SECRETELE BIBLIEI

Gabriel Baicu

Citiți această carte în întregime online!

Originea universului și a omenirii

Slider
 pagina anterioara                        pagina urmatoare
 

Marea problemă a afirmației biblice că la început toate animalele au mâncat numai iarbă este aceea că ea implică inexistența unui ecosistem în care erbivorele și carnivorele sunt la fel de necesare. Negarea ecosistemului este unul dintre cele mai importante aspecte de neconcordanță între Biblie și realitate. Natura nu poate exista în afara unui ecosistem și lucrul acesta este bine dovedit. Numai erbivore sau numai carnivore ar genera un dezechilibru natural suficient de serios încât să ducă la extincția vieții așa cum o cunoaștem.

Această secțiune se adresează acelora care doresc să aprofundeze problemele legate de contradicțiile de nereconciliat ale Bibliei privitoare la creația animalelor. Am insistat asupra acestei teme, deoarece sunt convins că pentru un cercetător obiectiv, cu adevărat interesat de acest aspect, lămurirea a ceea ce ne spune Biblia despre creația animalelor va duce la o clarificare mai mare cu privire la adevărata origine a textelor biblice. Primele 11 capitole din cartea Facerea nu sunt inspirate de Dumnezeu, oricât de mult am vrea noi să fie și este bine să nu confundăm propriile noastre dorințe cu realitatea. O credință bazată pe mitologie este inferioară unei credințe bazate pe realitate. Credința religioasă are valoare numai în măsura în care poate să integreze realitatea și nu ne obligă să ne înșelăm asupra originilor universului și a umanității.

Tot atât de mult cât cred în existența lui Dumnezeu cred și că numai o viziune reală asupra lumii poate fi folositoare oamenilor. Conexiunea forțată dintre pseudo realismul primelor 11 capitole din cartea Facerea și existența lui Dumnezeu, pe care o impun nenumărate instituții bisericești, face mari deservicii credinței creștine. Existența lui Dumnezeu nu decurge din primele capitole ale Bibliei și nici nu este dovedită de ele. Credința în existența lui Dumnezeu este rezultatul experienței spirituale a fiecărui credincios și fiecărei credincioase și nu poate să fie produsul însușirii unor doctrine sau dogme obligatorii de credință. A crede în realitatea tuturor textelor Bibliei și a crede în Dumnezeu, în cadrul religiei creștine, sunt două credințe foarte diferite care nu doar că nu se presupun reciproc, dar pot chiar să se contrazică una pe cealaltă. Se poate ajunge la necesitatea de a alege între cele două credințe, care pot să devină la un moment dat incompatibile. 

Care este relevanța acestei discuții? Este important că leii mănâncă numai carne, din punctul de vedere al credibilității cărții Facerea? Este important și ne arată că Biblia greșește atunci când afirmă că Dumnezeu a creat toate animalele după felul lor și că în același timp toate animale au fost destinate să mănânce numai vegetație, după creația lor. Dacă animalele, pe care le cunoaștem astăzi, ar fi fost create așa cum le cunoaștem, fiecare după felul său, ar fi fost imposibil pentru unele dintre ele să mănânce numai plante, deci Biblia greșește. Dacă Biblia se află în eroare, ea nu poate fi inspirată de Dumnezeu, pentru că El nu face erori și în acest caz suntem în fața unei greșeli indiscutabile, esențială pentru modul în care este descrisă creația. În același timp, dacă creaționismul nu se poate susține ca o explicație de sine stătătore și are nevoie de evoluționismul darwinist pentru a face lumină asupra modului cum au apărut animalele carnivore, atunci întreaga idee a creației în șase zile își pierde orice fel de credibilitate. Este limpede că evoluționismul darwinist contrazice relatările biblice despre creație. Multă informație care ne este pusă la dispoziție de către cartea Facerea este incredibilă, irațională și falsă și falsitatea ei se poate demonstra prin fapte simple. Existența animalelor de pradă, care au fost destinate să mănânce plante după creația lor este un exemplu de informație falsă și absurdă, care se găsește în Biblie.

Nimic nu este mai îndepărtat de adevăr decât declarația biblică potrivit căreia Dumnezeu ar fi creat două tipuri de animale foarte diferite între ele, dar le-ar fi atribuit la ambele același fel de mâncare. De ce ar fi creat El în acest mod absurd? Există un răspuns care poate să explice dilema. Nu Dumnezeu, ci natura a generat animalele și felul lor de hrană. Următorul citat, destul de lung, este necesar pentru a înțelege mai bine diferențele între animalele erbivore și cele carnivore și, o dată cu aceasta, pentru a înțelege că cele două categorii de animale nu pot fi altfel decât două feluri sau specii diferite, care o dată create de Dumnezeu nu ar mai fi putut evolua din una în cealaltă, conform concepției creaționiste, bazată pe Biblie. 

„Toate animalele au dinți care le permite să mănânce anumite tipuri de mâncare. De exemplu, erbivorele, deoarece sunt mâncătoare de plante au molari plați și puternici care sunt făcuți pentru a rumega frunze și mici sau inexistenți dinți canini. Carnivorele, mâncătoarele de carne din lumea animală, au dinți canini foarte bine definiți pentru a sfâșia carnea, combinat cu un număr de molari câteodată limitat. Omnivorele, deoarece ele mănâncă și carne și plante, au o combinație de dinți frontali ascuțiți și molari pentru a strivi plantele. Erbivorele au dinți care sunt foarte specializați pentru a mânca plante. Incisivii erbivorelor sunt ascuțiți pentru a sfâșia plantele, dar ei pot să nu fie prezenți pe ambele maxilare. Carnivorele au un set de dinți care sunt foarte diferiți de cei ai erbivorelor. Lucrul acesta are sens deoarece ele au o dietă foarte diferită. Un carnivor va folosi dinții săi pentru a ucide prada înainte de a o mânca. Incisivii tăioși și caninii ascuțiți sunt perfect alcătuiți pentru a paraliza prada și a o mânca.” (ref. 83)

Dumnezeu nu ar fi creat animalele după felul lor, așa cum spune Biblia, numai ca să le permită să evolueze în alte feluri de animale, diferite de cele create de El. Dacă animalele ar fi fost create doar ca o fază tranzitorie de evoluție, creația lui Dumnezeu nu poate fi considerată încheiată în șase zile, așa cum afirmă Biblia că s-ar fi întâmplat. De asemenea Dumnezeu ar fi calificat creația animalelor ca fiind bună, dar bun în acest context înseamnă și complet sau definit. Un lucru pe jumătate făcut nu putea să fie declarat bun. A creat Dumnezeu specii de animale în tranzit sau în evoluție sau le-a creat având o structură genetică care să le deosebească de alte animale? Cu ce ne confruntăm în zilele noastre, cu animale așa cum le-a creat Dumnezeu sau așa cum au evoluat din motive naturale? Biblia ne spune că Dumnezeu a creat animalele după felul lor, adică împărțite în specii, așa cum ar trebui să fie și astăzi, poate cu mici adaptări datorate mediului, dar ea se contrazice atunci când precizează modul de a mânca al acestor animale. 

După mine această discuție reprezintă o relevanță aparte pentru dezbaterea dintre creaționism și evoluționism și ea dă dreptate categorică părții evoluționiste, deoarece Dumnezeu nu putea să creeze erbivore și carnivore și să le ceară ambelor categorii să mănânce numai iarbă. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu a creat numai erbivore, dar astăzi trăiesc pe Pământ și carnivore suntem în prezența naturii care a evoluat și a permis această transformare. Evoluția speciilor contrazice creaționismul și ne duce la concluzia că nu Dumnezeu a creat animalele, ci natura, prin evoluție. Teoria evoluționistă este mult mai coerentă decât cea creaționistă și de aceea mult mai aptă să fie crezută. Lucrul acesta subminează profund viziunea comentatorilor creștini care se „agață” cu disperare de creaționism și de asemenea generează o altă teologie decât cele care sunt avansate de instituțiile bisericești care dau o interpretare literală primelor 11 capitole ale Bibliei. Singura șansă reală a supraviețuirii religiei creștine în viitorul îndepărtat este coerența și adevărul și acestea ne spun că Biblia nu este reală când afirmă că Dumnezeu a creat animalele carnivore și le-a dat să mănânce plante.

Dacă Dumnezeu a creat animalele carnivore în ziua a șasea, El a generat niște creații biologice extraordinare, capabile să ucidă într-un mod foarte eficient:

„Carnivorele pot fi recunoscute după dinții lor canini bine dezvoltați, prin prezența a trei perechi de incisivi în fiecare maxilar (cu rare excepții), și prin forma dinților lor molari. La oameni și la alte mamifere, molarii sunt plați și sunt folosiți pentru a mesteca mâncarea. La marea majoritate a carnivorelor (cu excepția urșilor și a altor animale) ultimul premolar din maxilarul de sus și primul molar din maxilarul de jos sunt ascuțiți și în formă de lamă, și trec unul peste celălalt ca și lamele unei foarfeci atunci când animalul mănâncă. Acești molari modificați sunt cunoscuți ca dinți carnasieri. Molarii mai departe în maxilar de obicei fie lipsesc fie sunt foarte reduși. Aceste trăsături sunt adaptate pentru o dietă carnivoră, pentru a sfâșia și a tăia carnea; a se nota că urșii, care sunt aproape toți omnivori, au re-evoluați dinți molari pentru strivire.” (ref. 84)

Există multe alte diferențe între erbivore și carnivore în legătură cu tractul lor digestiv, salivă, mărimea stomacului, structura stomacului, intestine și ficat. Evoluția animalelor a urmat un proces lung de adaptare la mediu și de selecție naturală, și nu s-a produs dintr-o dată, cu anumite specii de erbivore devenind carnivore după un Potop care de fapt nu s-a întâmplat niciodată.

Diferențele biologice dintre erbivore și carnivore sunt foarte importante, dar toată această informație nu a fost cunoscută de autorii cărții Facerea. În continuare putem să observăm mai multe astfel de diferențe:

„Erbivorele au tracturi digestive lungi deoarece este nevoie de mult timp pentru a absorbi substanțele nutritive din plantele pe care le mănâncă. Ele au de asemenea un cecum larg care ajută, împreună cu enzimele, să distrugă materialul vegetal și celuloza. Carnivorele au tracturi digestive mai scurte deoarece ele pot să obțină substanțe nutritive din carnea pe care o consumă, mai repede. Ele au un cecum relativ mai mic deoarece hrana lor consistă în mici cantități de plante. Saliva unui carnivor nu conține enzime digestive. Saliva erbivorelor este alcalină, conținând enzime digestive. Stomacul diferă foarte mult între erbivore și carnivore. Carnivorele au stomacul mare care reprezintă 60-70% din întregul tract digestiv, în timp ce erbivorele au stomacul mai mic deoarece ele procesează cantități de mâncare de dimensiuni mai mici.” (ref. 85)  

Foarte importante de asemenea sunt procesele care se produc în stomacul erbivorelor și carnivorelor care le diferențiază foarte mult și le fac dependente de o anumită dietă și nu de alta. Este imposibil de acceptat ca animale atât de diferite să fi mâncat același tip de hrană până la Potop.

Unul dintre aspectele cele mai importante care descalifică descrierea biblică a creației este organizarea naturii într-un ecosistem, fapt negat de cartea Facerea. Animalele nu trăiesc izolate, dar toate plantele și animalele sunt legate în lanțuri trofice. Fiecare lanț trofic se sfârșește cu un prădător, un animal fără dușmani naturali, cum ar fi un aligator, șoim, sau urs polar. (ref. 86)

Dacă Biblia ar avea dreptate și toate animalele ar fi mâncat numai iarbă, pentru o lungă perioadă de timp, atunci pe Pământ nu ar fi existat în acea perioadă nici un fel de ecosistem, dar lucrul acesta este imposibil. A existat întotdeauna pe Pământ, un ecosistem al planetei noastre și formele diferite de viață au evoluat împreună. Plantele și animalele au jucat fiecare rolul lor și au contribuit fiecare la supraviețuirea vieții pe Pământ. Multe ființe vii constituie o sursă de hrană pentru alte ființe vii, fie plante sau animale. Fiecare ființă vie are o funcție în susținerea ecosistemului. De exemplu, erbivorele mănâncă plante și după aceea răspândesc semințele acelor plante pe distanțe lungi și asigură supraviețuirea acelor plante.

Carnivorele mănâncă erbivore și în felul acesta ele găsesc substanțele nutritive de care au nevoie. Dacă erbivorele se multiplică prea mult, din cauza lipsei de dușmani, ele pot genera un dezechilibru prin distrugerea vegetației. Carnivorele limitează numărul de erbivore și asigură în felul acesta supraviețuirea vegetației.

Fără carnivore, deoarece resursele vegetale sunt limitate, unele animale erbivore ar fi murit de foame, atunci când s-ar fi înmulțit prea mult. Ce lume ar fi creat Dumnezeu dacă ea era concepută ca anumite animale să moară de foame? O astfel de lume era departe de a fi fost bună, așa cum spune Biblia că ar fi declarat Dumnezeu despre lumea pe care a creat-o.

De exemplu, dacă cineva încearcă să își imagineze dinozaurii erbivori și cantitatea uriașă de plante mâncată de ei și de asemenea multiplicarea lor fără limite, aceea persoană poată să înțeleagă de ce a fost necesară o limită a multiplicării lor. Carnivorele au ținut numărul erbivorelor sub control și existența lor a permis supraviețuirea plantelor și în felul acesta a fost posibilă continuarea vieții pe Pământ. Principiul hrănirii tuturor animalelor cu plante de la începutul creației și până la Potop este un nonsens și dacă cineva încearcă să extindă această imagine la pești, la alte animale ale mării și la păsări, aceea persoană poate să înțeleagă clar că este vorba de o absurditate. Acesta este un motiv serios pentru care povestirile biblice despre creație nu pot să fie acceptate. Aceste povestiri prezintă o lume bazată exclusiv pe consumul de plante, fără lanțuri trofice, dar un astfel de mediu ar fi fost dezechilibrat și s-ar fi distrus singur. Natura lucrează diferit față de modul în care o prezintă Biblia.

„Charles Elton, un ecologist de la Oxford, a fost primul care a conceptualizat rețelele de hrană la începutul anului 1920, speculând că îndepărtarea lupilor ar duce la apariția unor mulțimi de căprioare. Aceste opinii au dat naștere în anii deceniului 1960 - 1970 la ipoteza numită „lumea verde” care susținea că plantele au supraviețuit deoarece prădătorii au avut un control asupra erbivorelor. Schimbări profunde ale lanțurilor de hrănire cauzate de adăugarea sau excluderea unor specii de vârf se numesc în zilele noastre „cascade trofice”. Într-un experiment clasic din 1966, biologul Robert Pain a eliminat steaua de mare purpurie, Pisaster ochraceus - un mâncător vorace de midii – dintr-o zonă de coastă din statul Washington. O dată ce au dispărut prădătorii lor, midiile s-au înmulțit ca și porumbul în Kansas, acoperind algele, moluște și melci înlocuind biodiversitatea cu monocultura.” (ref. 87)        

În ultima perioadă de timp, din ce mai multe informații se acumulează și arată cât sunt de importanți prădătorii pentru echilibrul unui ecosistem. But Schmitz, care a crescut la nord de Toronto, unde vânatul lupilor era un mod de viață, semnalează acest fenomen:

„Piesă cu piesă, a luat 20 de ani pentru a acumula dovezile și publicarea lor s-a făcut în jurnale științifice și arată că lumea naturală este profund influențată de prădători. Trebuie să fim atenți la sănătatea și bunăstarea lor dacă vrem să avem un ecosistem sănătos. Eliminându-i deoarece dorim să avem mai multă pradă sau pentru că nu credem că sunt importanți este foarte greșit.” (ref. 88)   

- 30 -

Read more!

 pagina anterioara                        pagina urmatoare
 

Published in Capitolul 1 - Geneza
 pagina anterioara                        pagina urmatoare
 

De ce a creat Dumnezeu animale care sunt necurate? Un răspuns ar fi acela că animalele considerate a fi necurate în V.T. au apărut prin evoluția naturii și nu ca rezultat al creației lui Dumnezeu. Contradicția constă în aceea că Dumnezeu a declarat, după creația animalelor, că toate sunt bune, dar în cartea Deuteronomul anumite animale sunt considerate necurate. Pot să fie bune animalele necurate? Bune pentru ce? Dacă sunt necurate unele animale nu au cum să fie bune. Ar fi fost utile pentru echilibrul ecosistemului dacă Biblia ar fi admis că există un ecosistem al planetei, dar nu face acest lucru, cel puțin până la Potop. Necurăția animalelor nu se referă doar la interdicția de a mânca carnea lor, dar și mai ciudat la opreliștea de a le atinge stârvurile. Cum putea să fie curățat locul de corpurile lor moarte? Probabil, numai cu ajutorul străinilor, care locuiau în mijlocul poporului evreu. Interdicția de a atinge corpurile unor animale moarte este o ciudățenie care nu se armonizează cu afirmația că Dumnezeu ar fi create toate animalele.

Cartea Facerea ne spune că inițial toate animalele au fost destinate să mănânce vegetație, dar noi știm că anumite animale sunt prădători și că mănâncă carne și nu plante. Din felul în care sunt construite animalele putem să vedem că unele sunt în așa fel făcute încât să fie prădătoare iar altele să se apere de astfel de animale carnivore. Dacă toate animalele au fost destinate să se hrănească cu plante, atunci de ce ar fi fost create animale cu un sistem de apărare împotriva prădătorilor? Dacă, de exemplu, aricii au fost creați de Dumnezeu, de ce au fost dotați cu țepi, ca mijloc de apărare, dacă Biblia ne spune că inițial toate animalele se hrăneau doar cu vegetație? Un animal erbivor nu ar fi fost niciodată interesat să atace și să consume un arici. Nici oamenii, care erau tot vegetarieni, nu i-ar fi atacat pe arici. În lumea reală aricii sunt pregătiți să respingă atacul unui animal de pradă, deoarece în această lume au existat întotdeauna animale carnivore și Biblia nu are dreptate când declară că a existat un timp când toate animalele mâncau numai plante. Într-o lume în care ar fi existat numai animale erbivore, o astfel de apărare naturală nu ar fi fost necesară și nu ar fi fost creată de Dumnezeu. 

Există multe sisteme de apărare în natură împotriva prădătorilor care ne spun că astfel de animale prădătoare au existat întotdeauna: 

„De a lungul milioanelor de ani de evoluție, animalele au dezvoltat numeroase moduri de a se apăra împotriva prădătorilor. Evident, fuga de prădători este alegerea multor animale care pot să fie pradă. Cu toate acestea, există și anumite metode de apărare, adesea ne luate în considerare dar interesante care implică decepția și chimia. Acestea includ folosirea substanțelor chimice toxice, camuflajul și deghizarea.” (ref. 76)

Aceste mijloace de protecție sunt reale și pot să aibă doar două cauze. Ele au fost create fie de Dumnezeu, fie de natură prin evoluție. Ce este mai probabil? Dacă Dumnezeu ar fi alocat numai plante pentru hrana oamenilor și a animalelor, până la Potop, atunci nu ar fi existat nici animale carnivore până în acel moment. Dacă nu au existat prădători nu ar fi fost necesare nici mecanismele împotriva lor. Pe de altă parte, aceste mecanisme există, ceea ce înseamnă că fie Dumnezeu a creat animalele cu ele și Biblia greșește cu privire la natura hranei alocate inițial oamenilor și animalelor, ori că animalele nu au fost create direct de Dumnezeu, ci de natură prin evoluție. Personal consider a doua ipoteză ca fiind mai plauzibilă, deoarece Dumnezeu nu ar fi creat lucruri inutile, adică mecanisme de apărare care să nu servească la nimic.

Teoria evoluției ne spune că animalele carnivore au evoluat în același timp cu animalele erbivore și în legătură unele cu altele. Luând în considerare acest lucru trebuie să observăm că creaționiștii nu au un răspuns convingător la întrebarea legată de existența sistemului de apărare împotriva prădătorilor, în lipsa acelor animale de pradă. Sistemele de apărare împotriva prădătorilor nu sunt doar adaptări minore, ci ele țin de structura internă esențială a acelor animale, care definește ceea ce sunt.

În categoria predătorilor se includ plante carnivore, păsări, animale terestre și animale marine. Cine a creat toate aceste entități dacă toate animalele au trebuit să mănânce iarbă din momentul creației până după Potop, în conformitate cu cartea Facerea? Aceasta este o mare contradicție a Bibliei, care nu trebuie subestimată. Nu este vorba despre un amănunt fără importanță. Având în vedere numărul foarte mic de amănunte privitoare la creație, pe care le putem găsi în Biblie, fiecare mănunt contează și este cu atât mai important cu cât se pretinde că aceste texte sunt inspirate de Dumnezeu. Se afirmă fără echivoc că Dumnezeu ar fi creat animale carnivore, dar că le-ar fi dat ca și hrană iarba câmpului.

Acest aspect reprezintă o problemă fundamentală în relația dintre știință și religie. Creaționism sau evoluționism? Dacă acceptăm creaționismul atunci suntem obligați să admitem că Dumnezeu a creat toate speciile de animale inclusiv pe cele carnivore în perioada celor șase zile din săptămâna creației, deci nu mai există nici o posibilitate de evoluție majoră a unor specii din erbivore în carnivore.

Creația animalelor a fost făcută de Dumnezeu în limitele felului acelor animale, adică în limitele diferitelor specii. Dacă un animal care a fost creat erbivor, după Potop a devenit carnivor, acel animal nu mai este de același fel sau de aceeași specie cu animalul care a fost creat inițial erbivor. Dacă anumite animale au evoluat din erbivore în carnivore, atunci natura este și ea un creator, alături de Dumnezeu. Biblia contrazice creaționismul atunci când afirmă că inițial toate animalele au mâncat plante, deci toate au fost erbivore. Dacă ar fi fost așa, atunci teoria evoluționistă este corectă căci ea afirmă că în dezvoltarea lor anumite specii de animale s-au transformat dintr-o specie în altă specie. 

Diferențele biologice dintre erbivore și carnivore sunt uriașe. Dentiția, forma maxilarelor, stomacul, mărimea corpului, întreaga structură este adaptată, pentru ca aceste animale să mănânce vegetație. Același lucru este valabil și pentru carnivore, care se hrănesc cu carne.

Chiar dacă câteodată animalele erbivore pot să mănânce accidental o mică cantitate de carne, aceasta nu poate să fie principala lor sursă de hrană și diferențele dintre ele și animalele carnivore rămân hotărâtoare. Animalele erbivore pot ocazional să mănânce insecte sau carcase de animale moarte, dar lucrul acesta nu schimbă modul lor de hrană. Animalele erbivore nu sunt pregătite de natură pentru uciderea și consumul cărnii altor animale. Erbivorele și carnivorele ocupă locuri diferite în lanțurile trofice, primele sunt pradă și cele din urmă sunt prădători. Așa a creat Dumnezeu lumea, sau mai degrabă așa a creat natura lumea animală. Există și animale omnivore, care mănâncă și plante și animale, dar problema în cartea Facerea este existența predătorilor, începând din ziua a cincea. (ref. 77)

Este o problemă sub două aspecte. În primul rând există o contradicție între felul animalelor și modul lor de hrană, care nu este adecvat tuturor animalelor, și în al doilea rând, îl prezintă pe Dumnezeu într-o cu totul altă lumină decât o fac instituțiile bisericești. Dacă Dumnezeu a creat o lume în care, de exemplu, leul ucide antilopa și o mănâncă, atunci El nu a creat o lume paradisiacă, perfectă, în care a existat, până la căderea lui Adam și a Evei, o pace și o bucurie deplină. Un astfel de Paradis nu a existat niciodată pe Pământ.

Dumnezeu a creat fiare sălbatice și sub această descriere nu ne putem gândi la animalele erbivore, care nu sunt fiare sălbatice, dar ne putem referi la animalele carnivore:

„24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea 1; 24-25)

Această descriere contrazice hrănirea numai cu plante, tip de hrănire care ar fi fost atribuită tuturor animalelor, după creația lor. Animalele marine nu mănâncă toate plante. De exemplu, balenele albastre mănâncă mai ales krill. Rechinii, animale carnivore, sigur nu mănâncă plante. Rechinii mănâncă în general pești mai mici sau chiar lei de mare sau foci. (ref. 78)

De ce ar fi creat Dumnezeu animale care să aibă caracteristicile necesare pentru a mânca vegetație și altele pentru a se hrăni cu carne, dacă toate animalele au fost, de la început, destinate să mănânce iarbă? Înainte de Potop, leii, panterele, lupii, hienele și alte animale au fost destinate să mănânce iarbă, dar aceasta hrană nu era potrivită pentru structura lor internă, cu care au fost create. 

De ce nu a creat Dumnezeu numai erbivore dacă a destinat toate animalele să mănânce numai plante, imediat după creația lor? S-a bazat Dumnezeu pe evoluția speciilor așa de mult încât a plănuit ca anumite animale erbivore să evolueze prin selecție naturală și să ajungă carnivore? Când s-a întâmplat această evoluție? Până la Potop toate animalele ar fi fost erbivore, dar după Potop unele animale ar fi evoluat din ceea ce erau și ar fi dezvoltat maxilare puternice, un alt tip de stomac și o cu totul altă configurație fizică. O astfel de evoluție ar fi durat milioane de ani și nu doar câteva mii de ani, așa cum ne relatează Biblia. Dacă animalele carnivore au evoluat din animale erbivore, o versiune propusă de Biblie, atunci înseamnă că cealaltă versiune prezentată de textele biblice, creația, este greșită. Teoria creaționistă presupune că toate animalele au fost create în săptămâna creației, după felul lor, deci nu au evoluat dintr-o specie sau dintr-un fel în altul, după ce cele șase zile ale creației s-au încheiat. 

Să luăm un exemplu. Să ne imaginăm că dintr-o căprioară, prin evoluție, ar fi rezultat o hienă. Este improbabil. Mai mult, dacă schimbarea din erbivore în carnivore ar fi fost generată de condițiile de viață, care le-ar fi favorizat pe carnivore, atunci de ce nu au devenit toate animalele carnivore sau mai degrabă omnivore, căci în felul acesta și-ar fi extins gama de alimente și și-ar fi îmbunătățit modul de hrană? Evoluția naturii nu funcționează în felul acesta și ea nu s-a produs printr-o aprobare a unui anumit tip de hrană dată de Dumnezeu, ci s-a întâmplat în sute de mii sau chiar milioane de ani, printr-o dinamică internă a fenomenelor naturale. Dacă Dumnezeu este dragoste și apreciază mila, atunci nu putea să creeze o lume a morții și a suferinței în care lupta pentru existență să fie condusă de capacitatea unor animale de ucide alte animale.

Cred că este foarte important să încercăm să înțelegem bine natura acestei absurdități biblice, deoarece în felul acesta putem să avem o imagine mult mai clară a valorii anumitor texte și a imposibilității ca ele să fi fost inspirate de Dumnezeu. Cei care susțin cu toată tăria că Biblia este cuvântul inspirat al lui Dumnezeu îi fac un mare deserviciu Lui, deoarece, dacă textele din primele două capitole ale Bibliei ar fi inspirate de El, atunci imaginea pe care aceste texte o prezintă este una foarte defavorabilă Lui. Un Dumnezeu care creează animale carnivore și le cere să mănânce iarbă nu poate să fie o Realitate rațională.

Erbivorele și carnivorele sunt două feluri diferite de animale, ele nu se transformă brusc dintr-un fel în celălalt fel de animal. Dacă Dumnezeu ar fi creat numai erbivore și unele dintre ele ar fi devenit carnivore, după Potop, printru-un proces de transformare, aceasta ar fi o validare a teoriei evoluționiste, deoarece schimbările ar fi fost radicale și nu doar niște adaptări minore la mediu.

Este imposibil pentru animalele carnivore să mănânce numai vegetație. Ele nu sunt adaptate la acest mod de hrănire, pentru a regurgita hrana și a o rumega din nou, după regurgitare. Întreaga structură biologică a carnivorelor este de așa fel încât să le permită să se hrănească cu carne, dar aceasta nu le permite să consume vegetație ca și hrană de bază. Nu există nici o motivație rațională pentru care Dumnezeu ar fi creat animalele carnivore în ziua a cincea și a șasea dacă ele ar fi trebuit să mănânce numai vegetație. Biblia afirmă că Dumnezeu ar fi creat toate animalele după felul lor și fel sau specie înseamnă că animalele care aparțin de acel fel sau aceea specie au anumite caracteristici importante care le deosebesc de alte feluri sau specii de animale. Prădătorii consumă carne și se deosebesc ca și specii de erbivorele care mănâncă vegetație.

Animalele carnivore nu provin direct din animalele erbivore, care ar fi fost salvate pe corabia lui Noe. Mai întâi, acel eveniment nu s-a întâmplat cu adevărat și, în al doilea rând, animalele erbivore, prin natura lor, nu s-ar fi apucat să ucidă alte animale, pentru a se hrăni. Prădătorii ar fi apărut imediat după Potop, după cum ne spune Biblia, și nu după trecerea unei lungi perioade de timp și apariția lor ar fi fost generată de aprobarea dată de Dumnezeu de a mânca carne.

Să spunem pentru un moment că toate animalele ar fi fost erbivore înainte de Potop, așa cum le recomandă hrana care le-a fost alocată de Dumnezeu, conform cu cartea Facerea, capitolul 1. Ce s-a întâmplat după acel eveniment? Cine le-a spus animalelor că au primit permisiunea să mănânce carne și cum au recepționat ele această permisiune? Care a fost exact motivul pentru care unele animale erbivore au renunțat să mai mănânce iarbă și s-au apucat să se hrănească cu carne? Dacă resursele de iarba ar fi fost mai rare după Potop, tot așa ar fi fost și rezervele de carne, deoarece de pe corabie ar fi coborât o singură pereche de animale din fiecare specie.

Să nu uităm că Biblia ne spune că Dumnezeu ar fi terminat creația Lui la sfârșitul zilei a șasea și că după aceea nu mai există posibilitatea de macro-evoluție, ci numai de mici adaptări care explică varietățile de animale în cadrul aceleași specii. Dacă Dumnezeu a recreat unele animalele după Potop, atunci Biblia nu este reală atunci când afirmă că El a terminat creația Sa în șase zile.

„1. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.” (Facerea 2; 1-2)

- 28 -

Read more!

 pagina anterioara                   pagina urmatoare
 
Published in Capitolul 1 - Geneza

Cuprins

Cartea Biserica Spirituală Unică

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

Search

12535512
Today
Yesterday
This Week
All days
6777
3923
26848
12535512

Your IP: 3.138.204.208
2024-04-25 21:56