Friday, 25 January 2019 18:01

Cele două povestiri despre Potop

Written by
Rate this item
(0 votes)
 pagina anterioara                         pagina urmatoare


 



Există argumente serioase care ne arată că Facerea conține două povestiri care relatează despre Potop și nu doar o singură narațiune pe această temă. Această observație de început are serioase implicații în legătură cu credibilitatea acestor narațiuni. Am să abordez cele două povestiri despre Potop din două perspective diferite. În prima, voi examina contradicțiile interne ale fiecăreia dintre cele două povestiri. În cea de a doua, mă voi ocupa de relația dintre povestirile despre Potop și viața reală care le contrazice.  

Povestirile despre Potop reprezintă două narațiuni diferite, venind din două surse diferite, combinate între ele de un redactor care a dorit să le transforme într-o povestire fluentă, dar nu a reușit. Următorul citat sintetizează bine cauza atâtor contradicții pe care le conține Biblia, în ceea ce privește descrierea Potopului din cartea Facerea:

„ … Narațiunea despre presupusul Potop din cartea Facerea este de fapt un amestec a două tradiții textuale diferite, fiecare exprimând istoria în termenii ei, în limba ei și acordând propria ei importanță. Contradicțiile sunt de aceea un produs a punerii împreună a acestor două povestiri.” (ref. 152)

Oricine poate citi textele biblice și poate observa diferențe evidente în descrierea presupusului Potop. Care a fost cauza care l-a determinat pe Dumnezeu să declanșeze Potopul? Biblia ne oferă două motive diferite. Primul text biblic precizează următoarele:

„5. Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, 6. I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.” (Facerea 6; 5-6)

Cel de al doilea text extinde motivația declanșării Potopului și la animale. Procedând în acest fel, textul biblic contrazice un alt text conținut de Biblie care pretinde că toate animalele ar fi mâncat numai vegetale până la Potop. Dacă mâncau numai iarbă și alte vegetale, cum se face că animalele au devenit excesiv de violente? Dacă erau ierbivore nu puteau să depășească un grad natural de violență care însă nu implica și uciderea pentru hrană a altor animale.

„11. Pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii. 12. Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ. 13. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: „Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ.” (Facerea 6; 11-13)

La o primă citire se creează aparența că cele două comentarii se completează unul pe celălalt și, dacă ar fi așa, nu ar fi nimic rău în asta. De fapt, este vorba despre o repetare a povestirii și o abordare diferită a aceleași teme. În versetul 5, omenirea a fost problema, dar în versetele 11 și 13, tot trupul se abătuse de la calea sa pe Pământ, deci și animalele erbivore deveniseră stricate, nu doar omenirea. Aceasta este o mare absurditate deoarece animalele erbivore nu făceau altceva decât supraviețuiau conform instinctelor lor.

În cartea Facerea capitolul 2, Adam și animalele au fost create în același fel, din țărâna Pământului. În acest capitol Dumnezeu ar fi căutat un ajutor potrivit pentru om în rândul animalelor dar bineînțeles că nu avea cum să găsească așa ceva. De fapt, Dumnezeu nici nu s-ar fi apucat să caute un ajutor potrivit pentru om în rândul animalelor și afirmația Bibliei că El ar fi făcut acest lucru dovedește că totul nu este decât o legendă fără nici o legătură cu adevărul. 

A blama animalele că și-ar fi stricat calea pe Pământ este un nonsens. Dumnezeu a creat animalele, după soiul lor, și nu avea de ce să le reproșeze că se comportau ca niște animale, adică fără conștiință. Chiar dacă unele animale, în lupta lor pentru hrană, deveneau câteodată violente, ele nu puteau să fie considerate răspunzătoare de comportamentul lor. Biblia ne spune că Dumnezeu ar fi preferat o jertfă de sânge nu una de mâncare, jertfa lui Abel, nu jertfa lui Cain. Dacă lucrurile ar fi stat astfel, atunci înseamnă că El nu ar fi fost împotriva violenței, atâta vreme cât jertfa lui Abel s-a obținut prin exercitarea violenței asupra unui animal. Este o perspectivă contradictorie, generată de texte care nu se armonizează între ele.

Dacă însă unele animale au fost de la început prădătoare și dacă Biblia ne dezinformează când afirmă că Dumnezeu a atribuit ca hrană, la început, atât pentru oameni cât și pentru animale, numai vegetație, atunci violența animalelor carnivore era un lucru firesc, care nu li se putea reproșa acestora. Dacă Dumnezeu ar fi creat animalele după soiul lor, atunci El ar fi generat și animalele carnivore, căci, conform perspectivei creaționiste, animalele carnivore nu ar fi putut să evolueze din animale erbivore, ele fiind soiuri diferite. Un soi nu ar fi putut să devină un alt soi prin evoluție, contrazicând creația lui Dumnezeu.

Mulți afirmă că după căderea primilor oameni în păcat toată natura s-ar fi schimbat în rău, dar dacă ar fi așa, de ce a mai așteptat Dumnezeu ca omenirea să se înmulțească și numai după aceea s-a decis să o distrugă? Văzând că natura s-a transformat în ceva mai rău decât a fost înainte de căderea oamenilor în păcat, Dumnezeu ar fi trebuit să prevadă felul cum se vor desfășura lucrurile în viitor și că răul respectiv se va accentua. Dumnezeu este Atotștiutor, El nu trebuia să vadă felul în care a evoluat  pe parcurs, ci ar fi știut  dinainte modul de dezvoltare a răului pe Pământ. Dacă este așa, atunci întreaga poveste este o culme a absurdului și creează o imagine greșită despre Dumnezeu. Povestea ne spune că după căderea primilor oameni în păcat Dumnezeu a așteptat ca omenirea să se înmulțească pentru ca să omoare cât mai mulți oameni cu putință, inclusiv copii nevinovați.  

Numărul animalelor, pe care Noe le-ar luat în corabie, diferă între cele două povestiri ale Potopului.

„2. Să iei cu tine din toate animalele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască. 3. De asemenea şi din păsările cerului să iei: din cele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din toate păsările necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să le păstrezi soiul pentru tot pământul.” (Facerea 7; 2-3)

În comparația cu următoarele texte:

„19. Să intre în corabie din toate animalele, din toate târâtoarele, din toate fiarele şi din tot trupul, câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână cu tine în viaţă. 20.     Din toate soiurile de păsări înaripate după fel, din toate soiurile de animale după fel şi din toate soiurile de târâtoare după fel, din toate să intre la tine câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână în viață împreună cu tine.” (Facerea 6; 19-20)
„7. Şi a intrat Noe în corabie şi împreună cu el au intrat fiii lui, femeia lui şi femeile fiilor lui, ca să scape de apele potopului. 8. Din păsările curate şi din păsările necurate, din animalele curate şi din animalele necurate, din fiare şi din toate cele ce se mişcă pe pământ 9. Au intrat la Noe în corabie perechi, perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, cum poruncise Dumnezeu lui Noe. (Facerea 7; 7-9)
„14. Si toate fiarele după fel si toate dobitoacele după fel si toate târâtoarele ce se târăsc pe pământ după fel si toate înaripatele după fel 15. au intrat la Noe in corabie, doua cate doua din tot trupul care are'n el suflare de viață. 16. Si cele ce-au intrat - o parte bărbătească si-o parte femeiasca din tot trupul - au intrat precum ii poruncise Dumnezeu lui Noe. Si Domnul Dumnezeu i-a închis corabia pe dinafara.” (Facerea 7; 14-16)

După cum se poate vedea suntem într-o dilemă. Ori a luat Noe câte șapte perechi de animale curate și a sacrificat o parte din ele după Potop, ca jertfe aduse lui Dumnezeu, ori a luat câte două perechi din animalele curate și atunci când le-a sacrificat specia respectivă a dispărut de pe fața Pământului. Editorul celor două povești a observat acest amănunt dar nu a găsit soluția definitivă la această dilemă. Din această cauză a prezentat ambele povestiri, poate ca să își aleagă fiecare cititor ce dorește. Textele respective nu sunt inspirate de Dumnezeu, căci dacă ar fi fost, ele nu s-ar fi contrazis între ele. Dumnezeu știa exact câte animale a luat Noe în corabie și dacă povestea respectivă ar fi fost adevărată, El nu ar fi dictat o dată versiunea cu două animale curate și altă dată varianta cu șapte animale curate, dar povestea nu este adevărată, ci este o legendă.

Este ușor de observat pentru oricine că în unul dintre texte numărul de animale curate este câte șapte perechi din fiecare și că în celelalte texte numărul de animale curate este câte o pereche din fiecare soi. Aceasta nu este o greșeală banală deoarece ne arată că există diferențe între texte și că astfel de diferențe ne vorbesc despre autori diferiți ai acelor scrieri.   

Este posibil ca versiunea inițială să fi conținut câte o pereche de animale curate, dar editorii târzii ai textelor V.T. să fi observat neconcordanța lor cu legile sacrificiilor, prescrise de Dumnezeu pentru poporul evreu în timpul lui Moise, și să încerce să le pună în acord. Dacă Noe a adus sacrificii lui Dumnezeu, el nu putea să sacrifice decât animale curate dar dacă acestea ar fi dispărut nu ar mai fi rămas nimic de sacrificat prin legile Lui Moise. Este clar că versiunea inițială a povestirii Potopului a fost considerată de redactorii târzii ai textelor respective ca fiind rezultatul unor creații omenești și nu al unei inspirații divine, căci altfel nu și-ar fi permis să o modifice.

„20. Apoi a făcut Noe un jertfelnic Domnului; şi a luat din animalele cele curate şi din toate păsările cele curate şi le-a adus ardere de tot pe jertfelnic.” (Facerea 8; 20)

Cât de mult a durat Potopul, în conformitate cu scrierile Bibliei? Suma totală a numărului de zile, cât ar fi durat acel presupus eveniment catastrofic pe Pământ, se află cuprinsă în mai multe texte biblice:

„24. 24. Iar apa a crescut mereu pe pământ, o sută cincizeci de zile.” (Facerea 7; 24)

Găsim scrisă de asemenea și următoarea completare:

„1. Dar şi-a adus aminte Dumnezeu de Noe, de toate fiarele, de toate animalele, de toate păsările şi de toate vietăţile ce se mişcă, câte erau cu dânsul în corabie; şi a adus Dumnezeu vânt pe pământ şi a încetat apa de a mai creşte. 2. Atunci s-au încuiat izvoarele adâncului şi jgheaburile cerului şi a încetat ploaia din cer. 3. După o sută cincizeci de zile, a început a se scurge apa de pe pământ şi a se împuţina. 4. Iar în luna a şaptea, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Munţii Ararat. 5. Apa a scăzut mereu până în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au arătat vârfurile munţilor.” (Facerea 8; 1-5)

Chiar dacă apa a crescut pe Pământ vreme de 150 de zile totuși Potopul a durat mai mult decât atât, având în vedere că apa nu s-a retras imediat și că retragerea ei a durat încă o perioadă de timp. 

Ca să ajungă corabia să se oprească pe vârful Munților Ararat ar fi trebuit ca apa să coboare de la nivelul Munților Himalaia la nivelul Munților Ararat din momentul când a început să se retragă și până în luna a șaptea, în ziua a douăzeci și șaptea a lunii acesteia. Să nu uităm că Biblia ne spune că apele Potopului ar fi acoperit vârfurile munților celor mai înalți. Cel mai înalt vârf al Munților Himalaia se află la o înălțime de 8850 m și cel mai înalt vârf al Munților Ararat se înalță la 5165 m deasupra nivelului mării. Diferența de nivel între Munții Himalaia și Munții Ararat, socotită între cele mai înalte piscuri ale lor, este de 3685 m. Apele Potopului ar fi trebuit să scadă cu 3685 m în intervalul dintre cele 150 de zile după care a început să se retragă apa și luna a șaptea, ziua a douăzeci și șaptea a acestei luni. Care lună, a cărui an. Din exprimarea succintă a Bibliei ar trebui să se înțeleagă că este vorba de același an cu anul în care apa a început să scadă. Biblia însă nu ne spune în ce lună a început să scadă apa de pe Pământ, în urma Potopului. Lucrul acesta se poate deduce din următorul text biblic:

„11. În anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis jgheaburile cerului; 12. Şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. (Facerea 7; 11-12)

Apa a crescut deci pe Pământ timp de 150 de zile din luna a doua, în ziua a douăzeci și șaptea a lunii acesteia până în luna a şaptea, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, deci timp de 5 luni. Atunci când apa a început să scadă i-a trebuit două luni și trei zile să ajungă de la nivelul Munților Himalaia la înălțimea Munților Ararat, atunci când a început să se vadă vârful munților.

5. Apa a scăzut mereu până în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au arătat vârfurile munţilor.” (Facerea 8; 5)

Care ar fi fost deci ritmul de scădere al apelor conform textelor menționate? Dacă împărțim 3685 m la 63 de zile obținem 58,49 m de scădere a apelor pe zi. Trebuie să vedem dacă Biblia este consecventă în descrierile ei și dacă acest ritm de scădere al apei se păstrează și în textele biblice următoare sau dacă este contrazis de ele.

La început arca a lovit munții și după alte două luni și treisprezece zile vârfurile munților ar fi devenit vizibile. Cât de adânc a fost arca adâncită în apă? Dacă arca a avut înălțimea de aproximativ 15 metri, o parte importantă a înălțimii sale, probabil aproximativ 10 m, a fost sub ape. Atunci când vasul a lovit muntele Ararat, oprindu-se mai întâi cu partea cea mai de jos a sa, a fost nevoie de încă două luni și 13 zile pentru ca apa să se retragă 10 m în adâncime. Lucrul acesta se poate stabili după timpul pe care cartea Facerea ne spune că s-a scurs între oprirea făcută de navă și momentul când s-a văzut vârful munților, luându-se în considerare și înălțimea navei.

Aceste texte biblice nu păstrează ritmul de scădere al apei, prevăzut de textele anterioare care ne arătau o scădere cu 58,49 m pe zi, ci ne propun un alt ritm de scădere care se obține din numărul de zile care s-ar fi scurs de la data când corabia ar fi lovit Muntele Ararat și până când s-ar fi văzut vârfurile acelor munți. Dacă împărțim 73 de zile la 10 m, cât ar fi fost nevoie să scadă apa pentru a se vedea vârfurile Munților Ararat, obținem un ritm de scădere a apei de 7,3 m pe zi. Este vorba de o diferență de 8 ori mai mică în ritmul de coborâre al apei pe Pământ, după Potop, între coborârea de la nivelul Munților Himalaya și până la nivelul Munților Ararat și scăderea de la nivelul Munților Ararat până la nivelul mării. Această scădere de ritm nu are nici o justificare. Mai mult, fiind vorba de mult mai multe forme de relief de la înălțimea de 5165 m până nivelul mării, ritmul de scădere al apei ar fi trebuit să se mărească simțitor și nu avea nicidecum de ce să scadă deoarece volumul apei dislocate ar fi fost mai mic. Aceste calcule ne arată că povestirile despre un Potop universal sunt invenții omenești care puteau să aibă ca bază inundații locale catastrofale, dar nicidecum acoperirea întregului Pământ cu apă, până la nivelul munților celor mai înalți.           

Dacă folosim ca bază de calcul ritmul de scădere al apei de 7,3 m pe zi, ne putem întreba cât timp i-ar fi trebuit acesteia să coboare 5137 m, înălțimea Muntelui Ararat, în așa fel încât câmpiile să devină vizibile? Transformând lunile în zile, apa ar fi coborât 10 m în aproximativ 73 de zile adică un metru la fiecare 7,3 zile. Dacă împărțim 5137 m la 7,3 m, atât cât ar fi coborât apa într-o zi, obținem numărul de zile necesar pentru ca apa să ajungă la nivelul mării, 703,6 zile. Acest număr de zile, transformat în ani, ne dă un total de 1,9 ani atunci când socotim anul ca având în medie 365,2 zile. Aceste cifre ne arată cât de aberante sunt așa zisele informații pe care le conține cartea Facerea cu privire la Potop. 1,9 ani este o perioadă de timp foarte mare, care nu ar fi permis oamenilor și animalelor de pe arcă să supraviețuiască în lipsă de hrană și apă potabilă. Cifrele folosite în cartea Facerea sunt cu totul arbitrare și nu reflectă nimic care să ne îndrepte atenția către lumea reală.    

În momentul în care arca ar fi lovit Muntele Ararat, vârful muntelui nu ar fi putut să fie văzut deoarece se afla sub ape, după cum ne spune cartea Facerea capitolul 8, versetele 4-5. Dacă înălțimea apei ar fi fost la același nivel ca și vârful muntelui sau un pic deasupra acelei înălțimi, ca să permită apei să acopere muntele, arca nu ar fi putut să lovească nimic altceva decât vârful, care se afla sub ape. Ar fi fost imposibil pentru vasul respectiv să lovească un nivel mai aproape de baza muntelui, dacă luăm în considerare că Biblia precizează că înălțimea navei ar fi fost de 13,5 m și că nivelul cel mai înalt al muntelui se afla sub ape.

Vârfurile munților, de regulă, nu sunt ca un fel de platou drept, ci sunt în pantă și chiar ascuțite. Dacă există și excepții, nici unul dintre vârfurile Muntelui Ararat nu reprezintă una dintre ele. Oricine poate să vadă pe Internet imagini cu vârfurile Muntelui Ararat. Există două piscuri importante ale Muntelui Ararat, Marele Ararat și Micul Ararat. Dacă amândouă ar fi fost acoperite de apă, deoarece între ele există o importantă diferență de nivel, corabia lui Noe ar fi trebuit să lovească Marele Ararat, adică vârful cel mai înalt. 

O corabie care ar lovi vârful Muntelui Ararat, dacă acesta ar fi acoperit de ape, ar fi în situația unui naufragiu care ar pune în pericol viața echipajului ei. Dacă corabia ar fi lovit vârful Muntelui Ararat, singura posibilitate reală, în condițiile descrise de Biblie, atunci persoanele aflate la bord nu ar fi avut cum să vadă vârful muntelui, deoarece acesta s-ar fi aflat situat dedesubtul corăbiei. Oricum alte vârfuri ale munților, alții decât muntele Ararat, care erau la mai mare înălțime ar fi ieșit primele la iveală, o dată cu retragerea apelor Potopului, fără să le vadă nici un om.

Să ne imaginăm acum viața animalelor pe arca lui Noe, după naufragiul suferit de aceasta, după ce s-a lovit de vârful Muntelui Ararat. După coborârea de pe arcă, animalele ar fi trebuit să trăiască izolate pe vârful muntelui, deoarece apa ar fi avut nevoie de 1,9 ani ca să ajungă la poalele muntelui. Muntele Ararat, care nu oferă o gamă foarte largă de hrană, ar fi fost profund afectat de apele care l-ar fi acoperit mai mult decât 213 zile. Apele ar fi distrus întregul habitat și multe plante ar fi putrezit sub apă. Când apele ar fi început să se retragă, întreaga rezervă de hrană și apă cu care Noe ar fi pornit la drum, ar fi fost deja epuizată.

Noe nu a văzut orizontul, imediat după ce apele au început să se retragă, din acest motiv el a trebuit să trimită păsări ca să își dea seama dacă terenul era uscat sau nu. Oare de ce nu ar fi fost Noe în măsură să vadă orizontul și ar fi avut nevoie de păsări pentru a înțelege dacă terenul era uscat sau nu? Noe nu putea să iasă pe punte și avea la dispoziție o fereastră de dimensiuni foarte mici, care nu îi permitea să vadă orizontul. În mod firesc, Noe ar fi trebuit să vadă orizontul de pe puntea navei pe care se afla și ar fi trebuit să știe dacă nava ar fi fost aproape de un teritoriu uscat sau nu. Povestirea este neverosimilă deoarece este total nerealistă și conține detalii absurde.  

Biblia ne spune că Noe a rămas pe corabie până când apa s-a retras complet și Pământul a scos la iveală zone de uscat:

„14. Iar în luna a doua, la douăzeci şi şapte ale lunii acesteia, pământul era uscat. 15. Atunci a grăit Domnul Dumnezeu lui Noe şi a zis: 16. „Ieşi din corabie tu şi împreună cu tine femeia ta, fiii tăi şi femeile fiilor tăi. 17. Scoate de asemenea împreună cu tine toate vietăţile, care sunt cu tine, şi tot trupul, de la păsări şi până la animale, şi toate vietăţile ce se mişcă pe pământ, ca să se împrăştie pe pământ, să se prăsească şi să se înmulţească pe pământ”. 18. Atunci a ieşit Noe din corabie; şi împreună cu el au ieşit fiii lui, femeia lui şi femeile fiilor lui; 19. Toate fiarele, toate animalele, toate păsările şi toate câte se mişcă pe pământ, după felul lor, au ieşit din corabie. (Facerea 8; 14-19)

Dacă luăm în considerare ritmul în care ne spune Biblia că s-ar fi retras apele după Potop, de la vârful Muntelui Ararat și până la nivelul mării, atunci până să se usuce Pământul ar mai fi trebuit 1,9 ani în care oamenii și animalele ar fi trebuit să rămână pe corabie. Aceasta este o perioadă de timp în care oamenii și animalele ar fi trebuit să moară de foame și de sete din lipsa proviziilor necesare care ar fi dispărut de mult de pe corabie. În ipoteza că ar fi coborât imediat de pe corabie și apele s-ar fi retras instantaneu oamenii și animalele tot ar fi murit de foame și de sete, deoarece pe Pământul devastat de Potop nu avea cum să se mai găsească nici hrană și nici apă potabilă. Această ipoteză însă nu este susținută de Biblie care ne spune că retragerea apei s-a făcut într-o perioadă de timp mai îndelungată și nicidecum instantaneu.   

Cele două povestiri ale Potopului diferă între ele și atunci când stabilesc momentul când a început Potopul raportat la momentul când Noe și familia lui s-au urcat în arcă: 

„7. Şi a intrat Noe în corabie şi împreună cu el au intrat fiii lui, femeia lui şi femeile fiilor lui, ca să scape de apele potopului. 8. Din păsările curate şi din păsările necurate, din animalele curate şi din animalele necurate, din fiare şi din toate cele ce se mişcă pe pământ 9. Au intrat la Noe în corabie perechi, perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, cum poruncise Dumnezeu lui Noe. 10. Iar după şapte zile au venit asupra pământului apele potopului.” (Facerea 7; 7-10)

Avem și un alt text biblic care se referă la acest aspect:

„11. În anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis jgheaburile cerului; 12. Şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. 13. În ziua aceasta a intrat Noe în corabie şi împreună cu dânsul au intrat Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, femeia lui Noe şi cele trei femei ale fiilor lui.” (Facerea 7; 11-13)

Orice persoană, fără nici o pregătire teologică, poate să observe că momentul începerii Potopului este diferit de la un text la celălalt. În primul text, Potopul a venit după șapte zile de la momentul în care Noe și familia sa au intrat în corabie, dar în cel de al doilea text Potopul s-a întâmplat chiar în ziua în care Noe și ai săi au intrat în corabie. Pentru un text despre care se pretinde că ar fi inspirat de Dumnezeu această discrepanță este inadmisibilă cu atât mai mult cu cât cele două texte urmează unul după celălalt pe paginile Bibliei.

Se poate observa că este vorba despre două povestiri ale Potopului și că cele două conțin detalii diferite. Pe lângă aceste incoerențe interne ale textelor există și multe aspecte în care relatările conținute de cele două povestiri ale Potopului sunt contrazise de viața reală.

Cât de mare a fost arca, folosindu-ne pentru a determina lucrul acesta de descrierea biblică? Pentru a aprecia mărimea corăbiei trebuie să luăm în considerare scopul pentru care aceasta ar fi fost construită. Să nu uităm că arca lui Noe ar fi trebuit să primească la bordul ei câte o pereche din toate animalele existente pe Pământ, mai puțin pești și alte animale acvatice. Următoarele sunt dimensiunile vasului cu care Noe și familia sa, împreună cu o pereche din toate animalele terestre și din păsări, ar fi scăpat de Potop:

„Cartea Facerea 6: 15 din Biblie ne spune că dimensiunile referitoare la Arca lui Noe au fost de cel puțin 135 metrii lungime (300 coți), 22,5 metri lărgime (50 coți) și 13,5 metri în înălțime (30 coți). Aceasta reprezintă 450 picioare lungime, 75 de picioare lărgime și 45 de picioare în înălțime! Ar fi putut să fie mai mare deoarece în vremea aceea se foloseau și coți de mărime mai mare. Totuși cotul de 45 de centimetrii (18 inch) este destul de mare pentru a ne arăta mărimea enormă a vasului.” (ref. 153)

Un cot este o unitate de măsură care are ca bază corpul uman. Este egal cu distanța dintre vârful degetelor și cot la o persoană adultă. Următorul citat ne dă mai multe informații despre unitatea de măsură numită cot:

„Măsurile din vechime erau de multe ori bazate pe părți ale corpului – palme, picioare etc. Dezavantajul era că fiecare persoană părea să aibă o mărime un pic diferită a palmelor sau a brațelor, deci dacă ai fi lucrat într-un proiect de construcții împreună cu alte persoane ar fi trebuit să stabilești care era persoana ale cărei brațe erau folosite ca standard de măsură. Pentru a depăși această problemă, bețe de măsurat numite „măsura unui cot” au fost produse. Aceste „măsuri ale unui cot” care au fost descoperite sunt vechi de mii de ani și se deosebesc între ele prin dimensiuni un pic diferite.” (ref. 154)

Ca și termene de comparație, putem să precizăm că suprafața totală a celor trei niveluri ale corăbiei ar fi fost echivalentă cu suprafața standard a 20 de curți de baschetbal sau 36 de terenuri de tenis. (ref. 155)  

Am putea aduce o pereche din toate animalele de pe Pământ, din toate păsările și din toate insectele și am putea să le înghesuim împreună pe suprafața a 36 de terenuri de tenis? Pentru ca imaginea să fie completă ar trebui să rezervăm o parte din aceste terenuri de tenis pentru hrana și apa necesară animalelor. Câte terenuri ar fi necesare pentru hrană și apă? Este greu de calculat precis, cu toate acestea, având în vedere perioada lungă care a durat de la începutul Potopului și până la retragerea apelor de pe Pământ ar trebui să alocăm pentru hrană și pentru apă aproape întreaga suprafață a corăbiei. Apa pentru oameni și animale ar fi fost esențială și de aceea trebuie să luăm în considerare că ființele vii nu ar fi putut consuma în nici un caz apă sărată. Apa sărată a oceanelor conține aprox. 35 de grame de sare la un kg. Un kg de apă sărată cântărește aproape un litru.

„Cele mai comune elemente în apa de mare, după oxigen și hidrogen, sunt sodiul și clorul. Sodiul și clorul se combină pentru a forma cea ce numim sarea de masă. Salinitatea apei de mare se exprimă ca un raport al sării (în grame) la un litru de apă. În apa de mare raportul este de aprox. 35 grame de sare dizolvată în fiecare litru. Se scrie 35 la mie. Salinitatea obișnuită a oceanelor se situează între 33-37 grame pe litru.” (ref. 156)

Care este diferența de cantitate dintre sarea din apa de mare și cea care se află în apa potabilă pe care toată lumea o consumă? Aceasta este o întrebare importantă, atunci când analizăm povestirile cu privire la Potop, deoarece se referă la modul în care o mare mulțime de animale ar fi primit apă pe Arca lui Noe. Presupunerea corectă este aceea că Arca lui Noe nu putea să transporte toate animalele despre care ne vorbește Biblia, împreună cu hrana și apa necesară pentru ele, pe o perioadă de timp atât de îndelungată cât este aceea descrisă de textele biblice. Oamenii și animalele nu ar fi putut să consume pentru băut apă de mare, deoarece marea este de aprox. 220 de ori mai sărată decât sursele noastre de apă potabilă. (ref. 157)  

Chiar dacă apa de ploaie, care ar fi inundat Pământul în timpul Potopului, s-ar fi amestecat cu apa de mare, rezultatul nu ar fi fost un amestec bun de băut. Un calcul atent ar trebui să ia în considerare multe elemente cum ar fi curenții de apă, nivelul de combinare între apa sărată și apa bună de băut etc. Dar chiar și fără acest tip de calcul este evident că salinitatea amestecului dintre apa potabilă și apa sărată ar fi constituit un amestec foarte nesănătos și chiar mortal, dacă ar fi fost consumată o perioadă mai lungă de timp.    

Munții Himalaya culminează cu Muntele Everest, care are 8850 iar după alte măsurători 8848 m în înălțime. Apele Potopului ar fi trebuit să se ridice la acea altitudine pentru a acoperi Muntele Everest. În același timp, adâncimea medie a oceanelor este de 4000 m. (ref. 158) Chiar dacă ar fi existat pe Pământ de patru ori mai multă apă potabilă decât apă sărată, totuși amestecul nu ar fi fost bun de băut.

Chiar dacă un flux de apă dulce ar fi plutit la suprafața oceanului, așa cum se întâmplă atunci când un râu se varsă în mare, totuși cantitatea de apă dulce necesară vieții pe corabie, nu ar fi putut să fie colectată prin fereastra îngustă cu care era dotată Arca lui Noe. Aducerea apei pe corabie, în cantitățile necesare, ar fi constituit o sarcină imposibilă. Cum ar fi putut 8 oameni, care se aflau la bordul corabiei, să hrănească, să adape și să curețe gunoiul după toate animalele care se aflau pe Arca Lui Noe? O astfel de muncă ar fi depășit cu mult posibilitățile a 8 oameni. Să nu uităm că pentru o perioadă de timp ar fi plouat intens și aceasta ar fi îngreunat munca pe arcă.

Activitățile de pe Arca lui Noe, cum ar fi aprovizionarea cu apă sau aruncarea gunoiului s-ar fi făcut printr-o fereastră îngustă, prin care trebuia să se producă și aerisirea interiorului corabiei. Această fereastră ar fi trebuit să asigure și iluminarea pe corabie dar ea era insuficientă pentru oricare dintre aceste funcții.

În lipsa unei aerisiri suficiente și a unui iluminat corespunzător, animalele de pe corabie ar fi devenit foarte agitate și zgomotoase și atmosfera pe Arca lui Noe s-ar fi transformat într-un adevărat coșmar.

Există și alte argumente care invalidează povestirile despre Potop din cartea Facerea și care configurează conținutul lor ca fiind total irațional. În urma Potopului, apele dulci ale râurilor s-ar fi amestecat cu apele sărate ale oceanelor și aceasta ar fi creat or perturbare majoră atât pentru animalele marine cât și pentru cele din râurile care străbăteau uscatul. Următorul citat se referă la acest aspect:

„Oare apa dulce a ploilor care a venit din cer nu a făcut apa sărată a mărilor și oceanelor distrugătoare pentru viețuitoarele din mări și oceane? Și oare apa sărată nu a fost toxică pentru toți peștii de apă dulce? Dacă apa fierbinte a venit din adâncimea crustei pământești, oare temperatura apei nu a influențat delicatul ecosistem având un efect dăunător? (ref. 159)

În orice caz, tulburarea produsă de un asemenea Potop, asupra animalelor marine și a celor din râuri, ar fi fost așa de mare încât multe dintre ele, dacă nu toate, ar fi dispărut.

Există și animale care trăiesc atât pe uscat cât și în apă. Hipopotamii sunt un exemplu:

„Hipopotamii trăiesc în Africa sub Sahariană. Ei pot să supraviețuiască numai în zone cu apă din abundență, totuși, prin urmare ei trăiesc în zone cu râuri și lacuri. Hipopotamii sunt animale amfibii și petrec până la 16 ore pe zi în apă, în conformitate cu Național Geografic. Apa le păstrează temperatura corpului în căldura africană. Ei petrec toată ziua în apă și apoi vânează ca să mănânce în timpul nopții.” (ref. 160)

Ce fel de condiții de viață ar fi avut un hipopotam pe Arca lui Noe? Ar fi putut să petreacă 16 ore pe zi în apă? Evident că nu ar fi putut să trăiască la fel ca în mediul său obișnuit. Acest lucru l-ar fi putut determina, ca după o călătorie îndelungată cu Arca lui Noe, să se transforme într-o specie dispărută. Arca lui Noe nu dispunea de o piscină amenajată în care crocodilii, aligatorii, hipopotamii și alte animale să poată să trăiască în condiții asemănătoare cu cele din mediul lor obișnuit. Spațiul care ar fi fost extrem de limitat nu ar fi permis construcția în interiorul corăbiei a unor bazine speciale pentru animalele care își petreceau o bună parte din timp în apă.

Ce s-ar fi întâmplat cu păsările care migrează? Acestea ar fi fost împiedicate să migreze așa cum făceau de obicei. O astfel de limitare ar fi pus în pericol reproducerea lor și astfel supraviețuirea acelor specii.

Mediul de viață al anumitor animale este foarte specific și nu ar fi putut fi reprodus pe Arca lui Noe, punând astfel în pericol existența acelor specii.

Animalele au nevoie de un anumit spațiu în jurul lor. Închiderea lor în cuști înguste ar fi reprezentat o cruzime împotriva animalelor și ar fi amenințat existența lor. 

Să luăm ca un exemplu habitatul animalelor la o grădină zoologică. Chiar dacă nu este identic cu cel al animalelor care trăiesc în sălbăticie, totuși animalele se pot mișca în voie. Condițiile de viață ale animalelor la o grădină zoologică, nefiind identice cu cele din mediul lor natural, generează o scădere semnificativă a ratei de reproducere ale acelor animale.

Cum s-ar fi putut ca animalele prădătoare să fie ținute deoparte de prada lor? Cum se puteau opri șerpii veninoși să nu ajungă la animalele pe care le mâncau în mediul lor natural? Fără niște bariere speciale, șerpii nu ar fi putut să fie controlați. Mai dificil ar fi fost cu păsările de pradă ale căror cuști ar fi permis ca anumite animale mai mici să se strecoare și să cadă victimă acelor păsări. Orice animal mai mic, ucis de o pasăre de pradă, ar fi dus la dispariția unei specii de animale. Dumnezeu ar fi putut să repare astfel de accidente dar El și-a terminat creația în șase zile și Biblia nu ne spune că El ar creat din nou animalele după Potop. Animalele urmau să fie salvate de Potop pe Arca lui Noe și nu prin recrearea lor după acel eveniment.

Povestirile despre Potop privesc animalele într-un mod nerealist. Aceste narațiuni pornesc de la premisa falsă că oamenii ar fi dominat animalele și că ele s-ar fi supus orbește poruncilor lor. Această premisă falsă este cuprinsă în mod neechivoc de cartea Facerea:

„28. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facerea 1; 28)

Premisa falsă după care oamenii ar fi fost stăpânii animalelor sălbatice, așa cum erau proprietarii animalelor domestice, și că primele ar fi ascultat poruncile lor, stă la baza exagerărilor cuprinse în cele două povestiri ale Potopului și reprezintă un exemplu despre modul cum o premisă falsă poate conduce la o concluzie greșită. Dacă ar fi fost supuse oamenilor, atunci animalele sălbatice ar fi intrat liniștite în corabia lui Noe, dar pentru că nu erau sub stăpânirea umană, leii, tigrii și alte animale sălbatice s-ar fi ferit din toate puterile lor să pătrundă într-un astfel de mediu, care era străin lor. Povestirile biblice despre Potop sunt niște alegorii în care animalele sunt folosite ca personaje cu ajutorul cărora au fost construite două istorisiri fanteziste.

O altă premisă eronată, pe care se bazează cele două povestiri biblice, și care se găsește scrisă în Biblie, este aceea că toate animalele ar fi fost erbivore până la Potop. Fiind erbivore, animalele nu s-ar fi atacat unul pe celălalt și ar fi intrat liniștite în corabie așteptând la cozi lungi în una din laturile respectivei corăbii. Elefanții nu ar fi călcat în picioare râmele sau alte animale mici și ar fi așteptat cuminți rândul lor pentru a își lua locul pe Arca lui Noe. Nici albinele nu ar fi folosit acele lor otrăvite, chiar dacă s-ar fi simțit amenințate. De fapt, la albine, dacă Noe ar fi adus pe corabie numai o pereche, nu ar fi fost suficient deoarece albinele trăiesc în roiuri în care fiecare individ are sarcini specifice. Formula care ne spune că animalele ar fi intrat pe corabie două câte două, dacă s-ar fi aplicat întocmai, nu ar fi permis supraviețuirea tuturor speciilor.   

Dumnezeu s-a plâns, conform Bibliei, că toate trupurile, expresie din care reiese inclusiv trupurile animalelor, s-au „stricat” pe Pământ. Prin „stricat” se înțelege stricăciune morală căci altfel nu are cum să se vorbească despre trupuri vii și stricate în același timp. Cât privește animalele însă, expresia „stricăciune morală” este absurdă deoarece animalele nu se conduc după norme morale. Mai mult, dacă înainte de Potop toate animalele ar fi fost erbivore, după cum ne spune Biblia, atunci ele nu s-ar fi ucis unele pe altele și așa zisa lor „stricăciune” este un nonsens. De fapt, Dumnezeu ar fi generat mult mai multă „stricăciune” atunci când ar fi permis animalelor să mănânce carne după Potop, deoarece animalele au început să se mănânce unele pe altele.  

În realitate și această premisă este falsă deoarece Dumnezeu, conform Bibliei, a creat toate animalele în aceeași zi a creației, deci El a creat animalele carnivore, la fel ca și pe cele erbivore, în perioada creației și nu după Potop. 

Multe animale carnivore atacă oamenii atunci când au ocazia și l-ar fi agresat și pe Noe și familia sa în timpul prezenței lor pe corabie. Dacă cineva face imprudența să creadă că anumite animale sălbatice ar fi fost domesticite de Noe și de familia sa cu scopul de a fi duse pe corabie, atunci aceea persoană trebuie să știe că dacă un animal sălbatic ajunge să fie domesticit de când este pui, întoarcerea sa la o viață sălbatică devine foarte dificilă. De fapt, domesticirea atât de multor specii de animale sălbatice, inclusiv a dinozaurilor, ar fi fost pentru Noe și familia sa o sarcină cel puțin la fel de grea ca și construcția corabiei și întrucât Noe și ai săi erau ocupați cu construcția corăbiei ei nu ar mai fi avut timp și de domesticirea unor animale. Însăși noțiunea de domesticire a animalelor este străină Bibliei și putem să afirmăm acest lucru prin faptul că ea ne spune că Dumnezeu ar fi creat de la început animalele domestice, alături de cele sălbatice, deci acestea nu ar fi fost domesticite de oameni:

„25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea 1; 25)

Dacă animalele sălbatice ar fi fost domesticite de Noe și familia sa, ei ar fi schimbat felul acelor animale, schimbând destinația dată lor de Dumnezeu. Acest lucru nu ar fi fost cu putință, în contextul biblic, deoarece ar fi modificat creația Lui. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca fiarele sălbatice să fie domesticite, atunci El ar fi creat de la început numai animale domestice. În concluzie, Noe a avut pe corabie atât animale domestice cât și animale sălbatice, dar nu este clar cum s-a descurcat cu cele sălbatice. 

Transportul animalelor sălbatice dintr-un loc în altul ridica aceeași problemă. Într-o grădină zoologică, atunci când un animal sălbatic trebuie să fie transportat dintr-un loc în altul, acesta este tranchilizat. Tranchilizarea se face cu substanțe speciale care nu ar fi fost la dispoziția lui Noe în vremurile în care a trăit el. Când au intrat în corabie, animalele sălbatice ar fi trebuit conduse în cuștile rezervate lor și lucrul acesta nu putea să fie realizat de Noe și familia sa fără folosirea unor tranchilizante.   

Există nenumărate semne de întrebare în legătură cu așa zisa călătorie a lui Noe și a familiei sale și a unei perechi din toate animalele de pe Pământ, la bordul unei corăbii. Cum ar fi putut Noe să conserve carne pentru hrana atât de multor animale carnivore care se aflau pe corabie? Carnea proaspătă ar fi trebuit conservată dar cantitatea necesară ar fi fost uriașă. Să nu uităm că la bordul corăbiei trebuiau să se afle și dinozaurii carnivori și atunci când avem în vedere dimensiunile lor ne putem face o părere despre câtă carne ar fi trebuit să mănânce pe parcursul lungii perioade de timp, petrecute pe corabie.

Evident că în aceea perioadă de timp nu existau tehnologii moderne, de exemplu, frigidere și carnea pentru consum s-ar fi degradat repede într-un climat călduros. Mai mult, o cantitate mare de carne degradată ar fi pus în pericol sănătatea celor care se aflau la bord, putând să provoace o epidemie. Să nu pierdem din vedere că pe Arca lui Noe ar fi trebuit să se regăsească și toți virușii și toate bacteriile, care nu puteau supraviețui fără o gazdă. Dacă nu ar fi fost pe corabie, acei viruși și acele bacterii ar fi dispărut de pe fața Pământului și Dumnezeu ar fi trebuit să le creeze din nou, dar creația s-a terminat după șase zile. După descrierea Bibliei, pe corabie ar fi existat condiții ideale pentru un dezastru biologic, prezența a numeroși viruși și a numeroase bacterii, condiții de igienă extrem de precare și lipsa unei cantități suficiente de apă proaspătă.  

Condițiile în care ni se spune că s-ar fi desfășurat periplu lui Noe pe corabia sa nu fac imposibilă supraviețuirea exemplarelor de animale care ar fi trebuit să asigure continuarea faunei terestre. Chiar și în acest caz, apologeții biblici continuă să mențină facticitatea celor două povestiri ale Potopului, chiar și atunci când acestea se contrazic între ele. Următorul citat ne arată cât de absurde pot să fie unele opinii, atunci când încearcă să demonstreze imposibilul: 

„Multe carnivore, inclusiv leii și tigrii, se pot adapta repede la o dietă vegetariană, și acest lucru se putea întâmpla pe arcă.” (ref. 161)

Acest lucru nu se putea produce pe arcă, deoarece leii și tigrii nu se pot adapta la o dietă vegetariană. Leii și tigrii sunt animale carnivore, nu sunt erbivore, iar diferența de constituție între cele două categorii de animale este foarte mare. 

O altă explicație, la fel de aberantă ca și cea dinainte, ne este dată în continuarea aceluiași articol:

„Dacă ar fi fost indispensabil ca anumiți pasageri de pe arcă să aibă carne în dieta lor, acest lucru ar fi fost realizat cu ușurință prin folosirea cărnii sărate, carne uscată reconstituită, sau carne proaspătă a anumitor animale care ar fi fost transportate la bord cu acest scop. Broaștele țestoase sunt un bun exemplu de animale pentru carne. Broaștele țestoase pot să supraviețuiască până la un an și jumătate în captivitate fără apă sau mâncare. În vremuri trecute, faimoasele broaște țestoase din Galapagos au devenit aproape dispărute fapt datorat în parte popularității lor de animale pentru carne. Mii au fost luate la bordul unor nave pentru a fi păstrate ca o sursă de carne proaspătă.” (ref. 162)

În Biblie nu scrie nimic despre niște animale pentru carne care ar fi fost luate la bord de către Noe. Mai mult, Biblia ne spune că până după Potop toate animalele ar fi mâncat numai vegetație. Dacă metoda de a lua animale pentru carne ar fi fost posibilă, atunci Noe ar fi putut să ia la bord animale erbivore care să devină hrană pentru animalele carnivore și nu numai broaște țestoase dar și orice alte animale. În același timp, conform Bibliei, Dumnezeu i-ar fi cerut lui Noe să ia la bord câte o pereche din toate animalele existente pe Pământ și nicidecum mai multe animale pentru hrana altor animale:

„8. Din păsările curate şi din păsările necurate, din animalele curate şi din animalele necurate, din fiare şi din toate cele ce se mişcă pe pământ 9. Au intrat la Noe în corabie perechi, perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, cum poruncise Dumnezeu lui Noe.” (Facerea 7; 8-9)

Acesta este un exemplu despre modul cum așa zișii apărători ai unei preluări literale a Bibliei contrazic de fapt textele ei atunci când se hotărăsc să interpreteze aceste texte în sensul urmărit de ei.

Am încercat să îl imaginez pe Noe și familia sa pescuind pe arcă pentru a prinde pește pentru animalele carnivore. Cât de mult pește ar fi fost necesar să fie prins în fiecare zi? Ar fi fost nevoie poate de sute de kilograme de pește în fiecare zi și pescuitul trebuia reluat zilnic deoarece ei nu aveau mijloacele necesare pentru a păstra peștele pentru o lungă perioadă de timp. Sărarea și desărarea peștelui, pentru a îl face potrivit pentru hrana animalelor, ar fi încărcat și mai mult programul extrem de ocupat al oamenilor de pe arcă. Din nefericire, nu ar fi existat nici această posibilitate de hrană pe Arca lui Noe. Din cauza structurii în care a fost construită arca pescuitul ar fi fost extrem de dificil. Chiar dacă teoretic, în condiții ideale, se putea prinde cu dificultate o cantitate mică de pește aceasta nu ar fi fost suficientă pentru hrana atâtor animale. În orice caz, aprovizionarea cu pește proaspăt, în cantități oricât de mici, nu ar fi putut să fie făcută în timpul când ploaia a acoperit Pământul pentru patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Mai mult, din cauza bulversării uriașe a apelor oceanelor, și din cauza schimbării dramatice a condițiilor de viață din oceane, de exemplu, schimbarea temperaturii apelor, nici un fel de pescuit nu ar fi fost posibil.

  Arca nu trebuia să permită unei cantități mari de apă de ploaie să pătrundă în interiorul ei, de aceea nava a fost dotată cu un acoperiș închis și a rămas o singură fereastră prin care însă pescuitul ar fi fost extrem de dificil.

„16. Să faci corăbiei o fereastră la un cot de la acoperiş, iar uşa corăbiei să o faci într-o parte a ei. De asemenea să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc şi sus.” (Facerea 6; 16)

Despre cât de mare ar fi fost fereastra pe Arca lui Noe există numeroase dezbateri. Discuția nu este lipsită de interes deoarece de mărimea ferestrei depindea modul în care ea putea să fie funcțională sau nu. Dacă acoperișul s-ar fi suprapus în mod obișnuit direct peste corpul corăbiei, în cazul navei lui Noe exista o deschidere de un cot, de jur împrejurul corăbiei care constituia o fereastră. Se mai poate interpreta și că exista o singură fereastră, ale cărei dimensiuni nu le cunoaștem, care ar fi fost construită în corpul navei la un cot din locul unde acoperișul se îmbina cu corpul navei. Totuși această interpretare are mai puțin sens deoarece nu este de loc clar de ce deschiderea ar fi fost făcută în corpul navei când exista posibilitatea unei deschideri între corpul navei și acoperiș.

Modul de construcție al navei și locul unde era amplasată fereastra nu îi permiteau lui Noe să vadă bine ce se întâmpla în afara corăbiei și el a fost nevoit să trimită păsări care să detecteze terenul uscat. Noe a fost nevoit să scoată mâna pe fereastră pentru a colecta o pasăre pe care o trimisese anterior.

A fost fereastra corăbiei destul de mare ca să poată asigura aerisirea necesară pentru a permite respirația în condiții bune a 35000 până la 50000 de animale care se aflau pe arcă? Ar fi putut acea fereastră să asigura lumina necesară pentru toate ființele vii, care se aflau amplasate pe cele trei niveluri ale corăbiei? O fereastră cu deschiderea de 45 de centimetrii, chiar dacă ar fi înconjurat întreaga circumferință a corabiei, nu ar fi putut să asigure aerisirea și lumina necesară la atât de multe animale. Există o mare disproporție între mărimea navei și mărimea ferestrei. Nava ar fi fost construită cu trei niveluri dar numai nivelul superior ar fi primit lumina de la fereastră în mod direct. Nivelul inferior și nivelul mijlociu ar fi fost la 13,5 m și la 9 m mai jos decât fereastra. Dacă ne imaginăm întunericul, lipsa de aer și mirosul insuportabil degajat de atâtea animale putem să ne facem o părere despre calvarul prin care ar fi trebuit să treacă câte o pereche din toate animalele de pe Pământ pentru a scăpa de apele Potopului. Conform Bibliei, Dumnezeu care a creat acele animale ar fi considerat că ele merită un astfel de tratament. Eu cred că Dumnezeu care este generos și iubitor nu ar fi supus niciodată oamenii și animalele la un astfel de tratament și că mitul biblic face un mare deserviciu imaginii Lui.  

De vină pentru o astfel de atrocitate nu este Dumnezeu, ci imaginația unor oameni care au povestit despre lucruri care nu s-au întâmplat niciodată. Asemenea lucruri nici nu se puteau întâmpla atâta vreme cât Dumnezeu este Acela care decide soarta lumii.

Dacă lumina ar fi venit dintr-o parte, cele mai multe animale ar fi petrecut un an și zece zile într-un întuneric deplin căci dacă s-ar fi aprins făclii care să le lumineze, atunci toate animalele ar fi murit intoxicate de fum. Întunericul ar fi determinat animalele să devină foarte zgomotoase și neliniștite și nu este clar nici felul cum puteau să fie hrănite și adăpate în astfel de condiții. Această descriere pare a fi similară cu cea din lagărele de exterminare naziste dar de data aceasta aplicându-se la animale nu la oameni. În același timp, chiar dacă nu se urmărea exterminarea lor, oamenii au fost și eu obligați să facă niște munci care depășeau puterile lor și să sufere niște condiții insuportabile pe tot timpul călătoriei pe care au făcut-o în timpul Potopului.

Problema dimensiunilor ferestrei corăbiei a fost dezbătută de a lungul timpului de către mulți cercetători biblici. Mulți au căutat să găsească o ieșire din dilema insuficienței sale în traducerea cuvântului care în original este „tsohar” în cartea Facerea 6 cu 16 dar soluțiile propuse nu rezolvă problema. (ref. 163)

Nu contează dacă traducerea cuvântului „tsohar” înseamnă o fereastră sau mai multe ferestre, aceea deschidere sau acele deschideri nu ar fi putut să asigure suficientă aerisire și lumină. Deviația de la textul biblic l-a determinat pe Eric Lyons să afirme următoarele:

„O altă presupunere adesea adusă în discuție care privește „fereastra” (tsohar) în 6:16 este aceea că a fost un pătrat cu latura de un cot. Cu toate că mulți comentatori și-au imaginat Arca lui Noe ca având o fereastră mică de 45 de centimetrii înaltă pe 45 de centimetrii lată, fraza „să faci corăbiei o fereastră la un cot de la acoperiş” (6:16, Biblia Ortodoxă) nu oferă cititorului Bibliei dimensiunile clare ale deschiderii. Textul spune doar că Noe trebuia să o facă „la un cot de la acoperiș”. (Biblia Ortodoxă) Adevărul este că mărimea deschiderii pentru iluminat care este menționată în acest verset nu este specificată. Textul pare să indice numai distanța la care deschiderea se afla față de acoperișul corăbiei, mai degrabă decât mărimea reală a ferestrei.” (ref. 164)

Indiferent cât de mare ar fi fost fereastra, dacă era de doar 45 de centimetrii sau chiar de un metru ea nu putea să asigure iluminatul nivelului de jos al corabiei și nici al celui de la mijloc. Fiecare nivel ar fi trebuit să aibă propria lui fereastră de a lungul întregii circumferințe a corăbiei. Fereastra însă, după cum rezultă din multe traduceri ale Bibliei, nu doar din cele în limba romană, ar fi fost de un cot, de a lungul întregii nave.

Oricine poate să facă un exercițiu de imaginație. Înălțimea pereților corabiei ar fi fost de 13,5 m cu o deschidere de 45 de centimetrii la nivelul acoperișului. În interiorul corăbiei ar fi fost între 35000 și 50000 de animale și 8 oameni. Fereastra urma să fie folosită pentru iluminat, aerisire și aruncarea deșeurilor în mare dar ar fi avut o dimensiune insuficientă pentru aceste funcții.

Ce fel de mâncare ar fi fost în arcă? Apologeții unei interpretări literale a cărții Facerea sunt nevoiți să îl prezinte pe Dumnezeu ca și cum și-ar schimba continuu creația, pentru a justifica aberațiile conținute de Biblie. Acești apologeți încearcă să explice modul de hrănire al animalelor în funcție de conduita umană față de Dumnezeu. În continuare avem un exemplu care ilustrează acest mod de gândire:

„Oamenii de știință creaționiști bănuiesc că Dumnezeu a cauzat ca mâncătorii de carne cum ar fi leii și T-rexes să mănânce plante așa cum au făcut atunci când Dumnezeu i-a creat, înainte ca Adam să păcătuiască și ca moartea să intre în lume.” (ref. 165)

În conformitate cu cele mai multe interpretări ale cărții Facerea, Dumnezeu ar fi creat inițial toate animalele erbivore. Nici nu s-ar putea trage o altă concluzie de vreme ce Biblia ne spune că El ar fi alocat pentru oameni și pentru toate animalele ca hrană numai vegetație. (Facerea 1; 29-30) Anumite animale ar fi devenit carnivore după căderea în păcat a primilor oameni și în timpul Potopului, toate ar fi devenit erbivore din nou. După Potop, anumite animale ar fi devenit carnivore încă o dată. Dacă cauza pentru care animalele și-ar fi schimbat modul de hrană ar fi fost căderea primilor oameni în păcat atunci de ce nu au fost afectate toate animalele în egală măsură? De ce au rămas multe animale erbivore, nu au fost afectate și ele de neascultarea lui Adam și Eva? Explicația conform căreia unele animale au devenit carnivore din cauza modului în care s-a transformat natura ca urmare a păcatelor lui Adam și Eva este o încercare nereușită de a înțelege modul în care funcționează regnul animal. Atât animalele carnivore cât și cele erbivore sunt necesare pentru construirea unui ecosistem și pentru păstrarea echilibrului naturii și asigurarea supraviețuirii speciilor de animale. Introducerea elementului moral în acest caz, așa zisele păcate ale lui Adam și Eva, nu aduce nici un fel de clarificare asupra modului cum au apărut și s-au dezvoltat speciile de animale.

Cât de multă mâncare ar fi trebuit să fie pe arcă, dacă povestirile despre Potop ar fi fost adevărate? Este foarte greu de calculat cantitatea necesară de alimente pentru atât de multe animale pentru o perioadă atât de lungă de timp. Probabil că Noe ar fi avut nevoie de o arcă de două ori mai mare decât era cea cu care călătorea, dacă ar fi să luăm în considerare un număr cuprins între 35000 și 50000 de animale care se aflau la bordul corăbiei. Calculul este dificil pentru că de fapt nu știm exact câte animale au fost la bordul corăbiei, putem doar să aproximăm, și pentru că trebuie să luăm în considerare și perioada de după Potop, când natura era devastată de ape și nu se putea găsi nimic de mâncat pentru oameni și animale.   

Ca să ne facem o părere despre câtă mâncare ar fi trebuit să existe la bordul corăbiei lui Noe, putem să luăm câteva exemple din lumea animală și să apreciem cantitatea de mâncare și apă pe care acele animale le consumă în mod obișnuit. Cât de multă mâncare și apă proaspătă are nevoie un elefant la o masă? Elefanții sunt animale de dimensiuni mari, care în mod evident mănâncă multă mâncare și beau multă apă:

„Elefanții sunt erbivore, ceea ce înseamnă că ei se hrănesc cu plante. Ei mănâncă rădăcini, frunze, iarbă, ramuri de copac și coajă de copac. Ei mănâncă de asemenea fructe de pădure, mango și nuci de cocos. Folosindu-și trompele ei rup chiar și cele mai rezistente ramuri de copac. Ei consumă 15 – 16 ore pe zi și mănâncă 140 – 270 kg. Aceste animale beau apă prin folosirea trompelor lor lungi cu care absorb aproximativ 14 litri de apă o dată, apoi o toarnă în gură. Ei beau până la 200 de litrii de apă pe zi, dar pot să reziste până la patru zile fără apă și își folosesc colții să sape fântâni dacă este necesar, un elefant poate să miroasă apa de la 5 km distanță.” (ref. 166)

Dacă un elefant are nevoie de o astfel de cantitate de mâncare și apă, câtă mâncare și apă ar fi avut nevoie un dinozaur? Existența dinozaurilor pe corabie este un test de veracitate a povestirilor despre Potop. În conformitate cu cartea Facerea, toate animalele au fost create după felul lor în ziua a șasea a creației, deci, în mod inevitabil, dinozaurii au fost și ei creați în aceea zi. Noe ar fi trebuit să ia cu el pe corabie și dinozauri. Biblia nu ne spune de nici o altă catastrofă ecologică, anterioară Potopului, care ar fi putut să ducă la distrugerea dinozaurilor. Dacă ar fi existat o astfel de catastrofă, atunci Biblia ar fi trebuit să o menționeze, la fel cum face referire la un presupus Potop. Evident că nici o catastrofă nu ar fi putut să atingă Pământul dacă nu ar fi fost aprobată de Dumnezeu, deci Biblia, care se referă la relația dintre El și omenire, nu putea să facă abstracție de un astfel de eveniment.

Prezența dinozaurilor pe arcă creează o mare dificultate pentru istoricitatea povestirilor despre Potop. Dinozaurii au fost animale de foarte mari dimensiuni care consumau o cantitate enormă de hrană și apă. 

Cât de mari au fost dinozaurii? Ei au fost animale carnivore și erbivore gigantice. Apologeții unei interpretări literale a Bibliei avansează ideea că pe arcă Noe ar fi luat numai pui de dinozauri sau chiar ouă de dinozauri, care ar fi ocupat mai puțin spațiu. Desigur că aceasta nu este o explicație plauzibilă deoarece chiar dacă ar fi fost doar jumătate din mărimea unui dinozaur adult, un pui ar fi fost totuși foarte mare. Cât privește oule de dinozaur, Noe nu avea cum să știe care ar fi produs un mascul și care o femelă și nici la care tip de dinozaur ar fi aparținut fiecare ou. 

„Cei mai mari dinozauri au fost sauropozii; ei au fost gigantici, cu mișcări lente, cu un cap mic, mâncători de plante din perioada Jurasicului târziu și a Cretacicului. Ei aveau gâturi foarte lungi care erau necesare pentru a ajunge la zone de vegetație largi și înalte. Gâtul lung era contrabalansat de o coadă masivă. Acești sauropozi sunt cele mai mari animale de uscat care au fost descoperite vreodată:

Supersaurus – 41 m în lungime

Argentinosaurus – 35 – 40 m lungime; 80 – 100 tone metrice

Seismosaurus supranumit „Dinozaurul care cutremură pământul” – peste 37 m lungime; 80 tone

Ultrasauros – 30 m lungime; 80 tone

Diplodocus – creștea până la 28 m lungime

Brachiosaurus – aproximativ 26 m lungime; aproximativ 20 m înălțime; cântărea 70 – 80 tone.” (ref. 167)

Dacă facem o comparație între dimensiunile dinozaurilor și mărimea corabiei lui Noe putem să descoperim cu ușurință de ce ei nu puteau să fie pasageri ai corăbiei chiar dacă ar fi fost pui și mărimea lor ar fi fost pe jumătate față de cea a celor adulți. A lua pe corabie pui, separați de părinți, pare a fi lipsit de sens atâta vreme cât puii nu se puteau descurca singuri într-o lume sălbatică, după coborârea de pe Arca lui Noe. Pentru siguranța supraviețuirii lor, Noe ar fi trebuit să ia pe corabie dinozauri adulți, pregătiți să supraviețuiască în orice condiții. Lumea după Potop nu ar fi fost o lume ideală, ci o lume plină de pericole în care Dumnezeu ar fi dat liber și pentru consumul de carne. 

Dacă Noe ar fi luat pe arcă o pereche de Supersaurus, fiecare de către 41 m lungime, o pereche de Argentinosaurus, fiecare de 35 m lungime, o pereche de Seismosaurus, fiecare individ având 37 m lungime, o pereche de Ultrasauros, fiecare având 30 m lungime, o pereche de Diplodocus, fiecare având 28 m lungime, o pereche de Brachiosaurus, fiecare având 26 m lungime, o pereche de Gigantosaurus carolinii, fiecare având 14 m lungime, o pereche de Tyrannosaurus rex, fiecare de 12 m lungime, o pereche de Carcharodontosaurus saharicus, de aproximativ 15 m lungime, o pereche de Sauroposeidon aproximativ 32 m lungime și dacă adunăm toate aceste lungime, totalul va fi de 542 m. Puii lor, dacă ar fi avut jumătate din mărimea lor, plasați într-o line dreaptă, ar fi adunat 271 m. Un dinozaur matur de 41 m lungime nu s-ar fi putut întoarce pe Arca lui Noe. Pe lângă aceasta, să nu uităm că toți dinozaurii ar fi trebuit să fie în perechi. 

Chiar dacă ar fi luat pui de dinozauri la bord, jumătate cât mărimea unor dinozauri adulți, două nivele sau chiar mai mult din Arca lui Noe ar fi fost umplute cu dinozauri, lăsând un spațiu insuficient pentru alte specii de animale și pentru mâncare și apă de băut. Dacă ar fi luat numai ouă de dinozaurii la bord, pe lângă problema deja semnalată, conform căreia Noe nu ar fi putut să deosebească genul puiului care urma să se nască dintr-un anumit ou, se mai adaugă și nevoia ca oule să fi fost clocite și puii îngrijiți de părinții lor. Noe nu avea pe navă incubatoare pentru oule de dinozaur. Mai mult, Noe ar fi trebuit să colecteze oule de dinozaur din diverse zone ale Pământului și nu avea cum să știe cu exactitate ce ouă aparțin la care specii. Prezența dinozaurilor pe corabia lui Noe face ca cele două povestiri ale Potopului să reprezinte istorii imposibile. 

La toate acestea, mai trebuie adăugat că au existat două ordine de dinozauri, Saurischhians și Ornithischians, și cinci subordine, Theoropodus, Sauropods, Ornithopods, Marginocephalia și Thyreophora (Enoplausaria). Toate aceste subordine erau divizate în 13 infra-ordine și 60 de familii de dinozauri. Această clasificare a dinozaurilor a fost făcută luându-se în considerare numai scheletele și rămășițele care au fost găsite, dar cine poate să știe câte rămășițe de dinozauri stau în continuare îngropate în diverse locuri? Cert este că dinozaurii au fost prezenți o lungă perioadă de timp pe Pământ. (ref. 168)

Ce rezultă din comparația care se poate face între înălțimea diferiților dinozauri și înălțimea fiecărui nivel al corăbiei? Ultrasaurus, Brachiosaurus și Sauroposeidon aveau 26 m până la 30 m în înălțime și înălțimea puilor ar fi fost, să spunem jumătate din înălțimea celor adulți, de la 13 m la 15 m. Chiar și numai o treime din înălțimea unui adult, în cazul lui Sauroposeidon, ar fi fost de 10 m, aceasta însemnând de două ori mai mult decât înălțimea unui nivel al corabiei lui Noe. O treime, ar fi însemnat un pui mai mic, care totuși nu ar fi încăput pe Arca lui Noe. Dacă acestea sunt rezultate indiscutabile, reieșite din măsurătorile făcute asupra scheletelor unor dinozauri și comparate cu dimensiunile date de Biblie în legătură cu Arca lui Noe, cum ar putea cineva să creadă că mitul Potopului reprezintă adevărul despre istoria omenirii? Povestirile despre Potop, conținute de Biblie, sunt o reflecție a imaginației unor oameni care au trăit cu mii de ani în urmă și care au intrat în tradițiile unor popoare din Orientul Apropiat. Aceste povestiri nu sunt inspirate de Dumnezeu și este foarte greșit a se pune pe seama Lui asemenea absurdități. Inexplicabil, unii oameni sunt calificați ca fiind necredincioși pentru că nu cred enormitățile prezentate de Biblie, cu privire la Potop, cu toate că tocmai cei care nu cred sunt aceia care au o părere mai apropiată de ceea ce este Dumnezeu. Deoarece este o Realitate superioară, Dumnezeu se află în totală contradicție cu povestirile biblice despre Potop. 

Se pot face anumite comparații între Arca lui Noe și alte nave care au existat în istoria omenirii, în ceea ce privește dimensiunile lor. Titanicul a fost mult mai lung decât descrierea făcută de Biblie pentru Arca lui Noe, cel dintâi având 269,1 m lungime. Lățimea Titanicului a fost de 28 de metri și înălțimea 53,3 m. (ref. 169)

Costa Concordia, obiectul unui alt dezastru maritim, a fost de două ori mai mare decât Titanicul. Arca lui Noe, în conformitate cu măsurile date de Biblie, ar fi fost lungă de 135 m dar Titanicul cu cei 269,1 m a fost de două ori mai lung decât arca. Față de o singură fereastră cât ar fi avut Arca lui Noe, numărul de ferestre al Titanicului a fost de 419. Când Titanicul ar fi fost încărcat la capacitate maximă ar fi putut să transporte 2435 pasageri și un echipaj de aproximativ 900 de persoane, o capacitate cumulată de 3300 de oameni. Cum am putea să credem că Arca lui Noe ar fi transportat între 35000 și 50000 de animale la bord dacă avea o capacitate de numai jumătate din capacitatea Titanicului iar cel din urmă putea să transporte numai 3300 de persoane la bordul său? Arca lui Noe nu avea dimensiunile necesare pentru a îndeplini scopul pentru care ne spune Biblia că ar fi fost construită. (ref. 170)

În prezent pe Pământ trăiesc un mare număr de specii de animale dar în trecut au trăit chiar mai multe specii decât în zilele noastre. Pe lângă dinozauri, câte alte specii de animale sunt dispărute? În conformitate cu anumite statistici, în fiecare zi, un număr important de animale și plante dispar definitiv:

„În conformitate cu Programul de Mediu al UN, Pământul este în mijlocul unei masive dispariții a formelor de viață. Oamenii de știință estimează că 150 – 200 de specii de plante, insecte, păsări și mamifere dispar la fiecare 24 de ore. Acesta este de aproape 1000 de ori ritmul „natural” sau „obișnuit” și, spun mulți biologi, este mai mare decât oricare altul care a fost experimentat de la dispariția dinozaurilor cu 65 de milioane de ani în urmă.” (ref. 171)

Un mare număr de specii care au trăit în trecut sunt deja dispărute, prin urmare nu putem să judecăm numărul de animale pe care ar fi trebuit să le ia Noe pe corabie după numărul de specii existente astăzi pe Pământ. La numărul actual de specii, care este foarte mare, mai trebuie să adăugăm un anumit procent pentru speciile dispărute care ar fi trebuit să fie și ele prezente pe Arca lui Noe. Următorul citat ne oferă mai multe detalii despre acest subiect:

„Dintre toate speciile care au existat pe Pământ, 99,9 % sunt în zilele noastre dispărute. Multe dintre ele au dispărut în cinci evenimente cataclismice. Clasicele evenimente care au dus la dispariții în masă identificate de Raup și Sepovski sunt recunoscute pe scară largă ca fiind cele mai semnificative: Sfîrșitul Ordovicianului, Devonianul Târziu, Sfârșitul Permianului, Sfârșitul Triasicului și sfârșitul Cretaceului. În conformitate cu un sondaj recent, șapte din zece biologi gândesc că suntem în prezent în mijlocul celei de a șasea dispariții în masă. Unii spun că ar putea elimina până la 90% din toate speciile care trăiesc astăzi. Alți oameni de știință contestă o astfel de proiecție dramatică.” (ref. 172)

Nu știm care ar fi fost structura internă exactă a corăbiei lui Noe, dar știm, după descrierea Bibliei, că întreaga înălțime a corăbiei, de 13,5 metrii, trebuie împărțită la 3 pentru a obține înălțimea fiecărui nivel, având în vedere că Arca lui Noe ar fi avut 3 nivele sau 3 etaje. Înălțimea fiecărui nivel ar fi fost de 4,5 m. Dacă știm că înălțimea medie a unei girafe este de 5 – 6 m, ne întrebăm cum ar fi încăput o girafă pe Arca lui Noe? Apologeții biblici ar răspunde că Noe ar fi luat pe arcă doi pui de girafă, mascul și femelă, lăsând de o parte dificultatea supraviețuirii lor într-o lume de prădători, care îi aștepta la ieșirea de pe corabie. O astfel de explicație nu ar fi mulțumitoare. Rămâne ca o explicație mult mai convingătoare aceea că scriitorii biblici, atunci când au inventat aceste povestiri, bazându-se poate pe alte istorisiri asemănătoare ale Orientului Apropiat, nu au luat în calcul amănuntele concrete care ar fi fost implicate în narațiunile lor.

Povestirile despre Potopul lui Noe sunt foarte generale și tocmai amănuntele pe care ar trebui să le conțină nu le conțin, cu toate că acestea sunt cerute de cursul povestirilor pentru a da acestora un conținut convingător. Dacă Biblia ne spune câte nivele ar fi avut corabia lui Noe, de ce nu ne spune și câte încăperi ar fi avut? Aceasta este o întrebare foarte importantă, dar la care Biblia nu ne dă un răspuns. Dacă am fi știut câte încăperi erau pe corabie, atunci am fi știut și câte perechi de animale se aflau pe Arca lui Noe.    

Este evident că pe corabie trebuiau să existe încăperi separate deoarece multe din animale nu puteau să împartă aceeași încăpere. De exemplu, leii și antilopele nu ar fi viețuit fericiți împreună deci trebuiau să locuiască separat. Mai mult, fiecare încăpere ar fi trebuit să fie corespunzătoare pentru fiecare pereche de animale, ținând cont de dimensiunile fiecăreia. Unele animale ar fi putut să împartă aceleași încăperi, de exemplu, caprele și oile.  

Trebuie menționat încă o dată că înghesuirea atât de multor animale în niște cuști înguste, în vecinătatea altor animale ar fi fost o nebunie curată, deoarece apropierea prădătorilor de prăzii lor, doar la câțiva metrii, ar fi creat o neliniște permanentă și o reacție zgomotoasă din partea lor pentru un an și zece zile, cât ar fi stat pe corabie. Insectele transmițătoare de boli s-ar fi plimbat fără probleme de la o cușcă la alta. Prezența insectelor pe corabie, animale care nu puteau să fie ținute în cuști, este o problemă la fel de mare ca și prezența dinozaurilor. Anumite insecte sunt foarte periculoase atât pentru oameni cât și pentru animale. De exemplu, furnicile militare (sau siafu) sunt animale carnivore care sunt capabile să ucidă și să devoreze orice animal. Alături de nenumăratele soiuri de purici, gândaci, țânțari etc. pe Arca lui Noe ar fi trebuit să se regăsească și scorpioni, viespi și muște dintre care unele extrem de periculoase de exemplu Musca Tsetse. În aceeași categorie de animale intră și păianjenii periculoși, cum ar fi Tarantula. Foarte cunoscută este și insecta Mosquito care transmite o boală deosebit de periculoasă, malaria. (ref. 173)       

Pentru ca să adapteze mărimea cuștilor la mărimea viitorilor lor ocupanți, Noe ar fi trebuit să știe, încă din timpul construcției corăbiei, mărimea fiecărei perechi de animale. Aceasta ar fi fost o sarcină imposibilă dacă ne gândim că el ar fi trebuit să aprecieze mărimea unor animale pe care nu le văzuse niciodată, adică animale care trăiau într-o cu totul altă zonă geografică decât trăia el. Pe lângă cuștile propriu zise, în care să doarmă și să mănânce, animalele ar fi avut nevoie și de un spațiu de mișcare, dar Arca lui Noe nu ar avut spațiu pentru a lăsa animalele să trăiască cât de cât în condiții apropiate de nevoile lor.

De unde știa Noe câte animale trăiesc pe Pământ și unde trăiește fiecare? Oare i-a dat Dumnezeu o listă cu denumirea tuturor animalelor care trăiau pe Pământ? Dacă exista o asemenea listă care presupunea o clasificare exactă a animalelor, de ce nu a supraviețuit ea o dată cu familia lui Noe? După cum știm, clasificarea animalelor s-a făcut doar în secolul al 18-lea de către Carl Linnaeus, nu a existat din vremea lui Noe. Până în secolul al 18-lea nu a existat o astfel de clasificare a animalelor, mai mult chiar, deși există, această clasificare nu cuprinde toate speciile de animale, deci mai sunt încă animale necunoscute de oameni. Dacă astăzi, cu toate instrumentele tehnice de care dispun, oamenii nu au reușit să cunoască toate animalele care trăiesc pe Pământ, cum ar fi putut Noe să știe acest lucru? Noe nu avea acest gen de cunoștințe. Dacă nu cunoștea toate animalele care trăiau pe Pământ, Noe nu avea cum să colecteze câte o pereche din fiecare specie și să o aducă pe corabia sa.    

„In prezent, sunt clasificate aproape 4 milioane de specii de organisme si cu toate acestea, au rămas nedescrise probabil, intre 5 si 20 de milioane de specii. Mamiferele si pasările sunt cele mai bine cunoscute, deși in fiecare an, se descoperă circa 3 specii noi.” (ref. 174)

De unde am extras un număr de animale care ar fi trebuit să fie pe arcă și care s-ar situa între 35000 și 50000? Părerile analiștilor biblici sunt divizate. Unii consideră că numărul corect ar fi 35000 iar alții consideră că ar fi fost vorba de 50000 de animale la bordul corabiei. Sunt și cercetători care cred că la bordul corăbiei lui Noe nu au existat mai mult de 2000 de viețuitoare, dar în comparație cu numărul animalelor cunoscute în zilele noastre, acesta este un număr ridicol de mic. Aceste cifre pot să fie avansate doar în varianta în care la bordul corăbiei s-ar fi urcat doar o pereche din toate animalele, nu și dacă s-ar fi prezentat câte șapte perechi din animalele curate. 

Dacă însă luăm în considerare numărul de animale existent în zilele noastre, animalele terestre care trebuiau să supraviețuiască Potopului ar fi fost mult mai multe.

Chiar și comentatorii care susțin că Arca lui Noe a existat cu adevărat se văd nevoiți să găsească subterfugii pentru a explica discrepanța dintre numărul mare de animale care trăiesc pe Pământ și dimensiunile limitate ale corabiei lui Noe. Una dintre aceste strategii este afirmația că Noe ar fi luat pe corabia sa pui și nu animale mature. (ref. 175)

La un punct anterior m-am referit deja la una din obiecțiunile care trebuie făcute acestei idei. La cele spuse trebuie adăugate câteva observații în plus. Puii de animale sunt nedespărțiți de părinții lor și au nevoie de ocrotirea acestora până la o anumită vârstă. Este improbabil ca puii, desprinși de familiile lor, să se fi urcat vreodată singuri pe arcă. Împerecherea animalelor se face la o anumită vârstă și este un proces complicat. Puii de animale sălbatice, crescuți de oameni, s-ar fi acomodat foarte greu la o viață de sălbăticie. Puii aveau nevoie de un tratament special și erau mai vulnerabili la boli și mai fragili decât animalele adulte. Puii animalelor periculoase, cum ar fi insecte, scorpioni, șerpi etc. ar fi fost și ei la fel de periculoși ca și părinții lor.

A trebuit ca Noe să călătorească pe toate meridianele și paralele Pământului și să colecteze de acolo diverse animale sau au venit ele singure în locul unde se afla corabia? Ar fi putut puii de animale să călătorească singuri de la un capăt al lumii la celălalt în perechi de câte doi, mascul și femelă? Cum au venit urșii polari de la Polul Nord până la arcă? Cum au venit marsupialele din Australia până la Arca lui Noe? Cum au traversat ele oceanul? A fost Noe până în insulele Galapagos ca să aducă broaște țestoase sau au venit acestea la corabia sa, în ritmul lor specific? Cât timp ar fi trebuit unei perechi de broaște țestoase să ajungă din Galapagos până la locul unde se afla corabia? Dumnezeu nu i-a promis lui Noe că El va aduce animalele la corabie. Textul biblic ne spune următoarele:

„19. Să intre în corabie din toate animalele, din toate târâtoarele, din toate fiarele şi din tot trupul, câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână cu tine în viaţă. 20.     Din toate soiurile de păsări înaripate după fel, din toate soiurile de animale după fel şi din toate soiurile de târâtoare după fel, din toate să intre la tine câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână în viață împreună cu tine. 21. Iar tu ia cu tine din tot felul de mâncare, cu care vă hrăniţi; îngrijeşte-te ca să fie aceasta de mâncare pentru tine şi pentru acelea”. (Facerea 6; 19-21)

Un alt text biblic, ne vorbește despre obligația lui Noe de a lua cu sine pe corabie animalele de pe Pământ și nu spune nimic despre faptul că Dumnezeu le-ar fi adus la corabie:

„1. După aceea a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea. 2. Să iei cu tine din toate animalele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască. 3. De asemenea şi din păsările cerului să iei: din cele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din toate păsările necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să le păstrezi soiul pentru tot pământul.” (Facerea 7; 1-3)

Biblia nu ne dă posibilitatea să speculăm că Dumnezeu ar fi dus animalele în mod miraculos în fața ușii corăbiei lui Noe, așa cum susțin anumiți comentatori:

„Scepticii zugrăvesc o imagine a lui Noe ducându-se în țări îndepărtate de Orientului Mijlociu pentru a aduna animale cum ar fi canguri și koala din Australia și kiwis din Noua Zeelandă. Cu toate acestea, Biblia ne spune că animalele au venit la Noe; el nu a trebuit să le adune (Facerea 6: 20). Se pare că Dumnezeu a cauzat ca animalele să vină la Noe. Biblia nu precizează cum a fost făcut acest lucru.” (ref. 176)

Biblia este cât se poate de neclară în această privință și nici textul din cartea Facerea 6; 20 nu ne dă mai multe informații:

„20. Din toate soiurile de păsări înaripate după fel, din toate soiurile de animale după fel şi din toate soiurile de târâtoare după fel, din toate să intre la tine câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână în viață împreună cu tine.” (Facerea 6; 20)

Nici un credincios sau credincioasă nu poate să conteste că Dumnezeu, dacă ar fi vrut, ar fi putut să ducă animalele la corabia lui Noe, dar în mod clar Biblia nu ne spune acest lucru. Dimpotrivă Biblia ne istorisește despre un eveniment natural, un Potop, iar salvarea de această catastrofă s-a făcut pe căi naturale, cu o corabie și nu pe căi supranaturale. Dacă ar fi vrut, Dumnezeu putea salva în mod miraculos animalele chiar și fără corabie sau putea să construiască El o corabie mult mai încăpătoare și mai practică decât cea făcută de Noe. Povestirile despre Potopul lui Noe însă îl plasează pe Dumnezeu în postura Judecătorului care condamnă și pe Noe în situația celui care salvează. Supraviețuirea umanității nu este asigurată în mod miraculos, ci este realizată prin munca lui Noe pentru construirea corăbiei și pentru colectarea animalelor și aducerea lor pe corabie. Totuși o astfel de colectare de animale este o absurditate și nu s-a întâmplat niciodată. Dacă s-ar fi întâmplat, atunci în timp ce Noe ar fi mers la o extremitate a lumii după niște insecte, alte insecte sau alte animale pe care le colectase de la cealaltă extremitate a lumii, ar fi murit deja și poate în noile condiții de viață nu s-ar mai fi reprodus. Dacă o astfel de colectare ar fi fost reală Noe ar fi avut nevoie de o perioadă de timp greu de precizat pentru a călătorii în toate regiunile lumii. Numai că Noe era ocupat cu construirea corăbiei și nu putea să colecteze și animale în același timp, oricât de mult ajutor ar fi primit de la familia sa. Să nu uităm că pe vremea lui Noe cele mai rapide mijloace de transport erau corăbiile și pe uscat trăsurile trase de cai sau căruțele pentru transportul mărfurilor.

O altă ciudățenie este și aceea legată de existența transportului maritim în aceea perioadă de timp. Oare corabia lui Noe ar fi fost singura corabie de pe Pământ, din acele vremuri care ar fi reușit să depășească evenimentul catastrofal al Potopului. Deoarece existau mări și oceane în vremurile lui Noe se poate presupune că ar fi existat și o importantă flotă de corăbii necesare transportului de mărfuri și persoane. Altfel cum ar fi ajuns animalele din Australia și până la corabia lui Noe? Este evident că animalele terestre nu au trecut mările și oceanele înot. Cum se face că Noe a știut despre existența Australiei și a Americii dar după el s-a pierdut această cunoștință? Dacă Noe nu ar fi știut despre existența Australiei, atunci cum au ajuns pe corabie anumite animale care trăiesc numai pe acel continent, de exemplu cangurii? În cazul în care o pereche de canguri nu ar fi ajuns pe corabie, conform Bibliei, cangurii nu ar mai fi existat în zilele noastre pe Pământ, dar ei există, deci Noe ar fi trebuit să știe despre existența Australiei. Nu există nici o explicație rațională după care această cunoștință s-ar fi pierdut după moartea lui Noe și nu s-ar fi transmis urmașilor lui.        

Mai sunt încă multe aspecte care pot genera o serioasă îndoială asupra veridicității povestirilor biblice despre Potop. De exemplu, neconcordanța dintre viața scurtă a multor insecte și lungimea călătoriei făcută de corabia lui Noe, care ar fi fost de 1 an și zece zile. Anumite insecte au o viață scurtă și trăiesc în colonii deci dacă Noe ar fi luat doar câte două exemplare pe corabie nu este de loc sigur că acele insecte ar fi supraviețuit.

Alte insecte, este cazul albinelor, au nevoie de o hrană specială care nu se putea asigura pe corabie. Albinele nu pot să trăiască fără polen pentru o mai lungă perioadă de timp. Dată fiind complexitatea în organizarea colectivităților de albine, Noe ar fi trebuit să ia cu el o întreagă familie de albine și nu doar două exemplare. Fără albine, care să ajute la polenizarea atât de multor plante, întreaga viață pe Pământ ar fi fost în pericol. Un an și zece zile pe corabie, ar fi dus la o perturbare atât de gravă a vieții unei familii de albine, încât ar fi pus în pericol existența acesteia. Albinele pot să mănânce miere dar ele au nevoie și de polen proaspăt, care se găsește în flori, și acestea nu se găseau pe arcă. Este foarte greșit să credem că albinele se puteau hrăni numai cu miere pentru o perioadă lungă de timp și anumite studii arată că acest tip de hrănire poate să le inducă moartea. (ref. 177) 

Albinele, foarte probabil, nu ar fi supraviețuit pe corabia lui Noe și fără ele întregul ecosistem al Pământului, așa cum îl cunoaștem, nu ar mai fi existat. Mai mult, după coborârea de pe corabia lui Noe, albinele nu ar fi avut plante care să le hrănească cu polen și nectar, deoarece aflându-se sub ape, pentru o perioadă lungă de timp, toate plantele care hrănesc albinele ar fi murit, din lipsă de condiții pentru a își face fotosinteza și din cauza excesului de umiditate.  

În afară de albine, alte zeci de mii de animale ar fi trebuit să fie hrănite după coborârea de pe corabia lui Noe, dar nu ar mai fi existat resursele necesare pentru hrana lor, după o călătorie atât de lungă. Având în vedere cantitatea de mâncare necesară pentru atâtea animale, toată hrana s-ar fi terminat chiar înainte de finalizarea călătoriei deci animalele ar fi murit fie de foame fie s-ar fi decimat între ele, carnivorele atacând animalele erbivore.

Povestirile despre Potop nu ne oferă răspunsuri coerente la întrebările care se desprind în mod firesc din conținutul lor și rezolvările pe care ele le sugerează duc la concluzii absurde și de aceea aceste narațiuni sunt incredibile. Dacă considerăm aceste povestiri ca fiind inspirate de Dumnezeu, nu le autentificăm conținutul, în schimb ele afectează în mod negativ imaginea Lui. Dacă credem sincer că Dumnezeu a făcut astfel de absurdități și de aceea ne închinăm Lui cu evlavie, atunci ne îndreptăm închinarea către imaginea unui Dumnezeu care nu există, deci a unui idol la care chiar Biblia ne spune că nu ar trebui să ne închinăm. Pentru că este înțelept, Dumnezeu nu putea să procedeze așa cum ne relatează povestirile despre Potop ale Bibliei.  

Multe din insectele de pe corabia lui Noe ar fi murit chiar înainte de a se reproduce, din cauza fragilității lor și a condițiilor improprii, care ar fi generat morți accidentale. Moartea acelor insecte și a altor animale ar fi generat dispariția unor specii întregi deoarece ele nu mai puteau fi create din nou, după Potop. Să nu uităm că Biblia ne spune că toată creația lui Dumnezeu s-a terminat după șase zile deci nu există o altă perioadă în care El să fi creat din nou anumite animale. Este adevărat că în istoria naturii au existat dispariții de animale dar dispariția lor pe arcă ar fi însemnat că misiunea lui Noe nu ar fi fost îndeplinită în totalitate, din cauza modului cum ar fi fost planificată de Dumnezeu. De fapt, dacă s-ar fi întâmplat, Potopul ar fi fost un dezastru atât de mare încât este puțin probabil ca vre-una dintre speciile de animale prezente pe corabie să fi supraviețuit după acel eveniment.

Ce s-ar fi întâmplat cu deșeurile care proveneau de la toți ocupanții corăbiei lui Noe, cum ar fi fost acestea curățate? Anumiți apologeți ai unei interpretări literale a Bibliei au inventat explicații fantastice pentru a face povestirile despre Potop mai acceptabile, dar nu au reușit în acest demers. Ei au imaginat tot felul de mecanisme tehnologice care ar fi existat pe arcă, care ar fi ușurat munca lui Noe și a familiei sale. În același timp, acești comentatori au trebuit să admită că deșeurile care ar fi provenit de la atât de multe animale ar fi constituit o cantitate enormă, cumulându-se la aproape 11 tone de materie zilnic.

 O așa de mare cantitate de deșeuri, care trebuiau evacuate în ocean, combinată cu nevoia de a hrăni și adăpa animalele, ar fi fost imposibil de realizat de către 8 persoane, care se aflau pe arcă. Această problemă este recunoscută în citatul următor, chiar dacă soluția care  se dă acesteia este nerealistă:

„Aproximativ 12 U.S. tone (11 m tone) de deșeuri animale ar fi fost produse în fiecare zi. Cheia pentru a menține spațiile curate era să se evite ca Noe și familia sa să facă munca. Sistemul corect ar fi putut preveni nevoia de a reînnoii culcușul animalelor. Noe ar fi putut realiza acest lucru în mai multe feluri. O posibilitate ar fi de a permite deșeurilor să se acumuleze sub animale, așa cum vedem în magazinele de animale moderne. În acest scop, ar fi putut să fie grătare sub animale și animalele ar fi putut călca în picioare deșeurile care s-ar fi deplasat în încăperile dedesubt.” (ref. 178)

Cu alte cuvinte, nu ar mai fi trebuit să fie curățate deșeurile animale deloc cu toate că ele ar fi fost o extraordinară sursă de infecții și epidemii, pe o navă pe care se aflau nenumărate animale care transmiteau bolile și de asemenea toți virușii și bacteriile care se aflau pe Pământ. Ce fel de încăperi ar fi existat dedesubtul animalelor în care s-ar fi putut depozita 11 tone de deșeuri în fiecare zi? Cele trei niveluri ale corăbiei nu aveau cum să fie prevăzute cu încăperi dedesubtul lor. Înălțimea unui nivel nu depășea 4,5 m și multe animale erau înalte, ceea ce nu ar fi permis existența nici unor încăperi suspendate sub fiecare din cele trei niveluri. De altfel, la nivelul cel mai de jos, animalele se aflau pe fundul corăbiei deci nu se punea problema unor încăperi mai jos decât partea cea mai de jos a acelei corăbii. În singurele încăperi care existau la etajele inferioare trăiau alte animale și dacă ar fi existat grătare prin care deșeurile să cadă de la un etaj superior la cel inferior, atunci animalele de la etajele inferioare ar fi fost sufocate cu totul de deșeuri.

Cantitatea de deșeuri acumulate pentru nu mai mult de 150 de zile ar fi însemnat un total de 1650 de tone și mai mult decât dublu dacă călătoria ar fi durat un an și zece zile, până când Biblia ne spune că apa s-ar fi retras complet de pe Pământ. Acumularea de deșeuri sub animale într-un spațiu așa de mic ar fi generat un mediu foarte nesănătos și condiții de viețuire imposibile. 

Nu se poate scăpa de dilema, generată de o situație în care aproximativ 11 tone de deșeuri animale trebuiau aruncate cu lopata de pe corabie printr-o fereastră foarte joasă, de 45 de centimetrii, de către 8 persoane, în fiecare zi. După părerea mea, ipoteza că atât de multe deșeuri animale ar fi fost reținute pe corabie pentru o perioadă de un an și zece zile reprezintă o absurditate. Dacă luăm în considerare mirosul degajat de acele deșeuri și pericolul pentru sănătatea oamenilor și animalelor, păstrarea lor la bordul corăbiei ar fi pus în pericol atât supraviețuirea speciei umane cât și a faunei terestre a Pământului.

Care ar fi fost programul zilnic a lui Noe și al familiei sale, pe corabie? Ei ar fi trebuit să hrănească și să adape între 35000 și 50000 de animale sau mai mult în fiecare zi, o dată sau de două ori pe zi. Pe lângă aceste activități, ei ar fi fost nevoiți să curețe deșeurile animale și să le arunce în ocean prin singura deschidere pe care o aveau la dispoziție, adică prin fereastră. Noe și familia sa ar fi trebuit de asemenea să se ocupe de animalele bolnave și cele accidentate. Ei ar fi avut nevoie de o cantitate importantă de remedii medicale pentru cazurile când ar fi fost nevoie de ele. În același timp, echipajul corăbiei trebuia să se ocupe de prepararea hranei pentru oameni și să se odihnească. Un astfel de program zilnic ar fi fost nerealist pentru doar 8 persoane. La o grădină zoologică de mărime medie este nevoie de mult mai mult personal decât numărul de persoane existente pe corabia lui Noe. De exemplu, la Grădina Zoologică din Toronto lucrează între 201 și 500 angajați. (ref. 179) Este evident că această grădină zoologică nu dispune de toate animalele terestre care trăiesc pe Pământ, ci doar de un mic procent din acestea și totuși are de aproximativ 25 de ori mai mulți angajați decât persoanele care se aflau pe Arca lui Noe. Pentru ca munca pe corabia lui Noe să poată să fie întotdeauna realizată ar fi fost nevoie de sute de îngrijitori nu doar de 8 persoane. Dacă fiecare persoană ar fi avut în grija sa 50 de animale ar fi trebuit 850 de persoane ca să îngrijească 42500 de animale, o medie între 35000 și 50000 de viețuitoare care s-ar fi aflat pe corabie.   

Părerea că pe Arca lui Noe ar fi fost doar o pereche de elefanți, o singură pereche de urși, o singură pereche de crocodili, o singură pereche de maimuțe, etc. nu este acceptabilă. De exemplu, în lume există 8 specii de urși: 1 – ursul negru nord american, 2 – ursul maro, 3 – ursul polar, 4 – ursul negru asiatic, 5 – ursul andean, 6 – ursul panda, 7 – ursul leneș și 8 – ursul soare. (ref. 180)

În contextul creaționismului, nu se poate admite părerea că în decursul a  4380 de ani, perioadă aproximativă, estimată de la Potop, dintr-o singură pereche, de exemplu, de urși negrii americani, ar fi apărut toate cele 8 specii de urșii, existente la ora actuală pe Pământ. Această părere, menită să justifice un număr mai mic de animale care ar fi existat pe Arca lui Noe, reprezintă o contrazicere a concepției creaționiste asupra lumii deoarece presupune o intervenție substanțială a evoluției în dezvoltarea naturii. Ursul negru nord american și ursul panda sunt două specii foarte diferite de urși. În conformitate cu descrierile cuprinse în cartea Facerea, toate animalele ar fi fost create în ziua a șasea a creației, fiecare pereche de animale după felul ei. A creat Dumnezeu numai doi urși de același fel din care, prin evoluție, s-au dezvoltat toate speciile de urși care trăiesc în zilele noastre pe Pământ? Dacă ar fi fost așa, atunci evoluția, la fel ca și creația sunt la fel de importante pentru explicarea originii animalelor pe planeta noastră. Mai degrabă, toate speciile de urși au apărut dintr-un strămoș comun și s-au dezvoltat în paralel. Acel strămoș comun a fost probabil un animal din care s-au dezvoltat pe lângă urși și alte animale:  

„Oamenii de știință ne spun că urșii și câinii au același strămoș comun. Cu 38 de milioane de ani în urmă, ursul și câinele s-au aliniat separat în două grupuri distincte. Grupul urșilor a început să meargă pe tălpile picioarelor în timp ce grupul câinilor (numit „canizi” care includ câinii din zilele noastre, lupii și vulpile) au continuat să meargă pe degete. În timp ce urșii au evoluat devenind omnivore, ceea ce înseamnă că au început să includă plante în dieta lor, tractul digestiv a devenit mai lung. În timp ce plantele au nevoie de mai mult timp decât carnea pentru a fi digerate, mâncatul plantelor la animale cere intestine mai lungi decât pentru carnivore.” (ref. 181)

Un strămoș comun pentru multe animale de pradă, care a trăit acum 55 milioane de ani, se pare că a fost descoperit recent. Dacă Noe ar fi luat pe arcă un astfel de animal, din acesta s-ar fi dezvoltat, prin evoluție, mai multe soiuri de animale. Problema este că acest animal străvechi nu mai era de foarte mult timp în viață, atunci când Noe s-a îmbarcat pe corabia sa, căci el a trăit acum 55 milioane de ani, pe când Potopul lui Noe, s-ar fi produs, după calcule bazate pe Biblie, acum aproximativ 4380 de ani. 

„Mamiferele carnivore își au originea într-o creatură din Eocenul timpuriu, cu 55 milioane de ani în urmă. Fosilele care au fost descoperite în Belgia i-au adus pe cercetători cu un pas mai aproape de a găsi strămoșul acestor animale.” (ref. 182)

Urșii și câinii au un strămoș comun care a trăit pe Pământ cu 30 milioane de ani în urmă și nu cu aproximativ 4380 de ani în urmă, atunci când Biblia ne spune că s-ar fi întâmplat Potopul lui Noe. Următorul citat se referă la acest aspect: 

„De unde au apărut urșii? Evoluția urșilor așa cum îi cunoaștem în zilele noastre, a început acum 30 milioane de ani. Strămoșii lor au evoluat într-o familie de mamifere mici numite Miacids (Miacidae). Urșii, urșii mici și de asemenea și câinii s-au dezvoltat din Miacids.” (ref. 183)

Dacă Dumnezeu ar fi creat strămoșul comun al tuturor urșilor și câinilor, El ar fi făcut un fel de animal care ar fi evoluat în alte feluri de animale. Lucrul acesta ar fi în contradicție cu concepția creaționistă asupra naturii, după care, Dumnezeu a creat toate animalele după felul lor în săptămâna creației deci ele nu puteau să își mai schimbe felul. 

O evoluție a unui soi de urși în alt soi de urși nu este exclusă, dar aceasta a presupus un interval de timp mult mai mare decât permite istoria descrisă de Biblie. Se consideră că urșii polari au evoluat din urșii bruni dar separația lor a început cu 100000 de ani în urmă. Acest interval de timp face cu totul neverosimilă ipoteza conform căreia Noe ar fi luat pe corabie o singură pereche de urși care ar fi evoluat și ar fi generat toate soiurile de urși existente în zilele noastre pe planetă. (ref. 184)

În concluzie, pe Arca lui Noe ar fi trebuit să se afle câte o pereche din toate soiurile de animale și nu doar un singur soi din care, prin evoluție, să se dezvolte toate celelalte soiuri. În felul acesta, se ajunge la un număr foarte mare de animale care nu ar fi putut fi cuprinse toate pe arcă și această constatare face ca, o dată în plus, povestirile despre Potop din Biblie să devină neverosimile.

Există și comentatori biblici care nu sunt de acord cu opinia că toate soiurile de animale ar fi trebuit să se regăsească pe arcă. Acești comentatori consideră în mod greșit că dintr-un singur fel de animale, toate soiurile aparținând de acel fel s-ar fi putut dezvolta în aproximativ 4380 de ani. Următorul citat reprezintă un exemplu de astfel de opinie: 

„Lui Noe i s-a cerut să ia animale de uscat „în ale căror nări exista respirația vieții”. Aceasta exclude animalele acvatice și insectele care respiră prin piele. Noe trebuia să ia toate acele animale, „după felul lor”. Cuvântul „fel” se referă la toate animalele în limitele în care ele se puteau înmulți între ele și în felul acesta este o clasificare mai largă decât modernul „specie”. În felul acesta, Noe nu a luat ciobănești germani, pomerani, corcituri, lupi și șacali la bord. El a luat doar un câine. Rasele diferite de câini pe care le vedem în zilele noastre provin din perechea de animale pe care Noe a luat-o la bord. În timp ce există milioane de specii, există numai 8000 de feluri. Aceste 8000 de feluri au „evoluat” în milioanele de specii pe care le vedem în zilele noastre, în doar câteva mii de ani. Am pus „evoluat” în ghilimele deoarece acest fel de schimbare nu este genul de schimbare care poate să vă șocheze.” (ref. 185)

Autorul articolului avansează ideea că Noe nu ar fi luat insecte la bordul corăbiei și în felul acesta contrazice Biblia care ne spune că toate animalele, inclusiv insectele, ar fi fost create în săptămâna creației. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat și dacă după șase zile creația s-a finalizat, atunci insectele fie au fost pe corabia lui Noe, fie Potopul este pură imaginație. Dacă nu ar fi fost salvate pe corabie, nu există o altă perioadă de timp în Biblie în care insectele să fi fost create din nou de Dumnezeu.

Atunci când Noe a luat o singură pereche de câini pe corabie, celelalte rase de câini existau sau nu? Dacă existau, înseamnă că Noe ar fi trebuit să aleagă dintre ele o singură rasă, care i s-ar fi părut lui că le va genera pe celelalte. O astfel de alegere ar fi fost imposibilă. Nu exista o pereche de câini, să le numim „câini generici”, din care era sigur că vor reieși toate celelalte rase. Toți câini se aflau integrați în rase iar rasele se puteau multiplica între ele doar cu condiția să existe mai multe rase. Dacă ar fi existat o singură rasă de câini, din aceea rasă ar fi rezultat doar câini de aceea rasă și nu câini de alte rase. Adaptarea câinilor la diferite medii, de exemplu câini domestici și câini sălbatici, ar fi schimbat unele caracteristici ale câinilor dar rasa domestică ar fi rămas aceeași rasă de câini. Ce fel de rasă de câini ar fi luat Noe pe corabie, o rasă de câini domestici sau una de câini sălbatici? Probabil, una de câini domestici, deoarece era mai ușor de supravegheat. O singură rasă de câini domestici nu putea produce toate celelalte rase, existente în zilele noastre, fără schimbări drastice de mediu în care aceștia ar fi trăit. Fiind câini domestici astfel de schimbări radicale de mediu nu aveau cum să se producă, deci întreaga demonstrație a autorului articolului nu are nici o bază reală.

 

- 40 -

Read more!

 pagina anterioara                         pagina urmatoare


 

Read 493 times Last modified on Saturday, 26 January 2019 19:57

Cuprins

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

Cartea Biserica Spirituala Unica

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

1452455
Today
Yesterday
This Week
Last Week
This Month
Last Month
All days
5937
5682
61144
1345858
137193
192320
1452455

Your IP: 3.85.245.126
2019-10-20 21:22