SECRETELE BIBLIEI

Gabriel Baicu

Citește fragmente din această carte online!

GENEZA

Slider
Monday, 17 September 2018 15:23

Oceanul primordial (2)

Written by Gabriel Baicu
Rate this item
(0 votes)
 pagina anterioara                       pagina urmatoare
 

Dacă Dumnezeu ar fi creat universul împotriva legilor naturii, de ce ar mai fi așezat El toate acele legi care să guverneze natura? Dumnezeu guvernează natura prin legile naturii și nu în mod haotic, așa cum prevăd textele din cartea Facerea.

Anumiți oameni de știință susțin că apa a venit pe Pământ adusă de meteoriți, dar, conform Bibliei, meteoriții au fost creați doar în ziua a patra, împreună cu toate celelalte corpuri cerești, cu excepția Pământului.

Legătura dintre haos și ape este un motiv mitologic străvechi și nu are nimic a face cu explicațiile științifice, despre originea universului. Acest motiv este foarte răspândit în culturile antice. În mai multe mitologii, apele care simbolizează haosul au fost plasate la începutul creației. Această constatare face foarte evidentă conexiunea între narațiunile biblice și alte mitologii.

„În religiile mesopotamiene (Sumeriană, Asiriană, Akadiană și Babiloniană), Tiamat este un monstru al haosului, o zeiță primordială a oceanului, căsătorită cu Abzu (zeul apei proaspete) și care a produs zei tineri. Se consideră că există două părți ale mitului lui Tiamat, primul în care Tiamat este „creatoare”, printr-un Mariaj sacru între apa sărată și apa proaspătă, creând cosmosul în mod pașnic prin generații succesive. În cea de a doua parte „Choaoskampf” Tiamat este considerată întruchiparea monstruoasă a haosului primordial.” (ref. 12)

Anumiți cercetători biblici văd o conexiune între Marduk omorând-o pe Tiamat și relatarea biblică în care Yahweh îl cucerește pe monstrul oceanelor Leviathan. (ref. 13) Însăși creația biblică a cerului pare să fie o tăiere în două a oceanului primordial, pe care Dumnezeu îl aduce la ordine, la începutul creației.

Nu este dificil de văzut conexiunea dintre haos și apă, acestea merg împreună în religia mesopotamiană și sunt legate și în narațiunea biblică din cartea Facerea, capitolul 1. Amândouă mitologiile au încercat să explice același fenomen, originile Pământului. Tiamat este, în același timp, un monstru al haosului și o zeiță a oceanului, deci apa în religia mesopotamiană este o indicație simbolică a haosului. Aceleași simboluri au fost folosite și de povestirile biblice despre creație. Apa a adus haos și mai târziu generând dezastru și moarte, atunci când se vorbește despre Potop. De asemenea, pentru Egipteni, apele au fost legate de dezordine:

„Toate versiunile egiptene ale miturilor creației au în comun idea că lumea s-a format din apele fără viață ale haosului, numite Nu. Acest element probabil a fost inspirat de inundațiile pe care le produce Nilul în fiecare an; în urma retragerii lor apele lasă un sol fertil și este posibil ca Egiptenii să fi comparat acest fenomen cu apariția vieții din haosul primar. În Heliopolis, creația a fost atribuită lui Atum, o zeitate strâns asociată cu Ra, care se spunea că a existat în apele Nu, ca o ființă potențială dar inertă. Atum era un zeu auto-creat, sursa tuturor elementelor și forțelor din lume, și mitul Heliopoloitan descrie procesul prin care el a „evoluat” dintr-o singură ființă în multitudinea elementelor. Atum a apărut pe lume și a dat naștere zeului aerului Shu și surorii lui Tefnut, a cărei existență reprezenta apariția unui spațiu liber în mijlocul apelor.” (ref. 14)

Mai multe mitologii au folosit aceleași simboluri pentru a relata despre apariția Pământului și cartea Facerea le conține și ea în egală măsură. Pe lângă cartea Facerea sunt și alte texte biblice care se referă la creație. Ele sunt, probabil, mai vechi decât cartea Facerea și existența lor întărește ipoteza că povestirile creației din Biblie sunt o transpunere a altor mituri ale creației din Orientul apropiat. Aceste texte biblice se găsesc în Psalmi, în cartea lui Iov și în Profeți. De exeplu, în Psalmul 74 găsim scris:

„12 Totuşi Dumnezeu* este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări. 13 Tu ai despărţit* marea cu puterea Ta, ai sfărâmat** capetele balaurilor din ape; 14 ai zdrobit capul leviatanului1, l-ai dat să-l* mănânce fiarele** din pustie. 15 Ai făcut să ţâşnească* izvoare în pârâuri, ai uscat** râuri care nu seacă. 16 A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu* ai aşezat lumina şi soarele.” (Psalmul 74; 12- 16)

În concordanță cu acest Psalm, Dumnezeu a divizat marea cu puterea Lui și a sfărâmat capetele balaurilor din ape și de asemenea a sfărâmat capetele Leviatanului, nu capul așa cum este tradus în versiunea română a Bibliei. În traducerile mai bune ale textului original se vorbește despre mai multe capete ale Leviatanului, un dragon al apelor și acest aspect, aparent neimportant are totuși importanța lui. Citind acest pasaj, cineva poate gândi că acesta se aseamănă cu povestirea babiloniană despre creație:

„La început, nici cerul și nici Pământul nu au avut nume. Apsu, zeul apei dulci, și Tiamat, zeița apelor sărate ale oceanelor, și Mummu, zeul ceții care se ridică din ambele (s.n. tipuri de apă) erau încă uniți ca unul singur. Nu existau munți, nu existau pajiști, și nici măcar o mlaștină la suprafața apelor nu putea să fie găsită.” (ref. 15)

Apsu și Tiamat au avut inițial doi copii și în final ei au avut un strănepot cu numele Ea, care a devenit cel mai puternic din toți zeii. În urma intenției lui Apsu de a ucide copiii lui Tiamat, Ea a aflat de acel plan și l-a ucis pe Apsu. Ea a fost tatăl lui Marduk, gigantul cu patru urechi și patru ochi, care era zeul ploilor și al furtunilor. Cu un arc și săgeată, Marduk a omorât-o pe Tiamat. 

„După ce a supus adepții ei (s. n. Tiamat), el a  luat o armă și a împărțit corpul de apă a lui Tiamat în jumătăți, ca pe o scoică. Jumătate a pus-o în cer și a făcut lumile cerești, și a postat acolo paznici ca să fie sigur că apele sărate ale lui Tiamat nu pot să scape. De-a lungul lumilor cerești el a făcut adăposturi pentru zei, și a făcut luna și i-a stabilit traiectoria. Din cealaltă jumătate a corpului lui Tiamat a făcut uscatul, pe care l-a plasat peste apele dulci ale lui Apsu, care acum se ridică în fântâni și izvoare. Din ochii ei el a făcut să curgă râurile Tigru și Eufrat. De-a lungul acelui uscat el a făcut cerealele și ierburile, pășunile și câmpiile, ploile și semințele, turmele, pădurile și livezile” (ref. 16)

Separarea apelor, în apele de deasupra cerului și apele care acoperă Pământul, și creația uscatului pe un Pământ, care ar fi fost acoperit în întregime cu apă, sunt elemente comune în cartea Facerea și în povestea babiloniană a creației. Amândouă versiunile creației sunt rezultatele unor producții cu caracter mitologic și ambele nu au nimic a face cu inspirația lui Dumnezeu sau cu modul real în care a apărut universul și omenirea:

„Cu sângele lui Kingu, cu lut din Pământ, și cu scuipat de la ceilalți zei, Ea și Nintu au creat oamenii. Asupra lor Ea a impus muncile care anterior erau atribuite zeilor. Oamenilor li s-a dat sarcina să mențină canalele, să sape și să care, să irige pământul și să crească plante de cultură, să crească animale și să umple hambarele, și să îi laude pe zei la festivalurile lor.” (ref. 17)  

Oamenii au fost creați din pământ în Biblie și din lut în povestirea babiloniană a creației. În cartea Facerea, oamenii au fost așezați de Dumnezeu în Grădina Edenului pentru a avea grijă de aceasta și aceleași sarcini li s-au dat și oamenilor despre care vorbește povestirea babiloniană. Este exact aceeași idee în ambele narațiuni. Omenirea ar fi fost creată pentru a-i servi pe zei. Acesta este textul biblic:

„15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Facerea 2; 15)

În cartea lui Iov găsim o altă referință la relația dintre Dumnezeu și ape:

„12. Cu puterea Lui El a despicat marea şi cu înţelepciunea Lui a sfărâmat furia ei. 13. Suflarea Lui înseninează cerurile şi mâna Lui străpunge şarpele fugar!” (Cartea lui Iov 26; 12-13)

Șarpele fugar simbolizează stăpânul haosului, și moartea lui înseamnă creația Pământului care apare din apă. Aceeași temă apare și în Isaia, în care bătălia dintre Dumnezeu și șarpe va continua până la sfârșitul zilelor. (ref. 18)

„1. În ziua aceea Domnul se va năpusti cu sabia Sa grea, mare şi puternică, asupra leviatanului, a şarpelui care fuge, asupra leviatanului, a şarpelui încolăcit, şi va omorî balaurul cel din Nil.” (Isaia 27; 1)

Psalmul 74 vorbește la trecut „ai zdrobit capul Leviatanului1, l-ai dat să-l* mănânce fiarele** din pustie” dar Isaia 27; 1 vorbește la viitor „va omorî balaurul cel din Nil”. A fost sau nu Leviatanul ucis de Dumnezeu încă din vremurile străvechi? Se pare că Leviatanul a fost pedepsit de două ori cu toate că era deja mort. „Șarpele care fuge” nu poate să fie Satan, așa cum a fost descris de teologia creștină. „Șarpele care fuge” este un simbol care se referă la aceeași temă a creației din haos care se regăsește și în alte mitologii din Orientul Apropiat. Același simbol apare de asemenea în cartea Apocalipsa din Biblie dar de această dată cu o nouă înfățișare, dată de teologia creștină. Șarpele cel vechi, venit din haosul simbolizat de oceanul primordial, nu mai este cel care era în legendele din Orientul Apropiat; el a fost transformat în Satan, personajul atât de mult detestat de toți credincioșii:

„3. Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti. 4. Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 12; 3-4)
„1. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 13; 1)
„3. Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.” (Apocalipsa Sântului Ioan Teologul 17; 3)

Victoria finală a lui Dumnezeu asupra șarpelui reprezintă de asemenea supremația Sa asupra haosului primordial și asupra apelor, care, până la ultima carte a Bibliei, sunt văzute ca simbolul dușmanului Său. Această victorie este descrisă metaforic prin imaginea în care marea va dispare pentru totdeauna.

„1. Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 21; 1)

Putem să vedem lupta cosmică dintre bine și rău, care a început în cartea Facerea cu Dumnezeu punând ordine în haos, cel din urmă fiind simbolizat de apele oceanului primordial. Această luptă, cu care începe Biblia, a fost transformată într-o altă versiune a ei, în care haosul reprezentat de ape a fost înlocuit cu un înger creat de Dumnezeu, adică cu Satan. În legătură cu acest aspect, Biblia conține o contradicție deoarece până la urmă rezultă că Dumnezeu duce o luptă în paralel cu doi dușmani, șarpele inițial care simbolizează haosul și Satan. Șarpele care reprezintă simbolul haosului în Biblie nu poate să fie identificat cu Satan deoarece inițial Diavolul a fost creat ca un înger perfect ceea ce exclude simbolismul unei stări haotice. Problema este că cele două personaje sunt confundate între ele și că din această confuzie iese o amestecătură fără sens.

Când se pune semnul egalității între Satan și dragonul Leviatan, care ar fi avut șapte capete și zece coarne, și care simbolizează haosul, se creează haos în înțelegerea Bibliei. La început, Dumnezeu ar fi omorât balaurii în apă și ar fi sfărâmat capetele lui Leviatan, toți aceștia reprezentând haosul, în concordanță cu Psalmul 74. În același timp, la început Satana a fost un înger perfect și care nu a fost omorât de Dumnezeu. Același șarpe, omorât de Dumnezeu, în conformitate cu Psalmul 74, reapare în cartea Apocalipsa. Șarpele pare să fie același personaj deoarece apariția din cartea Apocalipsa este șarpele cel vechi cu multe capete. Ori a fost omorât, ori trăiește și va apare din nou în viitor, ambele variante nu funcționează împreună. 

Nu există claritate în ceea ce privește relația dintre Leviatan și Satan sau în ceea ce privește lupta dintre bine și rău în Biblie. Amândoi, Leviatan și Satana, au avut adepții lor, alți balauri și îngeri căzuți, în cazul celui din urmă, dar primul a fost ucis de Dumnezeu, în procesul de creație, în timp ce ultimul va fi aruncat în foc la sfârșit. Mi se pare vizibilă, în această problemă, existența unei teologii a binelui și a răului în evoluție, începând cu mitologiile specifice Orientului Apropiat și terminând cu bătălia dintre bine și rău dintre Dumnezeu și îngerul răului. Cine este reprezentantul răului în univers, Leviatan sau Satan? Cine l-a creat pe Leviatan? A creat Dumnezeu doi îngeri ai răului? Răspunsul stă în mitologie care, așa cum știm, nu are respect pentru adevărul faptic.

Limbajul folosit de către cele două povestiri ale creației, din cartea Facerea, este același limbaj mitologic prin care alte culturi din Orientul Apropiat și-au exprimat vederile lor cu privire la originea universului. Chiar dacă conținuturile diferitelor povești ale creației, din diferite culturi, înregistrează deosebiri între ele, totuși simbolurile folosite sunt aceleași. În toate povestirile despre creația universului, un dumnezeu sau zei din exterior au generat tot ceea ce există. De fapt, principiul este același. Totul este explicat printr-o intervenție exterioară, care este responsabilă de existența universului și nu prin forțe care sunt inerente materiei și energiei. În realitate, materia și energia sunt „vii” și „creatoare”, ele au o determinare interioară, care le pune în mișcare.

- 10 -

Read more!

 pagina anterioara                     pagina urmatoare
 
Read 163 times Last modified on Saturday, 17 November 2018 16:46

Cuprins

Read the books!

Cartea Biserica Spirituala Unica

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

Search

266488
Today
Yesterday
This Week
Last Week
This Month
Last Month
All days
183
826
1009
260643
7207
5594
266488

Your IP: 54.90.185.120
2018-11-19 07:04