Saturday, 01 December 2018 16:20

Eva si statutul femeii in societatea moderna

 pagina anterioara                      pagina urmatoare
  

Atunci când considerăm că povestirile despre crearea primilor oameni din Biblie reprezintă descrierea unor fapte reale există pericolul ca să interpretăm greșit statutul femeilor în comunitățile creștine și în societate. Eva este văzută, în cartea Facerea capitolul 2, ca o ființă umană derivată din bărbat și într-un fel inferioară acestuia. Pentru acest motiv, în multe din Bisericile instituționale, femeilor nu le este permis să predice și nu sunt egale cu bărbații în serviciul lui Dumnezeu. Iată ce ne spune Biblia despre crearea femeii:

„21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. 22. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. 23. Şi a zis Adam: „Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.” (Facerea 2; 21-23)

Acest text biblic generează multă confuzie în teologie. Există mai multe opinii în legătură cu statul femeilor în Bisericile instituționale și toate se bazează pe epistolele apostolului Pavel. Unele dintre epistolele care se atribuie lui Pavel sunt considerate a fi autentice, dar altele sunt apreciate de către cercetători ca fiind scrise de alte persoane sub pseudonimul Pavel. De exemplu, în epistola apostolului Pavel către Romani, care se consideră de către cei mai mulți cercetători că este autentică, găsim scrise următoarele: 

„10. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Romani 10; 10)

Din acest text rezultă că o credință personală este suficientă pentru mântuire, atât pentru bărbați cât și pentru femei, dar într-un alt text se cere femeilor și îndeplinirea altor condiții, pe lângă credință, pentru a fi mântuite:

„11. Femeia să se înveţe în linişte, cu toată ascultarea. 12. Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. 13. Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. 14. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă. 15. Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie.” (Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 2; 11-15)

În concordanță cu primul capitol din Biblie, omul a fost făcut din două părți egale, bărbat și femeie și ambele părți reprezintă chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Teoria conform căreia femeia a fost ispitită și de aceea ea este mai vinovată decât bărbatul este o aberație. Femeia a fost aceea care a văzut imediat că oamenii au nevoie de cunoașterea binelui și răului pentru a dobândi știința necesară care îi va transforma din roboți biologici în oameni adevărați și a înțeles valoarea acesteia și a apreciat-o:

„6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.” (Facerea 3; 6)

Atitudinea femeii a fost una curajoasă și demnă de admirat. A riscat totul pentru a dobândi știință și a realizat că fără știință oamenii nu sunt întregi. De când dorința de a ști mai mult este un păcat? Această dorință a fost totdeauna criticată și condamnată de instituțiile bisericești, deoarece au văzut în ea o amenințare adresată lor. Cine știe să facă deosebirea între bine și rău nu mai poate să fie manipulat cu atât de multă ușurință.

Dacă ar fi vorba de înșelăciune, atunci Adam și Eva ar fi fost înșelați în egală măsură deoarece Biblia nu ne spune că Adam ar fi întreprins vre-un demers pentru a o opri pe Eva să mănânce din pom. 

Biblia nu ne spune că Eva a fost înșelată de șarpe, ci ne relatează că a constatat și ea, și-a format opinia că rodul pomului este vrednic de dorit pentru că dă știință. Șarpele nu a înșelat-o cu nimic pe Eva, dacă într-adevăr rodul pomului era capabil să dea știință, șarpele a spus adevărul și atunci când cineva spune adevărul nu poate să înșele pe altcineva. După ce au mâncat din pom Adam și Eva au devenit ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul, deci li s-au deschis ochii și au dobândit știință. S-a întâmplat exact cum a spus șarpele că urmează să se întâmple, deci șarpele nu i-a mințit cu nimic pe oameni.

„4. Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri! 5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. (Facerea 3; 4-5)

Șarpele nu a existat niciodată în realitate și întreaga poveste este un mit, care ne spune că Dumnezeu ar fi împiedicat pe oameni să cunoască binele și răul și ar fi preferat să îi mențină într-o stare de ignoranță ca să lucreze și să păzească Grădina Eden. Prin urmare, aspectul cel mai important este acela că Adam și Eva sunt doar personaje de legendă, ei nu au existat niciodată cu adevărat. Dacă așa stau lucrurile, atunci toată demonstrația care se face în epistola 1 Timotei este una falsă. În realitate, Adam nu a fost zidit întâi și femeia nu a fost amăgită de șarpe. Nici unul din argumentele prin care scriitorul epistolei 1 Timotei stabilește primatul bărbatului asupra femeii nu are nici o bază temeinică. Sunt argumente false pentru că se bazează pe mituri nu pe fapte reale. Având în vedere acest aspect nu există nici un motiv ca femeile să fie tratate în mod discriminatoriu în raport cu bărbații, fie în organizațiile bisericești, fie în societate. 

Scriitorul epistolei 1 Timotei le cere femeilor să nască copii pentru a fi mântuite și pretinde ca femeile să nască băieți nu fete, ca și cum nașterea de fete ar avea o valoare secundară. Această doctrină este împotriva altor învățături ale apostolului Pavel care afirma că mântuirea vine doar prin credință, totuși se află scrisă într-o epistolă care este atribuită acestui apostol.  

Într-o altă epistolă, Pavel recomandă fetelor virgine să nu se căsătorească și este foarte greu de reconciliat această recomandare cu textul din prima epistolă către Timotei: 

„36. Iar de socoteşte cineva că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, şi că trebuie să facă aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte; căsătorească-se. 37. Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face. 38. Aşa că, cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 7; 36-38)

Dacă o femeie este mântuită prin nașterea de copii, după cum ne spune epistola 1 Timotei, atunci fecioarele ar trebui să se mărite toate și să nască copii, pentru a fi mântuite. Sfatul apostolului Pavel ca fecioarele să rămână nemăritate duce la situația în care multe femei nu vor fi mântuite. Este vorba de o contradicție clară conținută de Biblie. 

În același timp, într-una dintre epistolele despre care majoritatea cercetătorilor cred că aparțin cu adevărat apostolului Pavel, acesta depășește deosebirea de gen și îi privește pe bărbați și pe femei ca fiind egali din punct de vedere spiritual:

„28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. 29. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.” (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 3; 28-29)

Dacă nu mai există nici o diferență între bărbați și femei, pentru că ei și ele sunt una în Hristos de ce sunt condiționate numai femeile să nască fii dar bărbații nu sunt sub această condiție ca tați. Bărbații deci pot să fie mântuiți chiar dacă soțiile lor nasc numai fete dar femeile pentru a fi mântuite trebuie să nască băieți. Aceasta este o serioasă discriminare practicată de Biblie.

Multe inegalități împotriva femeilor, de a lungul mileniilor, se explică prin preluarea faptică a povestirii despre Adam și Eva, cu toate că primii oameni pe Pământ, după descrierea biblică, sunt doar personaje de legendă. Eva este văzută de Biblie ca având o importanță mai mică decât Adam, cel puțin la nivel spiritual: 

„7. Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului. 8. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. 9. Şi pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. 10. De aceea şi femeia este datoare să aibă (semn de) supunere asupra capului ei, pentru îngeri. 11. Totuşi, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul. 12. Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 11; 7-12)  

Cine a apărut prima dată, oul sau găina? Este aceeași dilemă ca și cu bărbatul și femeia. Cine a apărut mai întâi, urșii sau ursoaicele, leii sau leoaicele etc.? Este o dilemă fără sens pe care o generează Biblia. Bărbații și femeile sunt două laturi ale aceleiași specii și au evoluat împreună fără să se poată stabili științific cine a apărut primul și cine al doilea. Nici nu este nevoie de stabilirea unei astfel de priorități pentru că nu trebuie să aflăm cine este superior celuilalt. Nici bărbatul și nici femeia nu sunt superiori unul altuia, chiar dacă fiecare are anumite particularități specifice. Aceste particularități sunt extensiile aceleași specii și împreună formează ființa umană.    

În epistola întâia către Corinteni ni se spune că bărbatul este chip și slavă a lui Dumnezeu și că femeia este slava bărbatului. Această afirmație contrazice textul din cartea Facerea capitolul 1, care ne spune că atât bărbatul cât și femeia au fost creați de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. 

„27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Facerea 1; 27)

Omul nu este doar bărbat sau doar femeie, omul este bărbat și femeie. Această afirmație biblică contrazice toată teologia apostolului Pavel care privește relația dintre bărbați și femei. Chiar dacă îl numim sfânt, totuși apostolul Pavel a greșit grav atunci când a făcut diferențierea pe care a făcut-o între bărbați și femei. Bărbații și femeile reprezintă împreună chipul și asemănarea lui Dumnezeu și fiecare în parte este făcut după chipul Lui, în egală măsură. De fapt, apostolul Pavel a contrazis prevederea din capitolul 1 din Biblie, atunci când a afirmat că bărbatul este slava lui Dumnezeu și femeia este slava bărbatului. Femeile reprezintă jumătate din omenire deci afirmația că numai jumătate, adică numai bărbații, sunt chipul și slava lui Dumnezeu este o aberație. De altfel, dacă citim atent textul observăm că autorul său folosește o ambiguitate, nefiind nici el convins de ceea ce spune. Bărbatul este chipul și slava lui Dumnezeu, în timp ce despre femeie ni se spune că este doar slava bărbatului, nu și chipul lui. Din nefericire, în baza unor asemenea absurdități femeile au fost privite ca fiind o categorie inferioară de persoane, atât în Bisericile instituționale cât și în societate.

Învățătura biblică privitoare la locul și rolul femeilor în comunitățile creștine este foarte contradictorie și de aceea nu poate fi luată ca o bază serioasă pentru viața de zi cu zi. În primul capitol al Bibliei ni se spune că bărbatul și femeia sunt două laturi egale a ceea ce înseamnă să fi om, dar în multe texte care sunt atribuite apostolului Pavel se stabilește primatul bărbatului în comunitățile creștine, pe baza unor legende.

 pagina anterioara                      pagina urmatoare
  

Cuprins

Cartea Biserica Spirituală Unică

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

12355096
Today
Yesterday
This Week
All days
3454
9725
32725
12355096

Your IP: 54.208.238.160
2024-03-28 13:33