Friday, 30 November 2018 21:16

Secretele Bibliei - Introducere la acest capitol(2)

Written by
Rate this item
(0 votes)
 pagina anterioara                      pagina urmatoare
  

Ordinea în care a apărut universul, Pământul și omenirea, așa cum este prezentată de științele moderne, este una rațională și credibilă, spre deosebire de cea prezentată de Biblie. Nu există nici un motiv pentru ca cineva să creadă că Dumnezeu ar fi creat universul, Pământul și omenirea în felul în care spune Biblia că le-ar fi creat și să respingă în schimb motivațiile științifice. Credința în Dumnezeu nu trebuie confundată cu manipularea și condiționarea, prin intermediul unor dogme și doctrine religioase. Prin urmare, singura teologie acceptabilă este aceea care se bazează pe descrierea științifică a creației universului, deoarece aceasta ne permite să cunoaștem în mod rațional adevărul despre originea universului și a omenirii.

Ce ne spune această teologie? Oamenii sunt o parte a naturii și de asemenea sunt elementele constitutive ale societății. Din acest considerent, natura umană reflectă întreaga natură, iar aceasta din urmă nu se bazează pe criterii morale, ci există pe baza principiului supraviețuirii. Societatea, la rândul ei, își desfășoară dinamica sa pe baza unor norme impuse de către autoritățile diferitelor structuri sociale. Prin urmare, oamenii sunt ceea ce sunt datorită unor considerente legate de natura cu care se nasc și de normele societății în care trăiesc.

Spre deosebire de celelalte forme de viață, oamenii dispun de conștiință, care face posibilă deosebirea bazată pe criterii morale. Această conștiință morală nu este înnăscută în natura umană, ci este dobândită printr-un proces de educație datorat civilizației. Conștiința umană nu este un dat care vine dintr-o altă lume, ea este produsul societăților în care trăim. Dovada este că oamenii urmează norme morale diferite în funcție de societatea de unde provin. Dacă ar fi fost să vedem ce morală exprima conștiința unor tineri naziști, în timpul regimului național socialist din Germania, am putea să vedem că aceasta reflecta educația acelor tineri din lumea în care trăiau și nicidecum o conștiință morală general valabilă pentru întreaga umanitate. Conștiința morală a acelor tineri a fost foarte diferită de conștiința morală a altor tineri, care au fost educați în alte condiții istorice.

Dacă oamenii se nasc cu o anumită natură, de exemplu, sunt egoiști și tentați să abuzeze de semenii lor, există norme sociale care urmăresc să controleze natura umană prin impunerea unor reguli, dictate de fiecare comunitate umană în parte. Aceste norme nu neagă și nu blamează natura umană și privesc tendințele acesteia ca pe ceva normal. Oamenii sunt ceea ce sunt datorită modului în care a evoluat natura și nu pot fi considerați vinovați pentru natura lor. Aceasta însă nu exclude principiul responsabilității personale în fața legilor deoarece se presupune că oamenii au capacitatea mintală necesară pentru a își controla propria natură.

În teologia creștină, care se bazează pe primele 11 capitole ale Bibliei, se susține ideea că Dumnezeu i-ar fi creat pe Adam și Eva, niște ființe având o natură perfectă, dar ei și-au pierdut această natură, prin neascultarea de El. În momentul de față, natura umană este considerată ca fiind decăzută, în grade care diferă de la o mișcare creștină la alta. Oamenii trebuie să se rușineze de natura lor umană și sunt considerați toți că sunt păcătoși, și atunci când nu au făcut nimic pentru care să fie condamnați. În teologia creștină oamenii sunt considerați toți un fel de vinovați fără vină și această vinovăție înnăscută trebuie plătită sau răscumpărată prin sacrificiu. Orice ar face cineva nu poate scăpa singur de această vinovăție deoarece nimeni nu poate să își schimbe singur natura. Oamenii vor putea să fie iertați de Dumnezeu numai dacă cred că Isus (Iisus) a murit pe cruce în locul lor și în felul acesta a plătit pentru păcatele lor.

În sine, moartea pe cruce a lui Isus (Iisus) nu schimbă natura umană, care rămâne tot înclinată către păcat, în ciuda sacrificiului Lui. De asemenea, moartea simbolică a lui Isus (Iisus) pe cruce nu compensează vinovățiile lui Adam și Eva, dacă cei doi nu au existat și sunt doar personaje de legendă. Atâta vreme cât oamenii trăiesc în natura lor umană ei nu pot să nu păcătuiască și ca să nu mai păcătuiască ei au nevoie să își schimbe natura, adică să dobândească natura morală a lui Dumnezeu. Această schimbare a naturii, în învățătura creștină se numește nașterea din nou. (Ioan 3; 3-6)

Fără păcatul original, fără ca natura umană să fie considerată degradată de păcat, așa cum susține teismul clasic că ar fi, fără teoria conform căreia oamenii nu pot să discearnă singuri binele de rău și fără Dumnezeu, prezentat ca fiind Creatorul direct al omenirii, toată teologia creștină apare foarte diferită de ceea ce se cunoaște până acum.    

Dumnezeu nu a creat primii oameni pe Pământ, dacă universul a apărut prin Big bang și nu așa cum susține cartea Facerea. În cel mai bun caz, El a creat condițiile necesare pentru apariția vieții pe Pământ și în final pentru existența umană. Chiar și în acest caz, viața pe Pământ a luat forme particulare, conform evoluției naturale și nu în conformitate cu voința lui Dumnezeu, exprimată în fiecare caz în parte. Formele de viață au evoluat de a lungul milioanelor de ani și au dus la apariția primilor oameni pe planeta noastră.  

Iertarea de păcate nu poate să schimbe direct natura umană, dar poate să îi convingă pe oameni că Dumnezeu are înțelegere pentru ei și că le dorește binele, oferindu-le posibilitatea unui nou început. Oricât de mult ar fi iertați, oamenii nu pot să se comporte radical diferit decât dacă își schimbă natura.

„9. Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 3; 9)    

„18. Ştim că oricine e născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; ci cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine, şi cel rău nu se atinge de el.” (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 5; 18)

O a doua variantă de înțelegere a lui Dumnezeu este aceea în care El este reprezentantul unei civilizații extraterestre care se află în interiorul universului nostru. Această posibilitate generează o teologie interesantă și foarte diferită de teologia bazată pe acceptarea facticității narațiunilor despre creație din Biblie.

Povestirile biblice despre creație nu sunt decât o reproducere a povestirilor babiloniene pe această temă. Povestirile sumeriene vorbesc cu claritate despre faptul că primii oameni pe Pământ ar fi fost creați prin inginerie genetică de către reprezentanții unei civilizații extraterestre.

Narațiunile biblice despre creație duc mai departe mesajul povestirilor sumeriene și într-un mod cu totul lipsit de abilitate extind crearea omului la crearea întregului univers. Dacă a creat omul, de ce nu ar fi creat Dumnezeu, al cărui nume apare la plural în primul capitol al cărții Facerea, și întregul univers? Este o întrebare pe care și-au pus-o probabil scriitorii cărții Facerea și la care s-au grăbit să dea un răspuns desprins de realitate și foarte confuz. Acei scriitori nu cunoșteau adevărul și nici nu aveau acces la o sursă divină care să le arate cum a apărut universul și omenirea. Tot ce aveau la dispoziție erau miturile altor popoare pe care le puteau adapta după propria lor imaginație.

O civilizație extraterestră putea să creeze omul, așa cum profesează povestirile sumeriene, dar nu ar fi putut să creeze universul din interiorul lui. Dacă scriitorii biblici care s-au ocupat de povestirile despre creație au avut ca punct de plecare narațiunile sumeriene, atunci atribuirea creării universului unei civilizații extraterestre este o exagerare. Acea civilizație putea să creeze primii oameni prin inginerie genetică, dar ar fi fost și ea o parte din universul în care locuia, deci problema originii universului nu este rezolvată.   

Oare de ce au folosit scriitorii cărții Facerea pluralul dacă există un singur Dumnezeu? Singura explicație plauzibilă este aceea că acei scriitori au avut în vedere mai multe persoane și nu doar o singură Persoană, deci s-au referit la reprezentanții unei civilizații extraterestre, nu au avut în vedere un Dumnezeu unic.      

Dacă acceptăm că povestirile din cartea Facerea se referă la o civilizație extraterestră atunci întreaga teologie a Bibliei este una care se deosebește foarte mult de modul în care este înțeles Dumnezeu de către instituțiile bisericești.  

Putem să fim siguri că Dumnezeu nu este așa cum îl descrie cartea Facerea, deci că nu este un Creator care zice și tot ce zice El se transformă imediat în realitate în mod miraculos. Dacă a creat universul, Dumnezeu nu l-a făcut dintr-o dată așa cum este în zilele noastre, ci a folosit evoluția ca mijloc de transformare în timp a materiei. Timpul este ingredientul esențial care stă la baza creației. Dumnezeu a avut nevoie de 13,7 miliarde de ani pentru a aduce universul la nivelul la care se află astăzi. Aceasta înseamnă că El nu folosește mijloace supranaturale pentru a crea, ci se folosește de forțele naturii.

Este ușor de presupus că Dumnezeu ar fi creat forțele naturii care transformă materia și o determină să evolueze către forme din ce în ce mai complexe, dar nu avem nici cea mai vagă idee, nici un om pe Pământ nu are, ce înseamnă această creație.      

Dacă Dumnezeu a creat universul nu avem nici o revelație credibilă în acest sens. Povestirile despre creație din Biblie nu reprezintă o revelație și nu ne rămâne decât să credem că universul a fost creat și nu a părut doar în baza legilor naturii. Sunt multe lucruri pe care nu le cunoaștem, de exemplu, cum au apărut legile naturii. Personal, sunt un om credincios, pe lângă alte motive, și pentru că plec de la premisa că nimic nu poate să apară din nonexistența absolută, deci suntem obligați să credem că o formă de existență sau alta, în orice caz, existența ca atare este infinită în timp. Nu a existat niciodată o situație în care nu a fost absolut nimic, în locul cosmosului. Cred că există Dumnezeu ca Persoană bazat pe experiența mea personală cu El, dar nu cred că a creat universul așa cum spune Biblia.

Dacă admitem că divinitatea, la care se referă scrierile sumeriene, și sub influența lor și Biblia, este o civilizație extraterestră, atunci imaginea Lui este foarte diferită decât aceea oferită de către dogmele și doctrinele instituțiilor bisericești. Dacă reprezentanții acelei civilizații au fost priviți în scrierile sumeriene ca niște dumnezei, acesta înseamnă că au ajuns la o evoluție foarte accentuată din punct de vedere științific și tehnologic, dar nu pot să facă tot ceea ce ne spune Biblia că poate să facă El. O civilizație extraterestră foarte evoluată ar putea să reconstruiască o ființă umană plecând de la informația completă despre aceea ființă. Chiar și pe Pământ, reconstruirea personalității unor oameni se încearcă a se realiza, de către unii oameni de știință, cu ajutorul unor computere.

O civilizație extraterestră ar fi trebuit să apară și să se dezvolte, prin evoluție, din alte forme mai simple de viață. O astfel de civilizație extraterestră dispune de o cunoaștere științifică și de o capacitate tehnologică mult mai avansate decât omenirea.   

Mai există desigur și viziunea Gnostică. Dumnezeu este unic dar pe lângă El există și o civilizație extraterestră care a creat primii oameni, fără acordul Lui. Acea civilizație extraterestră i-a creat pe oameni ca sclavi pentru a lucra la extracția unor minereuri, așa cum relatează scrierile sumeriene. Conștiința infinită a întregii Existențe, care este Tatăl ceresc, l-a ales pe Isus (Iisus) pentru ca El să le redea oamenilor demnitatea și să îi învețe că pot să devină una cu Dumnezeu.

Este foarte important de observat că în această concepție Dumnezeu în V.T. și în N.T. nu este același. În V.T. descrierea lui Dumnezeu este constituită din prezentarea civilizației extraterestre care a creat primii oameni pe Pământ. În N.T. Dumnezeu este Conștiința universală care a locuit în Omul Isus (Iisus), Fiul lui Dumnezeu și care locuiește și în noi dacă îl primim în ființele noastre.

Identificarea lui Dumnezeu din N.T. cu cel din V.T. creează probleme teologice foarte dificile. Învățăturile lui Isus (Iisus) sunt diferite față de cele ale V.T. De exemplu, legea talionului a fost schimbată de Isus (Iisus). Cea mai mare deosebire însă este iubirea vrășmașilor. Isus (Iisus) ne-a spus că Tatăl ceresc își iubește și dușmani și aceasta este o latură a perfecțiunii Sale (Matei 5; 44). În același timp, în V.T. Dumnezeu și-a urât dușmanii și i-a distrus când a socotit de cuviință. Dumnezeu a considerat dușmani pe toți aceia și acelea care nu s-au supus voinței Sale. Cu toate acestea, Dumnezeu care îi consideră pe oameni dușmani este o contradicție în termeni. Dumnezeu nu poate să dușmănească dacă El este sursa vieții. Dumnezeu poate să își retragă bunăvoința Sa de la oameni, dar ca să ajungă să îi dușmănească, aceasta reprezintă un nonsens.

O civilizație extraterestră poate să fie binevoitoare sau ar putea să fie răuvoitoare față de omenire și poate să urmărească alte scopuri decât cele care decurg din proiectul de viitor care este propriu oamenilor. Biblia ne arată că între Dumnezeu și oameni au existat multe confruntări generate de faptul că El vede lucrurile diferit decât noi.

Una din cele mai interesante probleme teologice este aceea a suveranității lui Dumnezeu. Are Dumnezeu dreptul de viața și de moarte asupra oamenilor, în cazul în care El i-a creat? La această problemă se răspunde diferit în funcție de modul în care este înțeleasă existența Lui. Dacă Dumnezeu nu ar fi creat omenirea direct, din țărâna Pământului, atunci pe ca bază i-ar judeca pe oameni sau i-ar arunca în iad? Mulți cred că Dumnezeu este suveran și face ce vrea cu oamenii deoarece El ar fi creat primii oameni, pe Adam și Eva. În același timp, dacă Dumnezeu ar face ce ar vrea cu oamenii asta înseamnă că nu i-ar iubi. Cine iubește trebuie să țină cont de ce vrea cel iubit, îi respectă libertatea. Chiar Isus (Iisus) a spus că cine îl iubește respectă poruncile Lui, adică ține cont de ce vrea El (Ioan 14; 15). Cine iubește respectă deci dorințele celui pe care îl iubește. Dacă Dumnezeu îi iubește pe oameni, trebuie să respecte dorința unora de a trăi departe de El. În acest caz, dușmănia, pedeapsa sau condamnarea nu au nici un sens.

 pagina anterioara                      pagina urmatoare
  
Read 17 times Last modified on Monday, 03 December 2018 19:48

Cuprins

Read the books!

Cartea Biserica Spirituala Unica

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

276110
Today
Yesterday
This Week
Last Week
This Month
Last Month
All days
605
749
5434
269058
5675
11154
276110

Your IP: 54.159.51.118
2018-12-09 21:23