eternitate. Omul este singura fiinţă de pe pământ, care are vocaţia eternităţii, care aude chemarea infinitului şi încearcă să îi răspundă într-un anumit fel. Oamenii nu se deosebesc de animale pentru că au inteligenţă, deoarece şi animalele au inteligenţă, ci prin aceea că inteligenţa umană este suficient de dezvoltată, încât să îi permită omului, să îşi pună problema infinitului. Creştinismul nu oferă doar viaţă veşnică, ci o deschidere a individului finit către o re-dimensionare conceptuală, capabilă să îl includă pe acesta în existenţa infinită a lui Dumnezeu. Omul finit intră în infinit, adică într-o cu totul altă dimensiune şi perspectivă de înţelegere a realităţii.

Evenimentele naşterii lui Isus Cristos ne sunt cunoscute prin intermediul celor patru cărţi ale Noului Testament, numite evanghelii şi creditate ca aparţinând unor urmaşi direcţi ai Domnului Isus Cristos şi anume Matei, Marcu, Luca şi Ion. Toate cele patru cărţi nu au fost scrise decât la o jumătate de secol după moartea Mântuitorului. Evangheliile reprezintă „vestea bună” care în limba greacă se exprimă prin cuvântul „evaggelion”.

În lumea antică, biografiile unor oameni care au avut un rol important de jucat pe scena istoriei, nu sunt un lucru neobişnuit, totuşi, viaţa lui Isus Cristos, aşa cum a fost ea surprinsă, din unghiuri de vedere oarecum diferite de către cele patru evanghelii, este prezentată într-un mod destul de particular. Personajul principal al evangheliilor este omul simplu, care se află la o încrucişare de drumuri, cu o experienţă excepţională, cu un eveniment cosmic tangibil, cu lumina nepieritoare a infinitului care este Isus. Este probabil că în puţine cărţi scrise în acea perioadă, oamenii săraci şi cei lipsiţi de orice fel de strălucire socială să ocupe un loc atât de important. Acest lucru era revoluţionar pentru vremea aceea, cu atât mai mult cu cât, în cadrul evangheliilor, evenimente care se petrec în timp, se suprapun cu altele, care se situează în afara timpului.[1]

Trebuie remarcat faptul că atunci când vorbim de evanghelii, nu trebuie să ne gândim doar la cele patru cuprinse în canonul Biblic. Evanghelia lui Toma este, însă, cea care se aseamănă cel mai mult cu cele patru cuprinse în Noul Testament. Pe de altă parte, demersul de a discerne cu precizie ce este istoric şi corespunde literar în viaţa şi învăţătura Domnului Isus Cristos, din ceea ce este cuprins în N.T., şi ceea ce este cuprins în textele respective, doar datorită prezenţei în tradiţia orală, care a stat la baza scrierii textelor, este unul dificil şi laborios. Autorii, de fapt, ai evangheliilor, au fost oameni cu o formaţie diferită, între ei, şi lucrul acesta se poate vedea foarte bine din stilul literar în care evangheliile au fost scrise. În orice caz, este foarte greşit a se considera relatările cuprinse în evanghelii ca fiind reportaje exacte ale evenimentelor istorice petrecute, ele sunt mai degrabă reconstituiri ale unor experienţe personale şi colective trecute, însă, prin filtrul timpului şi rafinate de percepţia personală a celor care le-au trăit. Perioada de aproximativ 50 de ani, scursă de la momentul producerii faptelor, a influenţat în mod determinant modul în care acele experienţe au fost înţelese şi reflectate în cadrul unor comunităţi constituite în jurul lor.

 

[1] A History of Cristianity The first Three Thousand years Diarmaid MacCulloch page 79

Read 239 times Last modified on Monday, 19 April 2021 16:43
Gabriel Baicu

profile Gabriel Baicu

 

 

 

 Cartea Secretele Bibliei este o analiză a primelor 11 capitole ale cărții Facerea (Geneza), din Biblie, care sunt citite cu un ochi critic și nicidecum dogmatic. Rostul acestui studiu este acela de a afla dacă există motive raționale și dovezi faptice pentru a crede narațiunile conținute de Biblie despre creație, nu printr-o credință oarbă, ci pe baza unor argumente credibile.

www.secretelebibliei.com

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

Cuprins

Cartea Biserica Spirituală Unică

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

6677378
Today
Yesterday
This Week
Last Week
This Month
Last Month
All days
1726
7754
9480
6626720
31397
201638
6677378

Your IP: 52.205.167.104
2021-12-06 04:38