Saturday, 01 December 2018 16:31

Moartea imortalitatea si mantuirea

Written by
Rate this item
(0 votes)
 pagina anterioara                      pagina urmatoare
  

În conformitate cu Biblia, oamenii ar fi fost creați muritori, nu au fost de la început nemuritori. Putem să știm acest lucru deoarece ni se spune că în Grădina Eden ar fi existat pomul vieții, care nu ar fi fost necesar dacă oamenii ar fi fost deja nemuritori. Știm despre plante că mureau, încă înainte ca Adam și Eva să devină neascultători față de Dumnezeu, deoarece acestea erau mâncate de oameni și de animale. Animalele de asemenea mureau, deoarece existau și animale care se hrăneau cu alte animale și oamenii mureau, dacă nu apucau să mănânce din pomul vieții.  

Dacă așa stau lucrurile, afirmația apostolului Pavel că moartea ar fi intrat în creație ca o consecință a neascultării primilor oameni de Dumnezeu, este o opinie greșită. Această observație este un motiv temeinic pentru a pune în discuție întreaga teologie a teismului clasic. Moartea nu a intrat în creație deoarece Adam și Eva nu au ascultat de Dumnezeu, ci pentru că El a creat ființe muritoare.

Ideea că omenirea ar fi fost creată nemuritoare, dar că a început să moară din cauza neascultării primilor oameni de Dumnezeu, este o invenție prin care s-a creat o teologie falsă:

„12. De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el. 13. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege. 14. Ci a împărăţit moartea de la Adam până la Moise şi peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină. 15. Dar nu este cu greşeala cum este cu harul, căci dacă prin greşeala unuia cei mulţi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul Lui au prisosit asupra celor mulţi, prin harul unui singur om, Iisus Hristos.” (Romani 5; 12-15)

Dacă cei mulți nu au murit prin greșeala unuia, adică a lui Adam, atunci nici darul Lui nu era nevoie să prisosească asupra celor mulți, prin harul unui singur om, Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, dacă premisa acestei afirmații este falsă, atunci și concluzia ei este tot falsă.

Contrar afirmației apostolului Pavel, moartea a fost în lume din totdeauna, de exemplu, regăsim fosile pe Pământ mult mai vechi decât apariția omului. Chiar din descrierea biblică ne putem da seama că moartea a existat încă de la început pe planeta noastră. Prezența animalelor carnivore, care au fost create înaintea oamenilor, morțile accidentale și existența pomului vieții sunt suficiente argumente care să ne arate că moartea a fost de la început prezentă în creație. 

Există pe Pământ insecte care trăiesc doar câteva ore, de exemplu, efemeropterele cuprind și astfel de insecte. Astfel de insecte, create de Dumnezeu, ar fi murit înainte de crearea oamenilor deci moartea lor nu ar fi avut nici o legătură cu neascultarea primilor oameni. Al doilea argument care demonstrează că moartea nu a intrat în lume prin așa zisa neascultare a lui Adam și Eva este acela că multe animale ar fi murit în mod inevitabil în morți accidentale. Insecte, viermi sau alte animale mici ar fi murit în morți accidentale, fiind înghițite sau strivite de dinozauri sau alte animale de mari dimensiuni. În ape, animale mari, de exemplu balenele, ar fi înghițit o mare cantitate de pește, omorându-i pe aceștia, înainte ca Adam și Eva să fie neascultători față de Dumnezeu. Virusurile și bacteriile ar fi provocat încă de la început boli mortale care să afecteze ființele vii care trăiau pe Pământ la aceea dată.

Păcatul nu a intrat în lume printr-un om și moartea nu a intrat în lume prin păcat. Păcatul a existat de când există lumea și moartea a existat și ea de când există viața, fără legătură cu păcatul. Dacă așa stau lucrurile, atunci înseamnă că principiul harului gratuit a lui Dumnezeu care să compenseze greșeala lui Adam și Eva, astfel încât oamenii să nu sufere nevinovați din cauza unei erori săvârșite de primii oameni, nu are nici o bază reală. Iertarea aceasta, care s-ar fi săvârșit în masă, doar în baza credinței celor în cauză, nu are nici un sens, atâta vreme cât nu există motivul pentru care oamenii ar fi trebuit să fie iertați.

Chiar ideea de păcat trebuie privită diferit decât este văzută de către dogmele și doctrinele oficiale creștine. Oamenii nu se nasc păcătoși, prin urmare păcatul nu este inerent naturii umane. Oamenii greșesc și trebuie să răspundă pentru greșelile lor, dar aceasta nu înseamnă că există vre-o bază ca mulți oameni să sufere pentru veșnicie în iad. 

În baza presupusului păcat a lui Adam și Eva toți oamenii sunt considerați păcătoși din naștere și de aceea sunt priviți cu dispreț în comparație cu Dumnezeu care este văzut ca fiind sfânt. Cu toate acestea, deși este considerat sfânt, Dumnezeu din Biblie care este altceva decât Dumnezeu din realitate, a ucis prin Potop 99,99% din populația globului, după care i-a părut rău și a promis că nu va mai săvârși o asemenea faptă.

Moartea nu a intrat în lume prin păcatul primilor oameni, ci o dată cu apariția vieții pe Pământ. Acolo unde este viață, există și moarte, începând cu cele mai simple microorganisme. Nu este adevărat că moartea provine din existența păcatului, ci mai degrabă relele de pe Pământ sunt generate de existența morții și a suferințelor care sunt înrudite cu ea. De exemplu, criminalii care ucid pentru a obține un beneficiu personal săvârșesc un rău care este posibil datorită existenței morții pe Pământ. 

Conform textelor biblice, Adam și Eva au fost încercați de Dumnezeu pe fundalul existenței morții, deoarece li s-a spus că dacă vor mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, în aceeași zi vor muri. Ce sens ar fi fost ca Dumnezeu să vorbească de moarte, dacă ea nu ar fi existat pe Pământ, la data când s-a făcut referire la ea? Dumnezeu a vorbit de moarte ca și cum ea exista deja pe Pământ.

Moartea face parte din procesul de evoluție al naturii. Atunci când moare un individ dintr-o specie un alt individ îi ia locul și cel mai recent individ poate să fie mai bine adaptat decât predecesorul său la condițiile de mediu.

Nemurirea se poate atinge printr-o legătură personală cu Dumnezeu, a fiecărui credincios și a fiecărei credincioase în parte. Pentru aceasta nu este nevoie să credem că Dumnezeu a creat lumea în șase zile sau că Adam și Eva au păcătuit împotriva Lui. Putem să atingem un standard spiritual înalt fără să credem în facticitatea povestirilor cuprinse în primele 11 capitole ale Bibliei.

În afara nivelului biologic, care este condiția fundamentală a existenței noastre pe Pământ, există și o altă treaptă, conștiința, care este locul unde ne întâlnim cu Dumnezeu. Afirmația că Dumnezeu este Spirit poate să însemne că El este Conștiința a tot ceea ce există, a tuturor entităților, care în grade diferite de relaționare, sunt legate între ele. Ce legătură poate să fie între un om și o galaxie foarte îndepărtată? Oamenii sunt constituiți din materie care este specifică și acelei galaxii și destinul uman depinde de evoluția întregului univers. Nu știm exact ce putere are întregul asupra părților și cum poate el să influențeze fiecare parte, iar rețeaua uriașă de conexiuni din univers este foarte departe de a fi înțeleasă.    

În experiența noastră umană, conștiința nu poate să existe fără baza ei biologică. Cu toate acestea, experiența noastră umană nu cuprinde toate posibilitățile și este posibil să existe și alte forme pe care să se bazeze conștiința. Poate să existe și o conștiință care funcționează într-un mediu anorganic, de exemplu un super calculator sau poate că întreaga existență are propria ei conștiință. Credința creștină și alte credințe religioase se bazează pe principiul că în afară de conștiința umană există o altă Conștiință mai bine informată decât conștiințele noastre pe care oamenii o numesc Dumnezeu.

Chiar și conștiința umană are un anumit grad de independență față de biologic. Oamenii pot să controleze propria lor natură biologică, de exemplu, în timpul unui post. Există și opinia că ceea ce numim conștiință umană nu este produsul direct al activității creierelor noastre, iar creierele omenești nu sunt decât niște receptoare care captează această conștiință. Fără îndoială însă că fiecare creier omenesc își aduce aportul său la modul de captare al conștiinței, dacă există atât de multe opinii în toate privințele.

Bazat pe experiențele înainte de moarte, mulți oameni cred că o dată cu partea materială nu moare și conștiința umană. Anumite persoane care au experimentat moartea clinică și care au fost resuscitate au povestit că în timpul stării lor de moarte clinică au avut experiențe care presupuneau un înalt nivel de conștiință.   

A fi o persoană spirituală presupune a fi condus de o filozofie de viață care depășește limitele înguste ale intereselor personale, bazate pe propria supraviețuire biologică. A fi o persoană care experimentează viața spirituală înseamnă a intra într-o relație personală cu Dumnezeu care este Conștiința supremă a întregii existențe. Religiozitatea dogmatică nu reprezintă cea mai elevată formă de spiritualitate, ea tinde să înlocuiască credința în Realitatea vie care este Dumnezeu, bazată pe experiența personală cu El.  

Întoarcerea la „paradisul” original a lui Adam și Eva este o dorință absurdă. În acel „paradis” primii oameni nu puteau să facă deosebirea dintre bine și rău și când au ajuns să deosebească binele de rău au fost izgoniți din „paradis”. În realitate, „paradisul” original nu a existat niciodată și nici Adam și Eva nu au fost ființe adevărate. 

Fără cunoașterea binelui și răului nimeni nu poate să ajungă în paradisul viitor, deoarece există un standard moral după care se presupune că se face deosebirea dintre cei care sunt mântuiți și cei care nu sunt. Cum ar fi putut Adam și Eva să rămână în „paradisul” pământesc, dacă nu ar fi cunoscut deosebirea dintre bine și rău? Ce paradis este acela în care cei care se află în el nu pot să facă această  deosebire esențială? Aceștia ar putea face rău fără să realizeze lucrul acesta. Prin urmare, există o inconsecvență evidentă între cerința morală care delimitează posibilitatea de a fi mântuit și povestirea biblică despre Adam și Eva.

Ideea conform căreia ascultarea de cerința lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului ar fi dus la o stare de fericire perpetuă a lui Adam și Eva, nu are nici un sens. Fără discernământul necesar care să permită cunoașterea binelui și al răului, Adam și Eva ar fi fost doar niște roboți biologici, care ar fi avut nevoie să fie ghidați în orice moment de o conștiință exterioară lor care să le indice dacă ceea ce făceau era bine sau era rău. O astfel de dependență de altcineva nu ar fi avut cum să ducă la o stare de fericire veșnică. Am putea să ne punem, fiecare din noi, într-o astfel de situație în care să fim nevoiți să cerem aprobarea pentru cea mai mică acțiune pe care o facem, neștiind dacă este bună sau rea. Dacă am face acest exercițiu mintal am vedea că nu este de loc o situație de dorit. 

Consumul fructului oprit a fost o necesitate pentru ca Adam și Eva să devină ființe umane cu discernământ și să aibă posibilitatea de a alege liber între bine și rău. Fără să încalce cerința lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului Adam și Eva, la fel ca oricine altcineva în locul lor, ar fi putut să facă rău fără să își dea seama sau ar fi fost dependenți în toate acțiunile lor de o conștiință exterioară lor. Să nu uităm că răul exista deja în „paradis” și era vehiculat de către Satan. Ce paradis este acela în care răul există, dar oricine trăiește în el nu poate să identifice acel rău? Un astfel de „paradis” nu poate fi locul de viață ideal. Dacă acest consum a fost o necesitate, atunci Adam și Eva nu pot să fie acuzați că au mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului, deci întreaga teologie care se bazează pe acest principiu este falsă. 

Problema existenței morții, înainte de așa zisa neascultare a lui Adam și Eva, este o problemă teologică importantă și lucrul acesta este exprimat de diferiți reprezentanți ai teismului clasic. Următorul citat se referă la acest subiect:

„Există numeroase diferențe între perspectiva biblică a creației speciale și perspectiva teismului evoluționist. O diferență semnificativă privește viziunea lor asupra morții. Teismul evoluționist tinde să creadă că pământul are miliarde de ani vechime și coloana geologică care conține registrul de fosile reprezintă lungi perioade de timp. Deoarece omul a apărut doar târziu în registrul de fosile, teiștii evoluționiști cred că multe creaturi au trăit, au murit și au dispărut cu mult înainte de sosirea târzie a omului. Aceasta înseamnă că moartea a existat înaintea lui Adam și a păcatului său.” (ref. 255)   

Problema stabilirii momentului când a intrat moartea în lume schimbă complet teologia creștină. Teologia apostolului Pavel se bazează pe un mit și din această cauză ea nu poate să fie edificatoare pentru înțelegerea realității. Din acest motiv, se impune adoptarea unei noi înțelegeri a raportului dintre Dumnezeu și creația lui care să se bazeze pe realitate și nu pe mitologie.

Omenirea a apărut prin evoluția speciilor și întrucât oamenii au apărut mult mai târziu decât alte viețuitoare, multe ființe vii au murit înainte ca oamenii să apară pe Pământ. Nu este deci adevărat că păcatul lui Adam și Eva au adus moartea în lume și că înainte de păcatul lor exista o lume idilică în care nu se murea. Aceasta este o legendă care nu are și nu poate avea nici un impact asupra realității și care nu ne ajută să înțelegem cu nimic rostul vieții noastre pe Pământ.

 pagina anterioara                      pagina urmatoare
  
Read 10 times Last modified on Monday, 03 December 2018 20:06

Cuprins

Read the books!

Cartea Biserica Spirituala Unica

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

Search

276173
Today
Yesterday
This Week
Last Week
This Month
Last Month
All days
668
749
5497
269058
5738
11154
276173

Your IP: 54.159.51.118
2018-12-09 22:36