Sunday, 29 November 2020 22:04

Concluzii asupra prezentului capitol

Written by
Rate this item
(0 votes)

Înainte de a trece în revistă alte argumente, prezentate de Biblie, în legătură cu unicitatea Bisericii, o scurtă recapitulare a fundamentului Biblic, pe care se bazează afirmaţia că a existat, există şi va exista o singură Biserică, şi nu mai multe şi că aceasta este o realitate spirituală, nu instituţională, cred că este bine venită. În primul rând, Isus Cristos s-a rugat pentru unitate şi toate rugăciunile făcute de El au fost ascultate. (Ioan 11: 42; 17: 21-23) În al doilea rând, apostolul Pavel afirmă, fără nici un echivoc, că există un singur trup al lui Cristos şi descrie cu claritate acest trup (Efeseni 4: 3-6) În al treilea rând, în cartea Apocalipsa se vorbeşte despre o Biserică apostaziată şi despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu în termeni foarte diferiţi (Apocalipsa lui Ioan 17: 1-8; 19: 6-8) La acestea se adaugă numeroase texte ale N.T., de unde rezultă limpede că Isus nu a intenţionat să iniţieze mai multe Biserici ci doar una singură.

Cristos nu a vorbit niciodată la plural despre Biserică, ci totdeauna s-a referit la aceasta ca la o entitate unică. În evanghelia după Matei, în mod manifest, Isus s-a referit la Biserica Sa ca la o realitate singulară şi specială.

„<<Dar voi>>, le-a zis El, <<cine ziceţi că sunt?>> Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: <<Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!>> Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: <<Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri>>.” [(Matei 16: 15-19);  ref. 41 în Biblia Ortodoxă]

Isus Cristos nu a vorbit de nenumărate Biserici instituţionale, răspândite în toată lumea, într-o extraordinară diversitate de confesiuni creştine. El a vorbit de Biserica Sa una şi indivizibilă. Dacă Petru a fost considerat temelia ei să nu uităm, totuşi, că el nu era decât un urmaş a lui Isus Cristos şi nicidecum piatra din capul unghiului, adică Isus (1 Petru 2:6). Să nu confundăm piatra care a fost Petru cu piatra care a fost Isus. Totuşi, Isus l-a desemnat pe Petru, când acesta a primit un mesaj direct de la Tatăl prin Duhul Sfânt, prin care Isus a fost recunoscut ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Petru a fost ales de Tatăl pentru a primi acest mesaj, dar acest lucru nu ne arată decât faptul că Biserica lui Isus Cristos este întemeiată pe Duhul lui Dumnezeu, care descoperă membrilor acesteia tot ceea ce trebuie să ştie, în legătură cu El. De altfel, la distanţă de numai cinci versete, s-a întâmplat un lucru neaşteptat:

„Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: <<Înapoia Mea, Satană: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor>>.” [(Matei 16: 23); ref. 42 în Biblia Ortodoxă]

Petru nu prea a avut timp să se bucure de extraordinara onoare care i s-a făcut, de a fi piatra de la temelia Bisericii, întrucât imediat după aceea a aflat că, în realitate, este o piatră de poticnire pentru Isus. De fapt, Biserica confesională care pretinde că a fost zidită pe piatra care este Petru, cu sediul la Roma, a fost o piatră de poticnire pentru Isus Cristos şi gândurile ei s-au dovedit de multe ori că nu sunt gândurile lui Dumnezeu. Biserica instituţională a făcut acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Petru, adică după ce a primit autoritatea de la Isus, a încercat să se ridice deasupra Lui, în cazul lui Petru, luându-l la o parte şi începând să-l mustre.

Atâta vreme cât Petru a transmis mesajul Duhului Sfânt el s-a dovedit a fi o adevărată piatră de temelie pentru Biserica lui Cristos. Când a vorbit însă de la el cu îngâmfare, încercând să îl înveţe pe Isus ce avea de făcut, atunci a devenit o piatră de poticnire, în sensul că a încercat să devieze misiunea şi până la urmă mesajul Lui. Acelaşi lucru îl fac, în vremurile noastre, nenumărate Biserici instituţionale, vorbesc de la ele, nu direct de la Dumnezeu şi înlocuiesc autoritatea Tatălui Ceresc cu autoritatea lor. Primii care au făcut acest lucru au fost chiar cei care se revendică a fi urmaşii direcţi ai lui Petru şi apoi toţi cei care au moştenit, conştient sau nu, tarele sistemului instituţional. În momentul de faţă, multitudinea de instituţii bisericeşti şi diviziunile dintre ele sunt o piatră de poticnire pentru îndeplinirea misiunii lui Isus, aceea de salvare a umanităţii. Atâta vreme cât prin gura lui Petru a vorbit Duhul Sfânt, el a fost o „piatră de temelie la fundaţia Bisericii,” când însă a început să vorbească doar din interiorul naturii sale umane, el a devenit o piatră de poticnire. În zilele noastre, Bisericile confesionale sunt tot mai mult o piatră de poticnire, în calea acelora care vor să îl cunoască pe Dumnezeu, pentru că ele reflectă mai mult natura umană decât natura lui Dumnezeu. Natura morală a lui Dumnezeu este dragostea spirituală, pe care instituţiile bisericeşti o reflectă foarte puţin.

În orice caz, adevărata Biserică a lui Dumnezeu nu va fi biruită de porţile locuinţei morţilor, chiar dacă în Apocalipsa lui Ioan ni se spune că i s-a dat fiarei să facă război cu sfinţii şi să îi biruiască (Apocalipsa lui Ioan 13: 7) Toţi membrii Bisericii Spirituale Unice, care sunt biruitori prin El, vor fi cu Isus Cristos în veşnicie. Această biruinţă le va permite să stea cu Isus pe scaunul lui de Domnie. (Apocalipsa lui Ioan 3: 21)

Isus Cristos ne-a informat, de asemenea, că Biserica Sa nu este formată dintr-un complex de instituţii bisericeşti care numără împreună aproape două miliarde de membrii, ci doar dintr-o turmă mică.

„Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia” [(Luca 12: 32); ref. 43 în Biblia Ortodoxă]

Caracteristica primordială, după care se poate cunoaşte adevărata Biserică a lui Dumnezeu, este unitatea, care este dată de dragostea de natură divină. Isus Cristos s-a rugat pentru unitate şi aşa cum am arătat, toate rugăciunile sale au fost ascultate. Acolo unde nu este unitate, fie în interiorul confesiunilor, fie între ele, nu există adevărata Biserică a lui Dumnezeu. „Turma mică” se află într-o perfectă unitate spirituală în şi prin Isus Cristos. Este o unitate care, chiar dacă nu este vizibilă cu ochiul liber, adică nu se exprimă prin forme aparente, nu este cu nimic diminuată sau lezată. Dragostea de natură divină înseamnă că membrii Bisericii celor născuţi din Dumnezeu se iubesc între ei aşa cum i-a iubit Isus, căci numai prin aceasta se pot cunoaşte ucenicii Lui (Ioan 13: 34-35) În interiorul Bisericii Spirituale Unice nu există nici un fel de autoritate exercitată de factorul uman şi cel mai mare dintre membrii este slujitorul tuturor (Marcu 10: 43-44) Isus Cristos a venit ca unul care serveşte la masă nu ca unul care este servit.

Alte texte utile pentru a sublinia unicitatea Bisericii lui Dumnezeu sunt următoarele:

„Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însăşi sângele Său” [(Faptele Apostolilor 20: 28); ref. 44 în Biblia Ortodoxă]

Este vorba de Biserica Domnului nu de Bisericile confesionale. Suma matematică a Bisericilor instituţionale nu dă Biserica Domnului, deoarece unitatea creştină nu este o operaţie de adăugare ci una de contopire. Unitatea este mai mult decât a număra împreună, este a simţi împreună, a comunica, a se sacrifica unii pentru ceilalţi, este dragostea spirituală ca legătură între cei aflaţi în unitate.

„Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu” [(1 Corinteni 10: 32); ref. 45 în Biblia Ortodoxă]

„Că adică Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Cristos Isus, prin Evanghelia aceea, al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui” [(Efeseni 3: 6-7); ref. 47 în Biblia Ortodoxă]

„Pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.” [(Efeseni 3: 10); ref. 47 în Biblia Ortodoxă]

 Înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu poate fi cunoscută prin Biserica celor născuţi din nou, nu prin mulţimea de Biserici instituţionale. De ce? Pentru că Bisericile confesionale se contrazic între ele şi, prin aceasta, fac demagogie, adică vorbesc despre dragostea de natură divină, care presupune unitatea, dar nu o practică. Ce înţelepciune este aceea care pretinde că vorbeşte despre Dumnezeu, dar, în realitate nu reflectă caracterul Lui, adică nu exprimă dragostea spirituală? Înţelepciunea lui Dumnezeu este aceea care ştie să găsească locul fiecăruia, într-un tablou uriaş de diversitate, şi într-o armonie deplină.

„El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.” [(Coloseni 1: 18); ref. 48 în Biblia Ortodoxă]

 „El s-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să îşi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” [(Tit 2: 14);  ref. 49 în Biblia Ortodoxă]

Fără îndoială, mai sunt şi alte texte Biblice care vorbesc despre unitatea Bisericii lui Cristos şi la unele din acestea voi face referire pe parcursul acestei lucrări. În orice caz, unicitatea Bisericii este unul dintre adevărurile cele mai bine demonstrate prin texte Biblice şi dacă totuşi acesta nu este un lucru clar pentru toată lumea, este doar pentru că Bisericile instituţionale se zbat ca să demonstreze că fiecare are dreptate şi toate în acelaşi timp. Există o confuzie generală asupra identităţii adevăratei Biserici a lui Dumnezeu, care însă poate fi risipită cu uşurinţă de textele Bibliei, care este scrisă ca să fie citită şi cine o parcurge va putea înţelege mesajul lui Cristos, dacă renunţă la prejudecăţi şi îndoctrinare. Nu ni se cere să fim fideli nici unei Biserici confesionale, ci suntem sfătuiţi să căutăm adevărul. Este recomandarea lui Isus:

„Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă face liberi.” [(Ioan 8: 32);  ref. 50 în Biblia Ortodoxă]

Vrem să fim fideli adevărului sau tradiţiilor strămoşeşti? Adevărul ne face liberi, tradiţiile ne ţin captivi pentru eternitate. Avem o singură şansă a vieţii veşnice, nu avem voie să greşim. Mulţi merg pe calea pierzării fără să facă o alegere conştientă. Pentru a face o alegere conştientă, oamenii au nevoie să înţeleagă adevăratul caracter a lui Dumnezeu şi să aibă în vedere nu numai imaginea de stăpân, care este opera instituţiilor bisericeşti. Pentru a putea stăpâni asupra oamenilor, Bisericile instituţionale au nevoie să îl prezinte pe Dumnezeu ca pe un stăpân absolut. În felul acesta, frica de Dumnezeu se transformă în teama de instituţii şi acestea îşi asigură dominaţia asupra umanităţii. În mod deliberat Bisericile instituţionale prezintă o imagine falsă despre Dumnezeu şi funcţionarii lor, care se auto definesc reprezentanţi ai Lui, beneficiază de această stare de fapt.

Esenţa lui Dumnezeu nu este autoritatea şi ierarhia ci este dragostea şi unitatea. La crucea Golgotei s-a putut vedea diferenţa între caracterul iubitor al lui Dumnezeu, care a jertfit pe Fiul său pentru noi şi caracterul lui Satana care a determinat pedepsirea şi răstignirea unei Persoane nevinovate. Dumnezeu nu trebuie văzut ca un stăpân şi pentru faptul că El a fost acela care s-a pus pe Sine în situaţia de rob, de condamnat, tocmai pentru ca oamenii să nu mai fie sclavi, supuşi necondiţionat unui stăpân atotputernic, ci una cu Dumnezeu. (Filipeni 2: 7-8) Isus Cristos s-a aplecat în faţa lui Petru şi a cerut să facă o muncă de slujitor şi anume să îi spele picioarele. (Ioan 13: 4-5)

Spălarea picioarelor ucenicilor este, alături de crucificare, una dintre cele mai clare simboluri a ceea ce înseamnă Dumnezeu. El este dragoste şi singurul lucru care poate lipsi dragostei spirituale este cineva asupra căruia aceasta să se reverse. Ceea ce îl poate face nefericit pe Dumnezeu este imposibilitatea de a îşi exprima esenţa, adică faptul de a nu iubi. Dumnezeu nu poate exista fără dragoste pentru că El este dragoste. (1 Ioan 4: 16) El doreşte reciprocitate, adică să fie iubit în mod conştient de către fiinţe care l-au ales, în mod liber. În aceasta, Dumnezeu este foarte uman şi îşi arată „vulnerabilitatea.” Această tensiune dintre dimensiunea ontologică a lui Dumnezeu, o realitate infinită care dispune de puteri ne bănuite şi latura Sa sensibilă, afectivă, este aşa de extraordinară încât “aruncă în aer” orice doctrină care încearcă să sistematizeze natura lui Dumnezeu. Care este miza acestei discuţii? Este universul, poate multiversul, sau existenţa universală îndrăgostită de oameni? Aici este sensul existenţei umane şi natura sa morală. Infinitul este îndrăgostit de om în aşa măsură încât s-a făcut om pentru ca să poată cândva să locuiască împreună cu oamenii. Întreaga existenţă a luat o formă asemănătoare cu cea umană, deci, într-un fel, omul este însăşi esenţa existenţei universale. Omul se află în inima a tot cea ce există prin asemănarea cu Cel care există din totdeauna. Dincolo de Bigbang există Cineva care se aseamănă cu omul, pentru că omul este creat aseamănător cu El, există Dumnezeul infinit şi forma pe care a luat-o prin Isus Cristos. Existenţa infinită însăşi a luat o formă umană căreia îi este Tată şi nimic nu poate rămâne în afara înţelegerii omului, care este o imagine, o reproducere, a însăşi existenţei infinite, prin Isus Cristos.

Singura garanţie pe care o avem pentru ziua judecăţii este dragostea spirituală pe care o avem pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri. Dragostea desăvârşită izgoneşte frica. Aceluia care îi este frică, duce cu sine povara vinovăţiei, dar cel care serveşte adevărul nu poate greşi. Nu vom fi judecaţi de un stăpân absolut, care îi preferă pe cei docili, pe cei care nu ridică semne de întrebare, pe cei timoraţi care preferă să nu gândească decât să rişte să îl supere cu gândurile lor pe „şeful” lor, dar suntem cântăriţi de Cel care judecă atitudinile pentru că le cunoaşte şi le înţelege. Judecata va avea milă pentru cei care au avut milă, deci este o judecată făcută cu milă, nu doar cu dreptate. În fond, pentru Dumnezeu a fi drept înseamnă a iubi chiar şi pe vrăşmaşi. (Matei 5: 44)

Read 248 times Last modified on Monday, 19 April 2021 16:49
Gabriel Baicu

profile Gabriel Baicu

 

 

 

 Cartea Secretele Bibliei este o analiză a primelor 11 capitole ale cărții Facerea (Geneza), din Biblie, care sunt citite cu un ochi critic și nicidecum dogmatic. Rostul acestui studiu este acela de a afla dacă există motive raționale și dovezi faptice pentru a crede narațiunile conținute de Biblie despre creație, nu printr-o credință oarbă, ci pe baza unor argumente credibile.

www.secretelebibliei.com

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

Cuprins

Cartea Biserica Spirituală Unică

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

6677454
Today
Yesterday
This Week
Last Week
This Month
Last Month
All days
1802
7754
9556
6626720
31473
201638
6677454

Your IP: 52.205.167.104
2021-12-06 04:46